La această oră se lucrează pentru montarea scenei din curtea Catedralei Mitropolitane spre pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt.
Sute de polițiști vor fi prezenți în stradă de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva
Pe scenă va avea loc Liturghia din data de 14 octombrie. În curtea Catedralei s-au amplasat şi corturile de prim ajutor, precum şi cele destinate comerţului.
Altfel, astăzi va fi împodobit baldachinul de către membrii familiei Buştei din Capitală, familie care de ani buni face acest gest. „Mâine (astăzi- n.r.) va începe împodobirea cu flori a baldachinului unde va fi depusă vineri racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Pentru al 16-lea an consecutiv, familia Buştei va face această jertfă”, au menţionat reprezentanţii Mitropoliei.
Sâmbătă, 12 octombrie, la Iaşi vor ajunge şi moaştele Sf. Ierarh Spiridon din Corfu. Reprezentanţii Mitropoliei au arătat că moaştele Sfântului Spiridon vor sta iniţial câteva ore în Bucureşti.