Prima pagină » Razboi în Ucraina » Prima apariție în public al lui Prigojin, deși ar trebui să fie în exil în Belarus
Prima apariție în public al lui Prigojin, deși ar trebui să fie în exil în Belarus

Prima apariție în public al lui Prigojin, deși ar trebui să fie în exil în Belarus

27 iul. 2023, 22:00,
în Razboi în Ucraina

O fotografie care circulă pe rețelele de socializare pare să îl arate pe șeful Wagner, Evgheni Prigojin, prezent în Rusia, în marja summitului Rusia-Africa de la Sankt Petersburg. Miercuri seara, un apropiat al lui Prigojin a postat o imagine în care se presupune că liderul grupului Wagner se întâlnește cu oficiali africani la Sankt Petersburg, relatează The Guardian.

În fotografia neverificată, Prigojin este văzut în picioare lângă un oficial din Republica Centrafricană, o națiune săracă care a găzduit mii de mercenari Wagner în ultimii ani.

Dacă va fi confirmată, imaginea ar reprezenta prima dovadă vizuală a prezenței lui Prigojin în Rusia

Fotografia a fost preluată inclusiv pe Financial Times care scrie că „șeful Wagner, Prigojin, apare în marja summitului Rusia-Africa din Sankt Petersburg”, adăugând că fondatorul grupului paramilitar a continuat să fie văzut la evenimente din Rusia, în pofida faptului că a fost de acord exilului în Belarus.

Imaginea a fost publicată pentru prima dată pe Facebook de Dmitri Siti, un cetățean rus pe care oficialii occidentali l-au descris drept o figură importantă în filiala din Republica Centraficană a grupului Wagner. Potrivit publicației locale de știri Fontanka, fotografia a fost făcută la hotelul Trezzini Palace din Sankt Petersburg, care ar fi deținut de Prigojin.

Dacă va fi confirmată, imaginea ar reprezenta prima dovadă vizuală a prezenței lui Prigojin în Rusia, de când acest lord al războiului și-a oprit rebeliunea armată, în urmă cu o lună. Kremlinul a spus anterior că Prigojin s-a întâlnit cu Putin la scurt timp după marșul său spre Moscova pentru a discuta despre viitorul grupului de mercenari Wagner, dar războinicul a fost fotografiat de atunci în Belarus.

În baza unui acord cu președintele Belarusului Aleksandr Lukașenko pentru a pune capăt revoltei prin care care trupele Wagner au capturat un oraș important din sud și marșăluiau spre capitală, Rusia a închis dosarul în care Prigojin era acuzat de apel la „rebeliune armată” și i s-a ordonat să plece în exil în Belarus. Un videoclip care a circulat pe rețelele de socializare săptămâna trecută l-a arătat pe șeful mercenarilor adresându-se luptătorilor săi din Belarus și numind efortul de război al Rusiei în Ucraina o „rușine”.

Înainte de summit, Prigojin a oferit un interviu rar cu postul de televiziune pro-Kremlin Afrique Média, care vizează țările africane francofone. „Nu a existat și nu va exista nicio reducere a programelor noastre în Africa”, a spus el.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi, la summitul cu liderii africani de la Sankt Petersburg, că Rusia este capabilă să înlocuiască exporturile ucrainene de cereale către Africa și că Moscova va fi pregătită să înceapă să furnizeze gratuit cereale către șase țări africane în termen de trei-patru luni, informează Reuters.

Liderul rus susține că este vorba despre Burkina Faso, Zimbabwe, Mali, Somalia, Republica Centrafricană și Eritreea și a spus că acestea vor primi câte 25.000-50.000 de tone fiecare.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Cod portocaliu de ploi în Constanța și cod galben în București și Ilfov. Avertizările ANM sunt valabile până miercuri
ANM anunță ploi abundente în Constanța, precipitații în București și Ilfov și vânt puternic în Muntenia și Dobrogea. Hidrologii avertizează asupra riscului de viituri. Vremea se menține instabilă în mai multe regiuni ale țării, iar Constanța rămâne sub cod portocaliu de ploi. Bucureștiul și județul Ilfov intră marți, 3 noiembrie, de la ora 10:00, sub […]
Cod portocaliu de ploi în Constanța și cod galben în București și Ilfov. Avertizările ANM sunt valabile până miercuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
04 noiembrie 2026
04 noiembrie 2026
Articole similare