Prima pagină » National » Pompierii din Mureș care se întorceau din misiunea din Grecia au intervenit la un accident rutier
Pompierii din Mureș care se întorceau din misiunea din Grecia au intervenit la un accident rutier

Pompierii din Mureș care se întorceau din misiunea din Grecia au intervenit la un accident rutier

30 aug. 2021, 22:16,
în National

Cei 10 pompieri din Mureș, care se întorceau acasă din misiunea de stingere a incendiilor din Grecia, au intervenit la un accident rutier, care s-a produs la intrare în municipiul Târgu Mureș.

”Cei 10 pompieri mureșeni au ajuns acasă cu bine.

Salvatorii mureșeni, alături de alți pompieri militari din Româna, au înfruntat temperaturile ridicate și fumul dens generat de incendiile care au avut loc pe teritoriul Greciei.

Misiunea a durat 10 zile, timp în care au intervenit pentru limitarea și lichidarea incendiilor produse la fond forestier, la patru case de locuit și la mănăstirea Ekklisia Profitis Ilias din zona Vilia. În toată această perioadă, s-a lucrat în schimburi de câte șase ore sau chiar mai mult, în funcție de situațiile întâmpinate.

A fost o experiență unică și memorabilă pentru colegii noștri din care au avut foarte mult de învățat.

Mai mult de atât, după un drum lung și obositor, înainte să fie primiți cu aplauze din partea camarazilor care se aflau în așteptare pe platoul ISU Mureș, salvatorii au oprit la intrare în municipiul Târgu Mureș pentru a interveni în cazul producerii unui accident rutier între două autoturisme cu o victimă încarcerată. Gest prin care au dovedit încă odată profesionalismul și implicarea de care dau dovadă.

Din fericire, nu au existat evenimente neplăcute pe toată durata misiunii.

Trebuie menționat faptul că pompierii militari au participat la misiune voluntar.

Felicităm camarazii pentru modul profesionist în care ați reprezentat arma pompierilor din România.

Cei 10 de “nota 10” au fost avansați la excepțional în această dimineață, iar aceștia sunt: plutonier adjutant șef Sebastian-Florin MOCAN (Det. Tg. Mureș), plutonier adjutant șef Eugen TĂTAR (Det. Tg. Mureș), plutonier Sebastian-Ioan PALCĂU (Det. Tg. Mureș), plutonier adjutant Horațiu BALEA (Det. Sighișoara), plutonier adjutant șef Sebastian-Vasile STAN (Det. Reghin), plutonier adjutant șef Ioan-Cristian CHIRTEȘ (Det. Reghin), plutonier major Marius-Cătălin BOARI (Det. Reghin), plutonier adjutant șef Nicolae-Ioan ALBU (Det. Târnăveni), plutonier adjutant Teodor-Marius SANDOR (Det. Târnăveni) și plutonier Alexandru-Andrei BALINT (Secția Sărmașu)”, a trasmis ISU Mureș.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Călin Georgescu, înconjurat de bodyguarzi după reținerea de la DIICOT. Cum s-a mobilizat echipa sa
Călin Georgescu a fost reținut de DIICOT, iar echipa sa de bodyguarzi s-ar fi mobilizat imediat pentru a gestiona situația familiei sale. Fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024, Călin Georgescu, a fost ridicat din trafic pe 21 septembrie 2026 și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde anchetatorii au efectuat percheziții. Ulterior, acesta a […]
Călin Georgescu, înconjurat de bodyguarzi după reținerea de la DIICOT. Cum s-a mobilizat echipa sa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
24 septembrie 2026
24 septembrie 2026