Premierul slovac Robert Fico, rănit grav după tentativa de asasinat de miercuri, poate vorbi, dar starea este în continuare „foarte critică”, a declarat preşedintele ales a Slovaciei, Peter Pellegrini, după ce l-a vizitat la spital şi a avut un scurt dialog cu el, relatează agenţiile TASR şi EFE.
„Mi s-a permis să vorbesc cu el doar câteva minute, întrucât în starea în care se află are nevoie de calm şi odihnă”, a declarat Pellegrini, un vechi aliat al lui Fico ce a câştigat alegerile prezidenţiale din aprilie şi urmează să preia luna viitoare postul de preşedinte ocupat în prezent de liberala Zuzana Caputova.
„Orele şi zilele următoare vor fi cele mai dificile şi importante” pentru Fico, a adăugat Pellegrini, adresându-se presei la spitalul F.D. Roosevelt din oraşul Banska Bystrica, unde Fico este internat după ce un bărbat în vârstă de 71 de ani nemulţumit de politicile noului premier a tras miercuri cu un pistol asupra acestuia la ieşirea de la o şedinţă de guvern desfăşurată în oraşul Handlova.
„Şeful guvernul a trecut cu puţin pe lângă moarte, pentru că dacă gloanţele ar fi ajuns doar la câţiva centimetri de locul unde au pătruns, am fi vorbit despre alte lucruri”, a explicat preşedintele ales.
Medicii au reuşit să-i oprească hemoragia provocată de un glonţ care i-a străpuns stomacul
El a mai spus că a vorbit cu Fico despre cât de fericit este că a supravieţuit atacului şi i-a urat o însănătoşire grabnică. În urma unei intervenţii chirurgicale ce a durat cinci ore, medicii au reuşit să-i oprească hemoragia provocată de un glonţ care i-a străpuns stomacul.
Preşedintele ales Peter Pellegrini şi-a reiterat apelul de încetare a comportamentelor radicalizate şi pline de ură, manifestate mai ales după ce el şi Fico, politicieni conservatori cu tendinţe eurosceptice, au câştigat alegerile şi sunt contestaţi de opoziţia pro-occidentală.
„Este important pentru noi să ne dăm seama, în întreaga ţară şi indiferent de opiniile noastre politice, religie sau orice altceva, că am depăşit o linie roşie în Slovacia, o linie care niciodată nu a fost trecută de când ţara noastră s-a format”, a îndemnat viitorul preşedinte.
Atacul a avut o motivație politică
Autorul tentativei de asasinat, un bărbat în vârstă de 71 de ani, un scriitor pe care presa locală l-a identificat drept Juraj Cintula şi care în trecut a avut legături cu grupări radicale, este arestat şi a recunoscut motivaţia politică a atacului său. Mai mult, suspectul a spus că este mândru de atacul său armat şi a pretins că dorea dorea să-i facă rău lui Fico, nu să-l ucidă.
El a fost pus sub acuzare pentru „tentativă de crimă cu premeditare”, a anunţat ministrul de interne Sutaj Estok. Acesta din urmă a mai precizat că suspectul a acţionat singur, ca un „lup solitar”, participase anterior la mai multe proteste antiguvernamentale, în prezent nu este membru al niciunui grup radicalizat, de dreapta ori de stânga, şi dată fiind natura individuală a atacului şi radicalizarea de pe reţelele de socializare poliţia nu a putut să-l detecteze.
Tot potrivit ministrului Sutaj Estok, autorul atentatului era „foarte implicat în acţiunile politice” şi motivele pentru care a recurs la atacul armat par să fi fost dezacordul său faţă de hotărârile premierului Fico de a sista sprijinul militar pentru Ucraina, precum şi de a desfiinţa procuratura anticorupţie şi de a lichida televiziunea publică, pe aceste două instituţii din urmă şeful guvernului acuzându-le de partizanat politic împotriva lui.
Hai si la noi in Romania ‼️
Sa impuscati politicienii din Bucuresti, lighioane care au ingenunghiat tara, ne au bagat in saracie si au lasat copiii fara viitor.
De acord Ana, ai dreptate,poporul roman nu mai rezista. Disperarea noastra este maxima si duce la crime.
Nu faci nimic pozitiv cu impuscaturi. Obtii un loc in puscarie si atat.
Vrei sa schimbi ceva? Fa-o cu umor. Rasul arde.