Bolile parodontale pot evolua în tăcere și pot duce, în timp, la pierderea dinților. Cum recunoaștem primele semne, de ce apar afecțiunile parodontale și care sunt factorii de risc care ne pot pune în pericol sănătatea orală? Despre toate acestea discutăm astăzi, 4 noiembrie 2026, ora 9.00, la emisiunea BZI LIVE, moderată de Irina Zaharia și invitată dr. Felicia Calistru, medic parodontolog. Vom afla cum se instalează boala parodontală, care sunt simptomele ce ar trebui să ne trimită la medic, ce opțiuni de tratament există și cât de importante sunt prevenția și intervenția timpurie. În plus, vom descoperi care sunt cele mai noi inovații și tehnologii din stomatologie care schimbă abordarea tratamentului parodontal și oferă pacienților noi șanse de a-și păstra sănătatea dinților și a gingiilor.
Urmăritorii noștri pot adresa întrebări la rubrica comentarii, accesând www.bzi.ro sau, în direct, pe https://www.youtube.com/@bzinews. Emisiunile BZI LIVE au un real succes, fiecare producție media strângând zeci de mii de vizualizări.