Prima pagină » International » Preşedintele Consiliului European: Încă nu este momentul pentru introducerea unui „paşaport de vaccinare”

Preşedintele Consiliului European: Încă nu este momentul pentru introducerea unui „paşaport de vaccinare”

17 ian. 2021, 19:47,
în International

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, consideră că ar putea fi introdus la un moment dat un „paşaport de vaccinare” împotriva coronavirusului, dar nu este cazul acum, transmite dpa.

Într-un interviu acordat duminică programului olandez de televiziune Buitenhof, Michel a declarat că dezbaterea este „foarte pertinentă”, dar decizia va fi luată de liderii Uniunii Europene, transmite Agerpres.

Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a cerut, marţi, crearea unui paşaport special care să ateste vaccinarea purtătorului. El a trimis o scrisoare în acest sens Comisiei Europene.

Potrivit lui Michel, există un acord de principiu privind un astfel de document, dar încă nu este momentul: mai întâi „trebuie vaccinaţi mai mulţi oameni”. El a explicat pentru Buitenhof că dacă va fi introdus prea devreme, paşaportul ar putea „produce o frustrare uriaşă în Europa” şi în alte părţi ale lumii.

Preşedintele Consiliului European a apreciat însă, ca răspuns la o întrebare, că „nu exclude” ca pe viitor deplasările în interiorul UE să fie permise numai celor vaccinaţi. „Subiectul ste sensibil în multe ţări europene”, a recunoscut Michel.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat inițiativa guvernului elen și a solicitat un certificat de vaccinare recunoscut reciproc în toate țările Uniunii Europene.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027
Florin Manole anunță reorganizarea Ministerului Muncii, fără concedieri, și susține că pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2027, conform legii. Ministrul Muncii a anunțat că intenționează să reorganizeze instituția pe care o conduce, după revenirea în funcție. Măsura urmărește redistribuirea angajaților în funcție de volumul de activitate din fiecare departament, astfel încât structurile cu […]
Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
07 noiembrie 2026
07 noiembrie 2026