Prima pagină » International » Premieră mondială în chirurgie! Un bărbat a fost operat pe creier cu ajutorul Inteligenței Artificiale, în timp real
Premieră mondială în chirurgie! Un bărbat a fost operat pe creier cu ajutorul Inteligenței Artificiale, în timp real

Premieră mondială în chirurgie! Un bărbat a fost operat pe creier cu ajutorul Inteligenței Artificiale, în timp real

28 aug. 2026, 15:19,
Andreea Ciobanu în International

Un britanic de 48 de ani a devenit primul pacient din lume operat pentru o tumoră cerebrală cu ajutorul unui sistem de inteligență artificială care a analizat imaginile intervenției în timp real. Tehnologia i-a ajutat pe chirurgi să identifice nervii și vasele de sânge aflate în apropierea tumorii, iar intervenția i-a salvat vederea.

AI-ul a funcționat ca o „a doua pereche de ochi” pentru chirurgi

Operația a avut loc în luna mai, la Spitalul Național de Neurologie și Neurochirurgie din Londra, parte a University College London Hospitals. Detaliile intervenției au fost făcute publice după perioada de recuperare a pacientului, Rhys Hibbert.

Bărbatul fusese diagnosticat în 2024 cu o tumoră benignă de aproximativ 11 milimetri, localizată pe hipofiză, o glandă aflată la baza creierului. Formațiunea se afla într-o zonă extrem de sensibilă, în apropierea nervilor optici și a unor vase importante de sânge.

Inițial, medicii au urmărit evoluția bolii fără intervenție chirurgicală. În timp însă, starea lui Hibbert s-a agravat. Tumora a început să apese pe nervii optici, iar câmpul său vizual periferic s-a redus. Bărbatul a început să se împiedice de obiecte, a avut amețeli și o stare de oboseală severă.

Fără operație, exista riscul ca vederea să îi fie afectată definitiv.

Intervenția a fost realizată prin nas, până la baza craniului, cu ajutorul unui endoscop, o cameră video foarte subțire. Tumora era ascunsă în spatele unor straturi de os și al unei membrane rezistente, iar chirurgii trebuiau să lucreze la o distanță foarte mică de structuri vitale.

În timpul operației, sistemul AI a analizat imaginile transmise de camerele video și a evidențiat structurile anatomice importante. Acesta a urmărit instrumentele chirurgicale și a indicat zonele în care se aflau sau puteau fi prezente vase de sânge și nervi, ajutând medicii să evite aceste regiuni.

Chirurgii au păstrat însă controlul deplin asupra intervenției. Inteligența artificială nu a luat decizii în locul medicilor, ci le-a furnizat informații suplimentare în timp real.

Reacția medicilor implicați

Profesorul Hani Marcus, unul dintre medicii care au realizat intervenția, a explicat că sistemul a fost pregătit folosind sute de înregistrări ale unor operații.

„A fost antrenat pe mai multe operații decât văd sau efectuează majoritatea chirurgilor într-o viață și poate funcționa ca o a doua pereche de ochi, la nivel de expert”, a explicat profesorul Hani Marcus, unul dintre medicii care au realizat intervenția.

El a precizat că tehnologia se diferențiază de alte instrumente experimentale prin faptul că poate analiza imaginile chiar în timpul operației.

Scopul cercetătorilor este ca astfel de sisteme să ajungă, în viitor, să ofere chirurgilor un sprijin suplimentar în intervențiile foarte dificile.

„Din perspectiva siguranței pacientului, văd fără îndoială beneficiul. În interiorul capului nostru nu există indicatoare”, a declarat Rhys Hibbert.

Pacientul a acceptat să participe la această premieră medicală după ce medicii i-au propus utilizarea sistemului AI.

„Dacă pacienții nu sunt dispuși să participe la cercetare, cum ar putea medicii să învețe și cum ar putea medicina să progreseze?”, a spus el.

Pentru Hibbert, rezultatul intervenției a fost unul major. La doar o săptămână după operație putea să meargă singur, fără ochelari sau baston. Ulterior, s-a întors la serviciu, unde lucrează ca manager în domeniul relațiilor cu clienții.

„Când mi-am revenit… puteam vedea totul din sală foarte clar”, a spus Hibbert.

El a descris schimbarea produsă de operație și în viața de zi cu zi.

„Am senzația că am o vedere panoramică de 360 de grade asupra a tot ceea ce mă înconjoară”, a spus el.

Într-o altă relatare despre recuperarea sa, bărbatul a explicat că vederea a continuat să se îmbunătățească după intervenție.

„Când am deschis ochii după operație, am simțit că am din nou vedere la 360 de grade. Nu mai văzusem atât de clar de un an”, a povestit Hibbert.

„Mi-am recăpătat și energia, iar toate efectele secundare de care sufeream înaintea operației au dispărut. Mi-a redat viața”, a spus el.

Dr. Sophia Bano, conferențiar în robotică și inteligență artificială la UCL și coordonatoarea tehnică a sistemului, a explicat modul în care a fost pregătită tehnologia.

„Prin învățarea pe baza a sute de înregistrări video chirurgicale, sistemul a fost expus la o gamă largă de exemple chirurgicale pe care un chirurg ar avea nevoie de mulți ani pentru a le întâlni”.

„Acesta este conceput pentru a ajuta la recunoașterea în timp real a structurilor anatomice critice, a instrumentelor chirurgicale și a interacțiunilor tisulare, sprijinind chirurgul în timpul procedurilor extrem de delicate”, a mai spus ea.

Medicii atrag atenția că în astfel de intervenții chiar și o diferență de un milimetru poate avea consecințe grave, inclusiv orbire, accident vascular cerebral sau deces. În cazul lui Hibbert, tehnologia a oferit echipei medicale o imagine suplimentară asupra structurilor care trebuiau protejate.

Cercetătorii au testat sistemul mai mulți ani în laborator și pe înregistrări ale intervențiilor chirurgicale

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Noapte de alertă la granița României. Două ținte aeriene detectate în apropiere de Tulcea. Au fost ridicate avioane F-18
Două ținte aeriene au fost detectate luni noapte în apropierea frontierei României, iar populația din nord-estul județului Tulcea a primit mesaj RO-Alert. O nouă alertă la granița României a fost declanșată în noaptea de luni spre marți, după ce sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au identificat două ținte aeriene în apropierea frontierei cu Ucraina. […]
Noapte de alertă la granița României. Două ținte aeriene detectate în apropiere de Tulcea. Au fost ridicate avioane F-18

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
01 septembrie 2026
01 septembrie 2026