Prima pagină » Local » Prefectura Iași a făcut anunțul: Au început plățile pentru membrii secțiilor de vot

Prefectura Iași a făcut anunțul: Au început plățile pentru membrii secțiilor de vot

05 oct. 2020, 12:11,
Elena Nicoleta BUJOR în Local

Instituția Prefectului – Județul Iași, în baza prerogativelor legale, a demarat plata indemnizațiilor pentru persoanele care au activat în cadrul secțiilor de votare de la alegerile locale tocmai încheiate.

Activitatea a fost planificată pe parcursul a două săptămâni, până pe 16 Octombrie, prin activarea a trei ghișee pentru secțiile din Municipiul Iași. Pentru secțiile de votare din județ plățile vor fi făcute prin intermediul primăriilor. Planificarea plăților poate fi consultată AICI!

Am prelungit perioada de realizare a plăților la ghișeele noastre de la o săptămână, cât era în mod obișnuit, la două săptămâni. De asemenea oamenii trebuie să știe că pot ridica acești bani de la Instituția Prefectului – Județul Iași pe parcursul a trei ani. ”, a declarat prefectul județului Iași, Marian Grigoraș.

Au dreptul a indemnizația prevăzută de lege toți membrii secțiilor de votare (în sumă de 775 lei net) , operatorii tabletelor, vicepresedintii și președinții secțiilor de votare (în sumă de 1225 lei net). Pentru alegerile locale au fost organizate un număr de 255 de secții în Municipiul Iași și alte 504 secții în restul județului.

Având în vedere situația evoluției răspândirii epidemiei de SARS-COV2 un echipaj de jandarmi asigură respectarea măsurilor de distanțare și purtare a măștilor de protecție de către cei care se așează la rând pentru a ridica indemnizațiile. 

Cum au votat ieșenii în principalele cartiere din Iași la alegerile locale 2020

La nivelul municipiului Iași, cetățenii nu s-au înghesuit la vot, secțiile de votare din principalele cartiere ieșene fiind în mare parte pustii. În vreme ce puținii bătrâni din Tătărași sau Copou s-au grăbit să voteze încă de la orele dimineții, în zone precum Alexandru cel Bun, Păcurari sau Bucium, tinerii au stat chiar la coadă la secțiile de votare, la orele după-amiezii. Fără incidente notabile la nivelul secțiilor de votare din municipiul Iași, majoritatea alegătorilor au respectat regulile de evitare a răspândirii virusului, realizându-se dezinfectarea mâinilor și fiindu-le luată temperatura la intrarea în secțiile de votare

Cetățenii din municipiul Iași nu s-au îngrămădit la vot cu ocazia alegerilor locale din acest an. Cele mai mari secții de vot, care odată erau pline până la refuz, au fost duminincă, 27 septembrie, mai mult pustii. În multe situații, numărul alegătorilor care au pășit în secțiile de votare a fost mai mic decât cel al personalului angajat.
La orele dimineții, foarte puține persoane din cartierele din Iași s-au prezentat la urnele de vot la care au fost arondați. Unele dintre cele mai aglomerate secții de votare din anii precedenți, cele aflate la Școala gimnazială „Ion Creangă” din zona Păcurari, acolo unde sunt arondate patru secții de votare, au fost aproape pustii întreaga zi. Abia spre orele după-amiezii, un număr mai mare de tineri și părinți cu copii mici s-au prezentat la vot.

Tinerii din Alexandru cel Bun și Bucium au ieșit la vot după-amiază

Odată cu trecerea timpului, tot mai mulți ieșeni s-au prezentat la secțiile de votare . O situație asemănătoare a fost și în zona cartierului Canta. Un număr mai mare de ieșeni a fost prezent la vot la secțiile aflate la Școala generală „George Coșbuc”. Acolo sunt însă nouă secții de votare, iar persoane de toate vârstele au stat chiar la rând pentru a-și exercita acest drept.

În cartierul Alexandru cel Bun, un număr mare de votanți s-a prezentat doar la Liceul Teoretic „Miron Costin”. Numeroși tineri s-au prezentat de la orele amiezii și au continuat să vină în număr mare la secțiile de votare situate la Liceul Teoretic „Miron Costin”. De asemenea, în cartierul Alexandru cel Bun din municipiul Iași, numărul persoanelor care s-au prezentat la urnele de vot a fost mai ridicat decât în alte zone ale orașului.
În Bucium, la Școala Gimnazială „Veronica Micle”, procesul de votare s-a desfășurat în condiții normale, iar din când în când, cupluri de tineri și-au exercitat dreptul de vot, pe tot parcursul zilei.

Pensionarii din Tătărași și Copou au stat în casă toată ziua

Cele mai pustii secții de votare au fost cele din zonele Tătărași și Copou, acolo unde există un număr mare de cetățeni ajunși la vârsta a treia. La Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu” din Copou a fost liniște întreaga zi. La această secție, după trei sferturi de zile trecute, nici 15 la sută din alegătorii arondați nu s-au prezentat la vot. Foarte puține persoane din zona Copou, majoritatea de vârsta a treia, s-au prezentat la vot până la ora 21:00, iar aceeași situația a fost și în zona Tătărași. La secția de vot 137 din Tătărași, prezența la vot a fost una minimă, nefiind semnalat niciun incident în toată zona.
Abia o dată la cinci minute intra câte un votant sau doi, cei mai mulți pensionari, în secțiile de votare din Copou și Tătărași.

