Prima pagină » Eveniment-Social » Primul proiect teatral al regizorului Botond Nagy pe scena Naționalului din Iași premiera „Femeia – câmp de luptă” de Matei Vișniec
Primul proiect teatral al regizorului Botond Nagy pe scena Naționalului din Iași premiera „Femeia – câmp de luptă” de Matei Vișniec

Primul proiect teatral al regizorului Botond Nagy pe scena Naționalului din Iași premiera „Femeia – câmp de luptă” de Matei Vișniec

03 dec. 2025, 11:28,
Redacția BZI în Eveniment-Social

Pentru prima dată într-un proiect cu trupa Teatrului Național Iași, regizorul Botond Nagy montează pe scena Teatrului la Cub spectacolul Femeia – câmp de luptă de Matei Vișniec, un text de conștientizare și sensibilizare a publicului cu privire la traumele generate de război şi la violenţa împotriva femeilor.

Primul proiect teatral al regizorului Botond Nagy pe scena Naționalului din Iași

Lansarea producției va avea loc pe 7 decembrie, de la ora 19:00, iar pe scena Cubului vor urca actori și colaboratori ai Naționalului ieșean: Andreea Boboc, Diana Roman, Livia Iorga, Mălina Lazăr, Dragoș Codrescu, David-Daniel Deca, Aurelian Iordache, Alexandru Lilă, Matei Olteanu. Din echipa de creație a spectacolului mai fac parte Raul Cioabă (decor), Ioana Ungureanu (costume), Claudiu Urse (scenografie sonoră), Alice Veliche (coregrafie), Cristian Niculescu (lighting design), Diana Nechit (dramaturgie).

Matei Vișniec a scris piesa în 1996, în timp ce lucra la Radio France Internationale, la sfârşitul perioadei de conflict interetnic pe fost pământ iugoslav. „Jurnalistul din mine se simţea ca un cîine aruncat într-o fîntînă secată: comentam ştiri despre oroare, dar practic nu puteam face nimic pentru a opri oroarea. Aş fi vrut să pot face ceva concret, să merg acolo unde cădeau obuzele, să pot devia măcar un singur glonte tras spre un civil nevinovat. Jurnalistul din mine, neputincios în faţa realităţii, i-a predat însă ştafeta dramaturgului. Mi-am spus că o piesă interesantă despre barbaria războaielor interetnice ar putea trezi spiritele, incita la reflecţie, trezi conştiinţe… O piesă putea fi deci mai eficientă decît ştirile.”

Montarea de la Teatrul Național Iași completează un proiect de amploare, pe care dramaturgul și regizorul îl finalizează cu această producție: o trilogie pe tema războiului. „Demersul a început cu montarea de către Botond Nagy, la Teatrul Municipal din Suceava, a piesele mele Întoarcerea acasă. Al doilea moment a fost spectacolul realizat tot de Boty la Teatrul Naţional din Bucureşti cu alt text în care abordez tema războiului: Cuvîntul progres rostit de mama suna teribil de fals. Acum trilogia este gata şi sperăm ca, într-o bună zi, toate aceste trei spectacole să fie prezentate undeva sub forma unui maraton tematic. Doliul imposibil, războiul povestit de morţi, violul ca strategie militară – iată temele abordate în această serie de trei piese/spectacol cu evidente rezonanţe în actualitatea imediată dat fiind războiul din Ucraina.”

Femeia – câmp de luptă, mărturisește Botond Nagy, „e despre o Europă care a învățat să tacă. Despre un corp de femeie în care s-a scris un război, pe care nu-l mai putem șterge. Nu mă interesează reconstrucția istoriei, ci felul în care ea locuiește prezentul — prezentul nostru încărcat, febril, rușinat, în care imaginile războiului din Bosnia coexistă cu notificările de azi despre încă o femeie ucisă în România. Trăim într-un an 2025 în care femicidul a devenit statistică, iar știrile sunt infuzii zilnice de violență. Războiul nu mai e la periferie: e în case, în apartamente, în scările de bloc. E aici, în respirația noastră.”

Despre cele doup personaje ale piesei, Kate, o psihoterapeută americană venită în Bosnia după război, și Dorra, o femeie bosniacă traumatizată după ce a fost victima violurilor colective comise în timpul conflictului, regizorul declară că „sunt două voci care nu se întâlnesc niciodată cu adevărat, pentru că între ele stau fantomele trecutului, știrile, discursurile politice, rapoartele ONU, spusele experților, șoaptele vinovăției colective. Între ele stă o lume care a privit, a comentat, apoi a trecut mai departe. Le pun pe scenă ca pe două corpuri pierdute într-un teritoriu comun, dar imposibil de împărțit.

Primul lucru pe care l-am simțit când am citit textul a fost postura corpului Dorrei. Un corp închistat, înfricoșat, dar încă viu. M-am apropiat de ea ca de un animal speriat, care trebuie protejat de sunete și de lumină, dar și expus, pentru ca noi să înțelegem cât de adâncă e lumea în care s-a ascuns. Kate este un ghid între lumi, dar uneori își pierde harta — și, poate, asta o face mai umană.”

Următoarele reprezentații sunt programate pe 9, 11 și 17 decembrie. Biletele se pot procura de la Agenția Teatrală (tel. 0232 255999) și de pe teatrulnationaliasi.ro. Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță! Ce schimbări anunță ministrul Sănătății
Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță și de volumul real de activitate, nu doar după vechime sau statut profesional. Ideea a fost prezentată de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-un demers ce vizează reorganizarea și plata gărzilor medicale. Măsura, anunțată public la începutul lunii februarie 2026, urmărește să reducă discrepanțele dintre munca […]
Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță! Ce schimbări anunță ministrul Sănătății

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
30 martie 2026
30 martie 2026