Prima pagină » Eveniment-Social » Primăria Miroslava a obținut finanțare nerambursabilă pentru construirea unei grădinițe în satul Valea Ursului! Noua unitate de învățământ va avea 12 grupe de copii

Primăria Miroslava a obținut finanțare nerambursabilă pentru construirea unei grădinițe în satul Valea Ursului! Noua unitate de învățământ va avea 12 grupe de copii

06 ian. 2026, 02:00, 2 ,
Alexandra MAISNER în Eveniment-Social

Dan Niță, primarul comunei Miroslava, a anunțat, pe data de 31 decembrie 2025, că a fost obținută finanțarea nerambursabilă pentru construirea unei grădinițe în satul Valea Ursului. Clădirea va găzdui 12 grupe de copii și va funcționa cu program prelungit.

Primăria Miroslava a obținut finanțare nerambursabilă în vederea construirii unei noi grădinițe în satul Valea Ursului

În ultima zi a anului 2025, primarul Dan Niță a anunțat faptul că primăria a reușit să obțină finanțare nerambursabilă pentru construirea unei noi grădinițe în satul Valea Ursului. Clădirea care urmează să fie construită în comuna Miroslava, sat Valea Ursului, va avea un regim de înălțime P+2E.

„Cu bucurie, anunț faptul că am obținut finanțarea necesară pentru construirea unei grădinițe în satul Valea Ursului, un proiect care răspunde nevoilor reale ale familiilor tinere din comuna noastră. În perioada următoare, vom lansa procedura de licitație pentru execuția lucrărilor. Investiția are o valoare totală de 26,2 milioane de lei și este finanțată prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027. Noua grădiniță va avea o capacitate de 12 grupe și va putea găzdui peste două sute de copii, oferindu-le condiții moderne, sigure și adaptate cerințelor actuale. Dezvoltarea infrastructurii educaționale rămâne o prioritate, deoarece educația înseamnă viitorul comunei Miroslava și al generațiilor care vin”, a spus Dan Niță, primarul comunei Miroslava.

Precizăm că accesul principal pietonal și carosabil se va realiza din drumul de acces principal, situat pe latura sudică a terenului, care va asigura legătura cu strada Iazului și, implicit, cu artera principală de acces spre oraș, prin DJ 248A. Pentru persoanele cu dizabilități locomotorii va fi amenajată o rampă de acces la nivelul fațadei principale (accesul principal), spațiile ce ar putea fi utilizate de către acestea fiind cele de la nivelul parterului.

Este important de amintit că, în luna decembrie 2025, Administrația publică locală a lansat procedura de licitație pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), care are ca obiect „Acord-cadru de lucrări – Modernizare infrastructură rutieră în comuna Miroslava, din județul Iași”. Proiectul depășește 4,7 milioane de euro, cu TVA.

Noua unitate de învățământ va avea o suprafață utilă totală de 1.484 metri pătrați

În același sens, reprezentanții Administrației publice locale au specificat că suprafața utilă totală a unității de învățământ va fi de 1.484 metri pătrați. În cadrul investiției mai sus menționate se va amenaja inclusiv un loc de joacă pentru copii, cu o suprafață de 220 metri pătrați, iar spațiile verzi vor fi amenajate pe aproximativ 1.200 de metri pătrați.

„Suprafață construită, desfășurată de 1.825 de metri pătrați, și o suprafață utilă totală de 1.484 de metri pătrați. Aceasta va fi proiectată astfel încât să se integreze armonios în zonă și să respecte stilul arhitectural al clădirilor din vecinătate. Investiția cuprinde nu doar spațiile educaționale, ci și un loc de joacă de peste 220 de metri pătrați, spații verzi generoase de aproape 1.200 de metri pătrați, o grădină de flori, o platformă pentru depozitarea deșeurilor, locuri de parcare, alei pietonale etc. Totodată, proiectul acordă o atenție deosebită accesibilității, fiind prevăzută o rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități locomotorii la nivelul fațadei principale, iar spațiile de la parter vor fi adaptate pentru utilizarea acestora”, au transmis reprezentanții Primăriei Miroslava.

Amintim că studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici ai investiției au fost aprobați de Consiliul Local Miroslava în ședința din 30 ianuarie 2025.

După ce Primăria Miroslava a obținut finanțare nerambursabilă pentru construirea grădiniței, copiii din satul Valea Ursului vor putea beneficia de o unitate de învățământ nouă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Proprietarii care ar putea rămâne fără case din 2027. Noua lege îi va afecta grav!
Piața imobiliară din România se pregătește pentru transformări importante începând cu anul 2027, avertizează analistul economic Adrian Negrescu. În aceste condiții, sunt proprietarii care ar putea rămâne fără case din 2027. Proprietarii care ar putea rămâne fără case din 2027 Analistul economic Adrian Negrescu este de părere că modificările fiscale anunțate vor determina recalcularea impozitelor […]
Proprietarii care ar putea rămâne fără case din 2027. Noua lege îi va afecta grav!
Comentarii
  • Trai-ti-ar familia

    Faptul ca arata ca un punct termic reesapat denota “talentul” celor care primesc pe sest comanda de proiectare de la nea Nita, dar sa faci gradinita P+2E, asta clar e prostie curata. Normativul din 97 spunea clar ca trebuie sa fie maxim P+1E.
    Ca normativul de gradinite refacut in 2022 e facut pe genunchi de niste inginerasi/profesorasi de la Bucuresti, e cat se poate de clar, dar are totusi niste prevederi clare:
    1. Retragere 25m din aliniamentul strazii (chiar daca doar “se recomanda”)
    2. Reglementari clare privind necesarul de metri patrati de curte amenajata per copil
    3. Accesibilitate limitata la maxim 500m distanta de parcurs pentru utilizatori
    4. Amplasare in zone ferite de poluare, nicidecum in vecinatatea centurii orasului.
    Dar, ce sa vezi?! Trebuie sa aplaudam faptul ca se face, ca se utilizeaza fondurile europene si nu conteaza ca se face prost si ca ne batem joc de sanatatea si educatia copiilor.
    Ura! Ura! Ura!

  • @Traiti-ar familia, tu esti genul care este vesnic nemultumit : daca nu se face-de ce nu se face, daca se face-de ce se face… Oricum ai da-o tot nu e bine in opinia ta.
    Asta este portretul general al romanului get-beget, de asta nu evoluam la fel ca celelalte tari din vest si suntem mereu ocoliti de investitori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
08 ianuarie 2026
08 ianuarie 2026