Ieșenii din Nicolina și Galata s-au îngrămădit să voteze doar dimineața

Poate cele mai aglomerate secții de votare au fost cele din zonele Galata și Nicolina, însă asta s-a întâmplat doar la orele dimineții. La Școala „Alecu Russo” din Nicolina, oamenii așteaptau să voteze încă de la ora 9 dimineața, când s-a format o coadă care s-a întins pe pietonal. Dacă la orele dimineții erau zeci de persoane care stăteau la coadă pentru a vota în zona Nicolina, odată cu venirea amiezii, și acestea au devenit pustii, iar o dată la 10 minute mai intra în secții câte doi sau trei alegători. Totuși, prezența nu a fost una mare pe tot parcursul zilei, iar măsurile anti-COVID au avut un rol definitoriu în acest sens. În toate secțiile de votare din municipiul Iași, intrarea și ieșirea alegătorilor s-a făcut prin zone diferite, iar toate persoanele au fost obligate să-și dezinfecteze mâinile și să poarte mască de protecție în interior.

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Autoritățile vin cu recomandări urgente pentru populație după explozia de la CET Vest București
Autoritățile au transmis recomandări pentru locuitori după explozia de la CET Vest București. O bubuitură puternică urmată de un incendiu de amploare a avut loc luni seară la CET Vest din București, generând o mobilizare masivă a echipajelor de intervenție. Incidentul a vizat mai multe transformatoare electrice, iar flăcările s-au manifestat violent, necesitând o intervenție […]
Autoritățile vin cu recomandări urgente pentru populație după explozia de la CET Vest București

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 aprilie 2026
22 aprilie 2026
Articole similare
Pasiune „incendiară”! Un pompier din Iași are pata pusă pe prostituatele din oraș: pe două dintre ele le-a chemat la el acasă, le-a „iubit”, apoi le-a tâlhărit
02:00
Pasiune „incendiară”! Un pompier din Iași are pata pusă pe prostituatele din oraș: pe două dintre ele le-a chemat la el acasă, le-a „iubit”, apoi le-a tâlhărit
A îndurat 14 ani de bătăi din partea soțului violent! Bărbatul a avut 6 ordine de protecție față de femeie. „Aveam o zi în care nu mă lovea și 10 în care mă bătea”
02:00
FOTO A îndurat 14 ani de bătăi din partea soțului violent! Bărbatul a avut 6 ordine de protecție față de femeie. „Aveam o zi în care nu mă lovea și 10 în care mă bătea”
Un interlop cunoscut din Iași vrea să scape de pușcărie, deși și-a ucis fratele! „Cauza decesului ar putea fi manevrele efectuate de ambulanțier!”
02:00
Un interlop cunoscut din Iași vrea să scape de pușcărie, deși și-a ucis fratele! „Cauza decesului ar putea fi manevrele efectuate de ambulanțier!”
Proiectul care interzice păcănelele în municipiul Iași a ajuns la votul final, iar de săptămâna viitoare intră în vigoare! Aproape 150 de săli vor fi închise
02:00
FOTO Proiectul care interzice păcănelele în municipiul Iași a ajuns la votul final, iar de săptămâna viitoare intră în vigoare! Aproape 150 de săli vor fi închise
Așa arată un proiect imobiliar luxos și inedit din Iași! Copou Garden Residence a dezvoltatorului Daniel Niculiță include peste 1.000 de apartamente și o grădină impresionantă
02:00
FOTO Așa arată un proiect imobiliar luxos și inedit din Iași! Copou Garden Residence a dezvoltatorului Daniel Niculiță include peste 1.000 de apartamente și o grădină impresionantă
Un antrenor de fitness din Iași și-a înșelat soția și a luat, fără ca ea să știe, mii de euro din banii de la nuntă
02:00
FOTO Un antrenor de fitness din Iași și-a înșelat soția și a luat, fără ca ea să știe, mii de euro din banii de la nuntă
Ieșenii vor plăti peste 27 de milioane de euro pentru construirea Sălii Polivalente! Licitația va fi reluată
02:00
FOTO Ieșenii vor plăti peste 27 de milioane de euro pentru construirea Sălii Polivalente! Licitația va fi reluată
Aproape toți fermierii cu suprafețe mici și medii din Iași au depus cererile la APIA. Latifundiarii sunt programați să vină de luna viitoare
02:00
Aproape toți fermierii cu suprafețe mici și medii din Iași au depus cererile la APIA. Latifundiarii sunt programați să vină de luna viitoare
Vernisaj dedicat tinerilor artiști la Iași: 140 de lucrări reunite în Salonul Anual de Artă „Atelier 35”, sub semnul lui Constantin Brâncuși
02:00
FOTO Vernisaj dedicat tinerilor artiști la Iași: 140 de lucrări reunite în Salonul Anual de Artă „Atelier 35”, sub semnul lui Constantin Brâncuși
Schimbări majore în cea mai aglomerată parcare din Iași! Se vor monta bariere, locurile vor fi limitate, iar prețul va fi de 7 lei pe oră
02:00
FOTO Schimbări majore în cea mai aglomerată parcare din Iași! Se vor monta bariere, locurile vor fi limitate, iar prețul va fi de 7 lei pe oră