Prima pagină » Local » Primăria Municipiului Iași mai cheltuie 1.500.000 de lei pentru lucrările de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”. Două licitații au fost lansate

Primăria Municipiului Iași mai cheltuie 1.500.000 de lei pentru lucrările de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”. Două licitații au fost lansate

09 iul. 2024, 02:00,
Alexandra MAISNER în Local

Primăria Municipiului Iași mai cheltuie 1.500.000 de lei pentru lucrările de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”. Administrația locală dorește să contracteze serviciile de supervizare și asistență tehnică

Municipalitatea a publicat, în cursul zilei de ieri, 8 iulie 2024, două proceduri de licitație pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Prima se referă la contractarea serviciilor de supervizare pentru lucrările executate, iar cea de-a doua procedură are drept obiectiv contractarea serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului.

Primăria Municipiului Iași mai cheltuie 1.500.000 de lei pentru lucrările de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”

Potrivit informațiilor publicate pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), procedura de licitație privind contractarea serviciilor de supervizare a lucrărilor executate prin proiectul „Execuție lucrări pentru refuncționalitate, reabilitare corp C1 Liceu și corp C2 Cantină” au o valoare de 622.929 de lei, fără TVA. Firmele interesate pot depune ofertele financiare până la data de 25 iulie 2024, ora 15.00.

„Prezenta procedură constă în achiziționarea de servicii de supervizare pentru lucrările executate în proiectul «Execuție lucrări pentru refuncționalitate, reabilitare corp C1 liceu și corp C2 cantină pentru Colegiul Pedagogic Vasile Lupu Iași». Prin natura obiectivului general, investiția vizată prin proiect prevede măsuri de realizare a unei infrastructuri adecvate și corespunzătoare esențială pentru educație și formare. Contractul de achiziție publică prevede o durată de execuție de 36 de luni, până la recepția la terminarea lucrărilor, precum și în perioada de garanție a lucrărilor până la recepția finală. Serviciile se vor presta în conformitate cu legislația în vigoare, respectând prevederile legii numărul 10/1995 privind calitatea în construcții actualizată. Construcția este monument istoric, fiind înscrisă în Lista Monumentelor Istorice, ediția 2015, la poziția 1214, cod LMI: IS-II-m-B-04020”, se arată în caietul de sarcini al procedurii de licitație publicate pe SEAP.

Serviciile de asistență tehnică de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași au o valoare de peste 900.000 de lei

Primăria Iași a publicat, tot ieri, 8 iulie 2024, procedura de licitație privind contractarea serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului pentru lucrările de refuncționalitate și reabilitare a Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași. Contractul are o valoare de 934.392 de lei, fără TVA. Firmele interesate pot depune ofertele financiare până la data de 23 iulie 2024, ora 15.00.

„Contractul de achiziție publică de servicii de Asistență tehnică din partea proiectantului pe toată perioada de execuție a lucrărilor aferente obiectivului de investiții «Execuție lucrări pentru refuncționalitatea, reabilitare corp C1 liceu și corp C2 cantină pentru Colegiul Pedagogic Vasile Lupu Iași, monument istoric în Lista Monumentelor Istorice, ediția 2015, poziția 1214, cod LMI: IS-II-m-B-04020». Obiectivul contractului de servicii ce urmează a fi atribuit constă în acordarea de asistență tehnică din partea proiectantului pe întreaga durată de desfășurare a lucrărilor”, este precizat în documentele publicate din cadrul procedurii de licitație.

Astfel, ambele proceduri de licitație au o valoare totală de 1.557.321 de lei, fără TVA. Amintim faptul că pe data de 10 iunie 2024 au început lucrările de modernizare, consolidare și refuncționalitate a imobilelor monument istoric ale Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași.

Primăria Municipiului Iași mai cheltuie 1.500.000 de lei pentru lucrările de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”. Administrația locală dorește să contracteze serviciile de supervizare și asistență tehnică pentru lucrările de refuncționalitate și reabilitare a instituției de învățământ.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Directorul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), avertisment șocant pentru populație! Noua alertă globală, febra hemoragică fără tratament!
Directorul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), avertisment șocant pentru populație! Noua alertă globală, febra hemoragică fără tratament! Șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a avertizat ieri, 18 mai 2026, că suntem amenințați de vremurile periculoase pe care le trăim. Acesta a declarat o urgență internațională de sănătate publică în Congo și Uganda, după descoperirea unui focar […]
Directorul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), avertisment șocant pentru populație! Noua alertă globală, febra hemoragică fără tratament!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 mai 2026
19 mai 2026