Polițiștii locali din Iași au trebuit să stea cu ochii în patru în timpul pelerinajului de Sfânta Parascheva. Orașul a fost invadat de un val de cerșetori care încercau să profite de mila pelerinilor
S-a dispus ca toți agenții de la Poliția Locală să fie angrenați în serviciul public pentru a asigura ordine și siguranță. Astfel, aproximativ 200 de polițiști au supravegheat rândul pelerinilor și au încercat să descurajeze fenomenul cerșetoriei. Numărul amenzilor a fost de ordinul sutelor, având în vedere și numărul cerșetorilor.
Polițiștii locali din Iași, cu ochii pe cerșetori
Cea mai mare problemă la pelerinajul de Sfânta Parascheva din Iași a fost cea a cerșetorilor. Anul acesta, peste 300 de oameni care cerșeau au cutreierat pe străzile din oraș, pentru a apela la mila oamenilor. Astfel de cazuri nu au fost ignorate de polițiștii locali și au aplicat 149 de amenzi, una singură putând ajunge și până la suma de 500 de lei. Mai mult de atât, cei mai mulți dintre cerșetori erau din afara orașului, astfel că au fost trimiși de agenți înapoi la domiciliu.
„Desigur că noi am fost tot timpul atenți la mai multe lucruri, în special la cerșetori. Am aplicat și amenzi pentru persoanele apte de muncă, însă care apelau la mila trecătorilor și a pelerinilor. Totuși, sunt cazuri în care pur și simplu nu ai cum să amendezi un om, este inadecvat, tocmai de asta colaborăm și cu alte instituții. Am dispus un număr mai mare de polițiști locali, având în vedere numărul foarte mare de pelerini din acest an, a fost necesar. Au fost făcute 219 sesizări de la cetățeni, însă în total au fost 960 de verificări în această perioadă. Diferența dintre sesizări și verificări este reprezentată de faptul că agenții s-au sesizat din oficiu”, a transmis Liviu Zanfirescu, șeful Poliției Locale Iași.
Traficul a fost dat peste cap
Din păcate pentru mulți ieșeni, traficul, în această perioadă, a fost și mai infernal decât a fost până la data evenimentului. Așadar, Poliția Locală și Servicii Publice Iași au identificat mai multe mașini parcate neregulamentar. În urma verificărilor au fost ridicate 56 de autovehicule și relocate alte 60.
„Într-adevăr, a fost creată o aglomerație mai mare, însă altfel nu ar fi fost posibil. Oricum, noi am fost atenți la mașinile parcate aiurea, de asta a trebuit să și ridicăm unele mașini sau să le amplasăm în alte locuri. Totuși, per total, lucrurile au fost sub control, iar împreună cu celelalte instituții am reușit să rezolvăm orice situație într-un timp scurt, pentru a se desfășura evenimentul în mod normal”, mai adaugă Liviu Zanfirescu.
La sfârșitul pelerinajului, bilanțul a fost de 439 de contravenții, cuantumul amenzilor fiind de 127.710 lei. De asemenea, din acest număr, 62 au fost aplicate pentru comercianții din zona pelerinajului.
Polițiștii locali din Iași au avut activitate cu ocazia pelerinajului de la Sfânta Parascheva. Sute de amenzi au fost aplicate, în special pentru cerșetorii care au venit să profite de credincioși.
Neaparat trebuie sa strangeti cersetorii de pe strazi si d ela colturi ca ne exaspereaza, ne injura ne balastama si chiar ne lovesc daca nu le dam bani
Sunt cersetori si in mijloacele de transport in comun!