Prima pagină » Local » Primăria din Târgu Frumos va reabilita o unitate de învățământ. Valoarea proiectului este de peste 10 milioane de lei
Primăria din Târgu Frumos va reabilita o unitate de învățământ. Valoarea proiectului este de peste 10 milioane de lei

Primăria din Târgu Frumos va reabilita o unitate de învățământ. Valoarea proiectului este de peste 10 milioane de lei

21 iul. 2023, 02:00,
Alexandra MAISNER în Local

O unitate de învățământ din Târgu Frumos va fi reabilitată. Primăria orașului Târgu Frumos a publicat procedura de licitație

Primăria Târgu Frumos caută firme pentru elaborarea proiectului privind reabilitarea și modernizarea Școlii „Ion Creangă”. Valoarea contractului este de 10.048.237 de lei, fără TVA. Procedura de licitație a fost publicată ieri, 20 iulie 2023, pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), iar firmele interesate pot depune oferta financiară până pe 7 august 2023, ora 15:00. Proiectul este finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Primăria Târgu Frumos va reabilita o unitate de învățământ

Prin Programul Național de Redresare și Reziliență, Primăria Târgu Frumos va reabilita o unitate de învățământ. Reabilitarea și modernizarea Școlii „Ion Creangă” constă în executarea tuturor lucrărilor de construcții și instalații, realizarea de către firmele autorizate a lucrărilor de branșare și racordare la utilitățile necesare funcționării.

„Implementarea proiectului propus vizează reabilitarea și modernizarea Școlii «Ion Creangă» de pe strada Bogdan Vodă numărul 21. Prin intermediul acestor acțiuni se vor asigura condiții optime de desfășurare a actului educațional la standarde europene și în concordanță cu legislația în vigoare. Totodată rezultatele așteptate vizează asigurarea condițiilor optime de pregătire, șanse egale, dezvoltarea abilităților de comunicare și relaționare, iar cadrelor didactice un mediu de lucru plăcut, bază logistică modernă și posibilitatea de a se exprima într-un cadru favorabil dezvoltării personale și profesionale a elevilor”, se arată în caietul de sarcini al procedurii.

Primăria Târgu Frumos a primit finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României, componenta C10 – Fondul Local, prioritatea de investiții 1.3 – Reabilitare moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți furnizarea serviciilor publice la nivelul unităților administrativ-teritoriale.

Pentru implementarea acestui proiect este necesară elaborarea documentației de proiectare în fazele proiect tehnic, detalii de execuție și elaborarea documentațiilor necesare obținerii acordurilor, avizelor și autorizațiilor aferente obiectivului de investiții. De asemenea este necesară asigurarea serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada execuției lucrărilor.

„În funcție de amplasarea investiției, vor fi determinate vulnerabilitățile din punct de vedere al condițiilor de mediu/climatice (inundații, ploi torențiale, temperaturi extreme etc). Prognozele acelor vulnerabilități pe durata de viață a investiției vor fi avute în vedere în faza de proiectare, cu impact asupra soluțiilor tehnice selectate. Totodată se va urmări ca soluțiile de adaptare să nu afecteze în mod negativ eforturile de adaptare sau nivelul de reziliență la riscurile fizice legate de climă a altor persoane, a naturii, a activelor și a altor activități economice și să fie concordanță cu eforturile de adaptare la nivelul local”, se mai arată în documentele procedurii.

În municipiul Paşcani vor fi achiziționate autobuze electrice

Recent, a fost lansată procedura de licitaţie pe platforma Sistemului Electronic de Achiziţii Publice. În Paşcani vor fi achiziţionate 6 autobuze electrice. Valoarea totală a contratului finanţat prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este de 15.831.403 lei, fără TVA. Firmele interesate au timp până pe 17 august să depună documentele în vederea participării la procedură. Mijloacele de transport în comun vor fi achiziţionate pentru a deservi rutele Paşcani – Lunca, Paşcani – Boşteni – Sodomeni, Paşcani – Blăgeşti, Paşcani – Gîşteşti, Paşcani – Stolniceni Prăjescu – Brăteşti.

„Autobuzele electrice vor fi destinate exploatării în zone cu climă temperat-continentală de tranziţie şi vor asigura o funcţionare fiabilă în următoarele condiţii ambiante: temeratura ambiantă de la -25 de grade Celsius până la + 45 de grade Celsius. Autobuzele electrice vor fi fabricate şi livrate în conformitate cu normele europene prevăzute pentru îndeplinirea condiţiilor mecanice de/şi funcţionare: nivel de zgomot exterior: conform normelor europene pentru autobuze CEE+ONU R 51- Prevederi uniforme privind omologoarea vehiculelor motorizate care au cel puţin 4 roţi în privinţa emisiilor sonore sau Regulamentului UE nr. 540/2014 privind nivelul sonor al autovehiculelor şi al amortizoarelor de zgomot de înlocuire”, este specificat în caietul de sarcini al procedurii de licitaţie.

Autobuzele vor avea o capacitate de transport de 50 de persoane din care minim 24 de persoane pe scaune, plus conducătorul auto. Mijloacele de transport vor fi prevăzute cu minim 2 uşi de acces situate pe partea dreaptă din care una dublă, cu o lăţime de minim 1.200 de milimetri şi una cu o lăţime de minim 650 de milimetri.

O unitate de învățământ va fi reabilitată prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Valoarea proiectului depășește 10 milioane de lei, fără TVA.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Moarte suspectă, la doar 34 de ani, chiar înainte de nuntă. Autoritățile din Italia încearcă să stabilească cauza decesului
Un român originar din Republica Moldova și stabilit în Italia a murit în condiții încă neelucidate, la doar 34 de ani, după ce a fost găsit dezorientat pe o stradă din provincia Lodi. Bărbatul urma să se căsătorească în perioada următoare, iar decesul său a șocat familia și comunitatea locală. Autoritățile italiene au deschis o […]
Moarte suspectă, la doar 34 de ani, chiar înainte de nuntă. Autoritățile din Italia încearcă să stabilească cauza decesului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 iulie 2026
22 iulie 2026