Prima pagină » Local » Poliția este mobilizată pentru hramul Sfintei Parascheva și Sărbătorile Iașului
Poliția este mobilizată pentru hramul Sfintei Parascheva și Sărbătorile Iașului

Poliția este mobilizată pentru hramul Sfintei Parascheva și Sărbătorile Iașului

08 oct. 2025, 12:03,
Redacția BZI în Local

În contextul manifestărilor prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului, polițiștii ieșeni vor fi la datorie și vor lua măsuri pentru siguranța cetățenilor și fluidizarea traficului rutier.

Astfel, în perioada 08 – 15 octombrie a.c., zilnic, polițiștii ieșeni, alături de celelalte forțe de ordine, vor fi la datorie, cu efective crescute, pentru siguranța pelerinilor și cetățenilor județului Iași.
Polițiștii rutieri vor acționa zilnic pentru fluidizarea traficului rutier şi, totodată, pentru prevenirea producerii de accidente rutiere. Aceștia vor folosi zilnic aparatura din dotare în vederea depistării șoferilor care încalcă regulile de circulație.

„În teren, vor fi polițiști de la ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigare a criminalităţii economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, criminalistică, iar în cazul unor situații deosebite, luptătorii de la acțiuni speciale sunt pregătiți să intervină.

Polițiștii de la ordine publică vor acționa pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și recomandă tuturor cetățenilor, să manifeste o atitudine non-conflictuală; să respecte toate persoanele, indiferent de vârstă, sex, stare socială; să gestioneze cu calm orice situație neprevăzută, analizând condițiile concrete și posibilitățile de rezolvare a problemelor apărute.

În cazul în care sunt însoțiți de copii, să le explice și să stabilească cu aceștia un set de reguli minime pentru cazul în care se pierd, din cauza aglomerației (să se adreseze unui polițist sau unui adult însoțit de un copil, să nu părăsească zona, ca să poată fi găsit etc).

De asemenea, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto:
 să adopte o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor;
 să efectueze fiecare manevră după o asigurare temeinică;
 să evite efectuarea depășirilor care, în condițiile unui trafic rutier aglomerat, se dovedesc extrem de periculoase;
 să respecte regimul legal de viteză, întrucât viteza excesivă și cea neadaptată la condițiile meteo, de drum sau de trafic, este principala cauză de producere a accidentelor rutiere, în România.
 nu consumați băuturi alcoolice, ori substanțe interzise prin lege, care vă pot afecta capacitatea psiho-fizică de a conduce pe drumurile publice.

Noi suntem la datorie în această perioadă! În caz de nevoie, nu ezitați să solicitați ajutorul polițiștilor, dacă se impune acest lucru sau să apelaţi 112 – Apelul Unic de Urgenţă!”, a transmis IPJ Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan pregătește scenariul de rezervă pentru Palatul Victoria. Guvern minoritar dacă Executivul Veștea nu obține votul Parlamentului
Nicușor Dan analizează scenariul de rezervă pentru formarea Guvernului. Dacă Executivul condus de Adrian Veștea nu primește votul Parlamentului, una dintre variante este un guvern minoritar format din PNL, USR și UDMR. În timp ce negocierile pentru formarea noului Executiv continuă într-un climat politic tensionat, președintele României, Nicușor Dan, analizează și variante alternative pentru depășirea […]
Nicușor Dan pregătește scenariul de rezervă pentru Palatul Victoria. Guvern minoritar dacă Executivul Veștea nu obține votul Parlamentului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 iunie 2026
20 iunie 2026