Prima pagină » International » Primele explicații ale americanilor după întâlnirea la nivel înalt cu rușii: „Am informat Ucraina în avans”
Primele explicații ale americanilor după întâlnirea la nivel înalt cu rușii: „Am informat Ucraina în avans”

Primele explicații ale americanilor după întâlnirea la nivel înalt cu rușii: „Am informat Ucraina în avans”

14 nov. 2022, 19:59,
în International

Directorul  CIA, William Burns, s-a deplasat luni în Turcia, pentru o întâlnire cu directorul Serviciului rus de Informaţii Externe (SVR), Serghei Narîşkin, pe care l-a avertizat asupra consecinţelor unui eventual atac nuclear al Rusiei în Ucraina, potrivit Reuters, scrie Mediafax.

Aceasta este prima întrevedere directă între oficiali din SUA şi Rusia organizată de la începerea invaziei militare ruse în Ucraina, în februarie.

William Burns „nu poartă negocieri de niciun fel. Nu discută despre soluţionarea războiului din Ucraina”, a declarat un oficial de la Casa Albă, sub protecţia anonimatului, potrivit agenţiei Reuters.

„Nimic despre Ucraina în lipsa Ucrainei”

Oficialul a transmis că se respectă regula „nimic despre Ucraina în lipsa Ucrainei”, iar această vizită a fost făcută pentreu a transmite un mesaj referitor la consecinţele utilizării armelor nucleare de către Rusia.

„Transmite un mesaj referitor la consecinţele utilizării armelor nucleare de către Rusia şi despre riscurile pe care escaladarea conflictului le-ar avea asupra stabilităţii strategice. De asemenea, va discuta despre cazurile cetăţenilor americani deţinuţi pe nedrept. Am informat Ucraina în avans despre această deplasare. Rămânem ataşaţi ferm principiului: nimic despre Ucraina în lipsa Ucrainei”, a precizat oficialul american.

Kremlinul a confirmat luni discuțiile SUA-Rusia

Kremlinul a confirmat luni discuțiile SUA-Rusia de la Ankara, a informat agenția de presă TASS, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

În afară de războiul din Ucraina, Washingtonul şi Moscova au de discutat despre o serie de alte probleme, precum renegocierea Noului Tratat de Reducere a Armamentului Strategic (Noul START), despre Acordul privind exporturile de cereale pe Marea Neagră, despre un schimb de deţinuţi şi depre războiul civil din Siria.

Nu doar oficialii de la Kremlin au confirmat aceste discuții, ci și secretarul general al Naţiunilor Unite a salutat întâlnirea oficialilor din SUA şi Rusia.

„Este pozitiv că Statele Unite şi Rusia au aceste discuţii, deoarece este o evoluţie extrem de relevantă privind viitorul, dar noi nu suntem implicaţi”, a afirmat Guterres.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
29 august 2026
29 august 2026