Prima pagină » Local » Podul Cerna din Iași va fi reabilitat cu peste 40 de milioane de lei. Proiectul de hotărâre este pe masa consilierilor locali – FOTO

Podul Cerna din Iași va fi reabilitat cu peste 40 de milioane de lei. Proiectul de hotărâre este pe masa consilierilor locali – FOTO

16 mai 2024, 02:00, 3 ,
Alexandra MAISNER în Local

Aleșii Iașului vor aproba, în următoarea ședință ordinară, proiectul de hotărâre privind documentația tehnică și indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea podului Cerna. Valoarea reparațiilor depășește 40 de milioane de lei

Pe data de 20 mai 2024, plenul Consiliului Local se va reuni pentru a supune votului mai multe proiecte de hotărâre. Printre acestea se numără și cel cu privire la aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a documentației tehnice pentru obiectivul „Reparații capitale pod Cerna”.

Podul Cerna din Iași va fi reabilitat cu peste 40 de milioane de lei

Valoarea estimată a investiției, conform documentației tehnico-economice, este de 43.621.669,71 lei, cu TVA, iar durata totală de execuție va fi de 14 luni.

„Având în vedere starea generală a podului Cerna care este în exploatare din anul 1970, timp în care a suferit degradări importante la nivelul căii de rulare, a structurii de rezistență cât și la nivelul albiei și malurilor. Având în vedere creșterea traficului în intersecția dintre strada Cerna, strada Sarmisegetuza și bulevardul Alexandru cel Bun, a fost necesar întocmirea expertizei tehnice și căutarea unor soluții pentru fluidizarea traficului, reabilitarea și modernizarea podului. În urma întocmirii DALII, prin procesul verbal CTE numărul 133079/02.11.2022 s-a aprobat soluția de efectuare a lucrărilor de reabilitare a podului existent cu extinderea părții carosabile la 4 benzi, care propune lărgirea părții carosabile prin extinderea podului de o parte și de alta, cu păstrarea axului existent al străzii Cerna.

Astfel, se va crea un gabarit transversal de 14,0 m pentru zona carosabilă, cu 4 benzi de 3,5 m lățime fiecare, și două trotuare 3,0 metri lățime fiecare și cu păstrarea suprastructurii existente. Prin proiectul tehnic se propune execuția de lucrări pentru realizarea infrastructurii prin păstrarea grinzilor existente, 7 bucăți și montarea grinzilor noi prefabricate pe zonele de lărgire”, se arată în proiectul de hotărâre publicat.

Începe proiectarea noului drum care va face legătura cu Aeroportul Internațional Iași

O nouă arteră care va servi accesului autoturismelor la Aeroportul Internațional Iași va fi realizată în perioada următoare. În ședința de joi, 9 mai 2024, Guvernul a adoptat o hotărâre privind trecerea unui teren de 1.070 de metri pătrați din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al municipiului Iași, în vederea proiectării străzii Aeroportului, în conformitate cu o Hotărâre a Consiliului Local adoptată în anul 2023.

Predarea-preluarea părții din imobilul menționat se va face pe bază de protocol încheiat între Ministerul Apărării Naționale și municipiul Iași în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii, iar municipalitatea va avea la dispoziție maxim cinci ani pentru a realiza investiția. Traseul propus pornește din strada Aurel Vlaicu, urmează traseul străzii Holboca, strada Aeroportului, drumul de exploatare adiacent RA Aeroportul Iaşi SA și Aerostar SA Utilitară și se încheie în drumul Aeroportului, utilizat, în prezent, ca o cale principală de acces către Aeroportul Iași.

Astfel, Primăria Municipiului Iași poate începe demersurile pentru proiectarea și construirea unui drum spre aeroport, cu acces din strada Aurel Vlaicu. Contractul pentru serviciile de proiectare a fost semnat încă din luna martie 2024.

Podul Cerna din Iași va fi reabilitat cu peste 40 de milioane de lei. Proiectul va fi supus votului de către consilierii locali săptămâna viitoare.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi încercat să continue comportamentul violent și după uciderea tatălui său. Cazul care a zguduit municipiul Piatra-Neamț și întreaga țară continuă să genereze reacții puternice, pe măsură ce apar noi detalii despre circumstanțele în care un polițist de 50 […]
Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său
Comentarii
  • 430 miliarde !!!9 milioane de euro !!de reparat un pod??!@!faci un spital cap coada cu 10 etaje si mi raman si bani !!!doamneeee

  • @cristi
    mai 16, 2024 la 11:59 am

    ce te miri asa? un cavou granit cu 2 locuri e 15.000 lei (3000 €), daramite de consolidat un pod, de amenajat albia, de largit podul, s.a. vreo 500.000 € se duc doar in lucrarile de expertiza.

  • se fura in draci, e campanie electorala anul asta si se trag tunuri dupa tunuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 iunie 2026
06 iunie 2026