Prima pagină » Editorial » Primele nerușinate de la ASF
Primele nerușinate de la ASF

Primele nerușinate de la ASF

18 ian. 2024, 12:40,
Sorin Rosca Stanescu în Editorial

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară am scris mult în cea de-a doua parte a anului care a trecut, din momentul în care piața asigurărilor din România a început să se cutremure. Era clar că ASF nu-și făcea datoria. Dar când a căzut Euroins, cel mai mare asigurator din România, a devenit cert că reprezentanții statului român de la această autoritate sunt complici ai unui faliment cu dedicație. Ieri ne-au parvenit informații extrem de scandaloase privind veniturile uriașe cu care sunt răsplătiți membrii ASF de către guvernanți.

La sfârșitul anului precedent, ca și când ar fi vorba de o societate comercială pe mare profit, opt din nouă capi ai Autorității de Supraveghere Financiară, societate care, repet, se face responsabilă de cutremurele din piața de asigurări, au primit prime, în două tranșe, unele de performanță – ca să vezi și să nu crezi! – și altele pur și simplu pentru activitate, în cuantum de 11.500 până la 24.500 de euro net. Este fabulos! Este vorba despre bani foarte mulți din bani publici, pentru că până la urmă ASF este finanțat de milioanele de asigurați din România, în raport cu care Guvernul Ciolacu, care ne tot anunță cum strânge cureaua și cum este decis să aducă sume mai mari la un buget care stă gata să explodeze, nu are niciun fel de reacție. Și asta în condițiile în care Executivul este perfect informat asupra acestei situații. Cu atât mai informat cu cât toți cei nouă membri ai Colegiului ASF sunt numiți și menținuți în funcție pe sprânceană. Exclusiv pe criterii politice. Ba unii chiar pe cumetrii. În baza unor relații apropiate de familie cu foști fruntași PSD.

Să mai precizăm că la ASF lucrează nu mai puțin de 500 de angajați, pe post de slugi ai celor nouă sau pur și simplu răsplătiți pentru cine știe ce servicii trecute și viitoare aduse unor guvernanți și că aceștia beneficiază la rândul lor, fiecare, de un salariu mediu net de 12.000 de lei lunar.

Asistăm pur și simplu la o orgie financiară. Rând pe rând, pe măsură ce informațiile ajung la presă, vom afla și ce se întâmplă în cazul altor autorități dintre numeroasele aflate sub pălăria Guvernului. Probabil au loc dezmățuri asemănătoare. Și asta se întâmplă în condițiile în care zi de zi, nu numai Marcel Ciolacu, ci și ceilalți membri ai Executivului, fără a pronunța cuvântul „austeritate”, nu fac altceva decât să ne promită austeritate, adică reducerea unor cheltuieli iraționale și atragerea la buget a unor venituri. Iar la anul ni se pregătește o curbă de sacrificiu. Nouă, nu lor.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Statul ia banii românilor de pe card în ianuarie 2026! Guvernul pune preț pe economiile românilor
Statul ia banii românilor de pe card în ianuarie 2026 prin Programul TEZAUR. Acesta va fi reluat pe 12 ianuarie 2026, iar prima ediție din 2026 a titlurilor de stat FIDELIS este programată să înceapă pe 16 ianuarie 2026. Statul ia banii românilor de pe card în ianuarie 2026 Statul nu intenționează să facă pauză […]
Statul ia banii românilor de pe card în ianuarie 2026! Guvernul pune preț pe economiile românilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 ianuarie 2026
12 ianuarie 2026