Codrin Ștefănescu a discutat în cadrul emisiunii „Dezbaterea Zilei” de la BZI LIVE despre condițiile tot mai mizere în care poporul român este condamnat să trăiască. Cu toate că omul nostru de la țară, dar și de la oraș a învățat să se adapteze la orice fel de reguli și condiții impuse de interesele celor mai mari, liderul APP condamnă această complacere.
„Ordonanţele şi taxele astea apar pe bandă, nu au nici o legătură cu economia reală. Am devenit țară colonie. Din partea românilor este zero interes… şi se întâmplă tot felul de anomalii şi aberaţii pe care românii le înghit”, a spus Codrin Ștefănescu pentru BZI LIVE.
Codrin Ștefănescu pentru „Dezbaterea Zilei”
În „Dezbaterea Zilei” de la BZI LIVE, Codrin Ștefănescu a vorbit pe șleau, explicând pe înțelesul fiecărui român cum țara noastră se degradează de la o zi la alta, de la o lege la alta. Toate aceste taxe pe bandă rulantă ce sunt scoase de cei de la guvernare nu fac decât să înrobească un popor ce era văzut în vremurile de demult ca fiind unul demn, integru. Și unde s-a ajuns acum?
„Ştiu doar că au ieşit în stradă ultimă dată mai multe sindicate şi poporul nu a ieşit să îi ajute. Au ieşit patronatele, care sunt la pământ.
Ordonanţele şi taxele astea apar pe bandă, nu au nici o legătură cu economia reală. Am devenit țară colonie. Din partea românilor este zero interes… şi se întâmplă tot felul de anomalii şi aberaţii pe care românii le înghit.
Numitorul comun al acestor comandamente este Arafat, care de 1 decembrie primeşte decoraţii… ce să mai… este trădare! Vinovaţii de sus, din timpul pandemiei, care ne-au ținut în case, noi îi decorăm, îi premiem?! Şi acum ne pun taxe şi pe ou, şi pe dud, şi pe cireş.. pentru că eşti țară colonie şi trebuie să lucrezi pentru străin.
Avem oameni care ne scriu, sunt oameni care îşi asumă poziţia, sunt profesori, medici, jurişti, directori de şcoli, antreprenori, care ne spun totuși că ne batem de pomană, că poporul ăsta îşi merită soarta. Dar sunt şi foarte mulţi români pentru care merită să te lupţi. Nu sunt toţi la fel!
La noi se acceptă să îţi ia şi porcul din curte, să îţi pună taxă şi pe oul de la găină! Şi taci! Vreţi mai mult? Nu vreţi să vă ia şi casa?!
Nu poţi să îmi ceri prețul dublu pe regularizările de la facturi, să îmi ceri mai mult decât face casa! Avem nevoie de aspirină, de lucruri mărunte şi le plătim din banii noştri! Noi ne batem de pomană în Parlament şi nu facem nimic, doar amânăm!”,a afirmat Codrin Ștefănescu.
Codrin Ștefănescu:”Lucrurile au luat-o toate razna!”
Încă o dată, Codrin Ștefănescu atrage atenția asupra acestui genocid al tradițiilor românești, și anume această Lege a porcului. Liderul APP România îndeamnă la implicare și acțiune, pentru că statul pe margine și rugatul la minuni nu va scoate din frigul și întunericul din această iarnă.
„Vă spun, e ultima oară, făceţi-vă poze cu ţuica şi cu porcul! Şi omul nu înţelege, că i se pare aberant. Nu înţelege, pur şi simplu! Că aşa au făcut şi cu facturile în ianuarie, nu au crezut. Dar în aprilie au ajuns să îşi vândă o vacă pentru a-şi putea plăti facturile la curent.
Ăştia nu înţeleg că suntem deja o ţară făcută colonie?! Că doamna Ursula ne-a dat nişte recomandări şi Guvernul nostru a tăcut şi a făcut?! Am ajuns să mâncăm carne sintetică, nu mai tăiem porcul… Dar oamenii ăştia nu înţeleg!
Oamenii nu înţeleg nici când le vin facturile, ei cred că le vine o minune de la Dumnezeu. Şi oamenii s-au învăţat să nu mai iasă nici la vot, că oricum o să iasă acolo cine trebuie… Şi stau acasă, şi îşi închid păsările şi animalele, că fac poluare.
La ora actuală, în București, caşcavalul a ajuns între 80-110 lei kg, brânză este de la 72-82 lei kg, uleiul s-a scumpit cu 17% ! Peştele, cel mai amărât pește… mâncarea săracului, este 125 % faţă de anul trecut. Dublu şi preţul la pește! Pâinea a crescut luna asta cu 9 %. Iar lactatele în general, 15.5%. În creştere, luna asta, 15%. Rata inflaţiei reală, nu cea pe care o anunţă ei, este de 34% ! Şi asta o ştie orice român de merge la piaţă. Lucrurile au luat-o toate razna!
Vor să pună şi taxă pe fântâni, pe propria ogradă. Este o taxă pregătită pe masa lor. Vor să pună taxa pe puţ, pe apă!”, a conchis Codrin Ștefănescu.
Totodată, Codrin Ștefănescu a discutat pentru „Dezbaterea Zilei” de la BZI LIVE și despre cele mai scumpe sărbători avute vreodată de români.