Prima pagină » Local » Primăria Iași: Grădina Copou va fi reabilitată

Primăria Iași: Grădina Copou va fi reabilitată

30 iun. 2020, 18:18,
Antonia Ceausu în Local

Reprezentanții Primăriei Municipiului Iași au anunțat că Grădina Copou va fi reabilitată. Investiția „Restaurare și reabilitare în Grădina Copou” va fi în valoare de 26.200.000 de lei, cu TVA. Teiul lui Eminescu nu a fost exclus din acest proiect și va fi supus unui proces de conservare. De asemenea grădina va fi dotată cu  mobilier urban modern adecvat.

„În ședința de astăzi, 30 iunie, Consiliul Local al Municipiului Iași a adoptat în unanimitate o hotărâre de aprobare a indicatorilor tehnico-economici și devizului general privind investiția „Restaurare și reabilitare Grădina Copou”.  Investiția în valoare de 26.200.000 de lei, cu TVA, va presupune reabilitarea aleilor, conservarea Teiului lui Eminescu, reconstrucția foișorului fanfarei cu o capacitate mai mare, reorganizarea compoziției obiectelor de artă și restaurarea acestora, reabilitarea Aleii Junimiștilor, dotarea cu mobilier urban adecvat (bănci, coșuri de gunoi, mese de șah etc.), înființarea unui Teatru de Vară în zona Casei de Cultură „Mihai Ursachi”, reabilitarea sistemelor de canalizare, realizarea unui sistem de irigare îngropat și computerizat, înființarea unei peluze rezistente la călcare și umbrire, modernizarea sistemului de iluminat funcțional și arhitectural, completarea lipsurilor vegetale.

Ce modificări se vor face

Printre noutățile aduse de Hotărârea Consiliului Local se numără extinderea oglinzilor de apă, de la 542 la 1.089 metri pătrați (inclusiv crearea unui deck de lemn de 374 de metri pătrați), desființarea aleilor din asfalt și refacerea acestora, pe o suprafață totală de 33.520 de metri pătrați, cu dalaje din piatră cubică, plăci și înierbate (pe o suprafață de 1.653 metri pătrați), extinderea teraselor Muzeului „Mihai Eminescu” și Casei de Cultură „Mihai Ursachi” și, nu în cele din urmă, extinderea spațiului de joacă de la 336 la 1.498 metri pătrați.

Suprafața totală a terenului pe care vor fi făcute aceste intervenții este de 101.100 metri pătrați, din care suprafața spațiului verde va fi de 61.889 metri pătrați. În legătură cu unele speculații nefondate în ceea ce privește o așa-zisă reducere a suprafeței spațiilor verzi în urma lucrărilor menționate, este important de înțeles că, așa cum primarul Mihai Chirica a explicat în cadrul ședinței, nu este vorba de nicio reducere a spațiului verde, ci de o inventariere inițială greșită a Grădinii Copou, în sensul că în inventarul inițial unele elemente (o parte dintre serele Palatului Copiilor, terenurile pe care se aflau grupurile sanitare și alte facilități administrative, inclusiv containerele de cazare pentru muncitori și câteva magazii) figurau, în mod greșit, drept spații verzi. Altfel spus, suprafețele de spații verzi vor rămâne cel puțin la fel de mari, însă noua inventariere va fi una precisă.

Mihai Chirica: Nu se va lua niciun metru pătrat din spațiile verzi existente

«Subliniez faptul că nu se va lua niciun metru pătrat din spațiile verzi existente care sunt acoperite cu arbori, extinderea oglinzilor de apă în zone unde nu există arbori, eliminarea totală a asfaltului și triplarea suprafeței spațiului de joacă. Mai mult, în măsura în care viitorul proiect tehnic de execuție a lucrărilor va permite, vom încerca să extindem și mai mult spațiile verzi existente față de prevederile Hotărârii Consiliului Local peste diverse construcții administrative și serele didactice», a declarat primarul Mihai Chirica.

De altfel, Hotărârea Consiliului Local a fost adoptată cu un amendament propus de consilierul independent Andrei Postolache, amendament conform căruia, în situația în care un arbore va trebui eliminat, în locul acestuia vor fi plantați alți patru copaci. În completarea acestui proiect, Primăria Municipiului Iași va reabilita și Monumentul Regulamentului Organic (Obeliscul cu lei), expertiza tehnică a acestuia fiind făcută în 2018″, se arată în comunicatul Primăriei Municipiului Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Lia Olguța Vasilescu îi liniștește pe români: „Taxele nu vor crește din ianuarie 2027!”
Liderul PSD Lia Olguța Vasilescu îi liniștește pe români, Aceasta a demontat isteria majorării de 27 de ori a taxelor. Primarul Craiovei a declarat că taxele nu vor crește de la ianuarie 2027. Aceasta a subliniat că majorarea taxelor nu este o invenție a social-democraților, ci este prinsă în PNRR, dar că acest jalon poate […]
Lia Olguța Vasilescu îi liniștește pe români: „Taxele nu vor crește din ianuarie 2027!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
26 octombrie 2026
26 octombrie 2026