La data de 23 octombrie a.c., sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate noi acţiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului COVID 19.
La activităţile desfăşurate au participat peste 170 de poliţişti şi polițiști locali şi au fost verificate 89 de societăți comerciale şi 26 de mijloace de transport persoane, în total fiind legitimate 501 persoane.
În urma neregulilor constatate pe parcursul acţiunilor au fost aplicate 104 sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 24.000 de lei, dintre care 103 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.