Prima pagină » Actualitate » Primarul Clujului, Emil Boc, vaccinat cu serul produs de AstraZeneca: „Chiar cu ăla m-am vaccinat!”
Primarul Clujului, Emil Boc, vaccinat cu serul produs de AstraZeneca: „Chiar cu ăla m-am vaccinat!”

Primarul Clujului, Emil Boc, vaccinat cu serul produs de AstraZeneca: „Chiar cu ăla m-am vaccinat!”

12 mart. 2021, 12:14,
Elena Nicoleta BUJOR în Actualitate

Primarul oraşului Cluj Napoca, Emil Boc, a precizat vineri, 12 martie 2021, faptul că a fost vaccinat împotriva noului coronavirus chiar cu serul produs de compania AstraZeneca. Edilul a menţionat că nu a avut niciun fel de simptome după imunizare.

„Chiar cu ăla m-am vaccinat. Am reținut aseară numărul 2856 și dimineața, când am ajuns la birou am verificat. Nu am avut alte simptome decât cele obișnuite unei răceli sau simptomele pe care le-am avut în copilărie la vaccinare. Eu am încredere în Uniunea Europeană, se fac analize și sunt convins că deciziile vor fi luate în interesul sănătății”, a spus vineri, 12 martie 2021, primarul Emil Boc pentru Ziua de Cluj.

Florin Cîțu continuă campania de vaccinare anti-Covid-19 cu serul AstraZeneca

Conform premierului României, Florin Vasile Cîțu, campania de imunizare anti-Covid-19 trebuie să continue cu toate tipurile de vaccin, în ciuda controverselor legate de serul dezvoltat de AstraZeneca.

Prim-ministrul susţine că nu exista în acest moment nicio dovadă că vaccinul AstraZeneca ar fi cauzat decesele persoanelor care s-au imunizat. De asemenea, oficialul a menţionat ca la nivel european exista 5 milioane de persoane cărora li s-a administrat acest tip de ser.

”Campania de vaccinare trebuie să continue cu toate tipurile de vaccin, cu monitorizarea eventualelor efecte adverse. Nu s-a schimbat nimic. În ceea ce privește tipul de vaccin care a fost ieri în discuție în spațiul public, Agenția Europeană spune că nu există indicii în acest moment care să facă o legătură între cele câteva cazuri și vaccin. De aceea, campania de vaccinare trebuie să continue.

La nivel european sunt deja 5 milioane de persoane vaccinate cu acest tip de vaccin și avem, bineînțeles, o țară, Marea Britanie, care își vaccinează toată populația. Ar fi greu de crezut că un guvern ar fi atât de iresponsabil. Deci trebuie să avem încredere în experții care au recomandat autorizarea acestor tipuri de vaccin, că își vor face treaba în continuare”, a declarat, vineri, premierul Florin Cîțu.

Vaccinarea cu serul AstraZeneca a fost suspendată în România

Vaccinarea anti-SARS-COV-2 cu serul produs de firma AstraZeneca va fi supendată pe teritoriul statului român pentru cel puțin o săptămână. Premierul Florin Cîțu a făcut anunțul joi seară, 11 martie 2021, după ce mai multe state, printre care Italia şi Danemarca au luat decizia de a opri vaccinarea cu acest ser în urma unor suspiciuni că ar duce la efecte secundare grave. Este vorba despre cheaguri de sânge fatale.

„În cursul acestei seri, a avut loc o ședință la care au participat reprezentanții CNCAV, INSP, MS, ANMDMR. Situația celor două loturi de vaccinuri a fost analizată și s-au decis, în unanimitate, următoarele aspecte:

1. Ca măsură de extremă precauție s-a hotărât carantinarea temporară a dozelor rămase până la finalizarea evaluării Agenției Europene a Medicamentului;

2. Se continuă vaccinarea cu toate celelalte vaccinuri de la compania farmaceutică AstraZeneca din celelalte loturi existente în momentul de față în România;

3. Se înlocuiesc cele 4257 doze neutilizate existente în centrele de vaccinare, astfel încât procesul de imunizare să nu fie afectat.

Menționăm faptul că această decizie a fost luată ca o măsură de precauție extremă, fără să existe în acest moment în România niciun argument științific care să fi impus această hotărâre. Reiterăm faptul că decizia de carantinare a lotului respectv a fost luată exclusiv pe baza evenimentului raportat în Italia. Astăzi, 11.03.2021, că urmarea a analizei preliminare a cazurilor de evenimente tromboembolice raportate în Austria cu privire la lotul ABV 5300, EMA a transmis un comunicat oficial prin care anunță faptul că la acest moment nu există indicii care să ateste o legătură de cauzalitate între vaccin și evenimentele adverse raportate”, a transmis Grupul de comunicare al CNCAV, într-un comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`