Prima pagină » National » Prin ce a trecut micuțul Alex cât timp a fost dispărut! Urși, mistreți și temperaturi coborâte până la 6 grade Celsius

Prin ce a trecut micuțul Alex cât timp a fost dispărut! Urși, mistreți și temperaturi coborâte până la 6 grade Celsius

14 mai 2026, 20:40,
Redacția BZI în National

Alexandru, băiețelul de 5 ani care a supraviețuit miraculos două nopți singur, în pădure, în ploaie și frig, rămâne în spital pentru câteva zile, ca să se refacă după coșmarul prin care a trecut.

Medicii spun că a făcut pneumonie și trebuie hidratat. În plus, a fost mușcat de căpușe. Acum, Alex este vesel, mai ales că o are lângă el pe mama lui. Deocamdată, nimeni nu-l presează să povestească ce s-a întâmplat.

Între timp, au apărut noi imagini cu el, din momentul în care a fost găsit de salvamontiști. ”Delicios!”. Acestea au fost primele cuvinte ale lui Alex, zâmbind, când a primit o banană de la salvatori.

Era încă ud și înghețat, dupa ce a stat mult in ploaie. Cei care l-au zărit prima oară, din elicopter, spun că ședea cuminte pe pământ, într-un luminiș, cu mâinile împreunate în poală. Părea că așteaptă și…le-a făcut cu mâna.

Mama: „A cerut ciocolată, dragul de el!”

Dincolo de momentul regăsirii, nimeni nu va uita însă emoția colectivă și lacrimile salvatorilor, atunci când Alex a fost coborât din elicopter și adus, în brațe, părinților.

La spital, băiețelul își revine rapid, spune tatăl lui.

„A prins încrederea că e ok și a dormit bine până azi dimineață și nu face decât să ceară mâncare. E vedeta spitalului, toată lumea vine să facă poze, să facă și gustărică, gustărică, gustărică, cere o gustărică. Că el a ieșit acolo în luminița aia, asta a fost o minune. S-a așezat el acolo în funduleț, în luminița aia. Un metru dacă era mai acolo, nu îl vedea. Nu a fost ditamai poiana, a fost la vârful frunzelor”, spune Toma Zerestrea, tatăl lui Alex.

În cele două nopți pe care Alexandru le-a petrecut sub cerul liber, temperatura a coborât până la 6 grade Celsius. În plus, zona este frecventată de urși și mistreți. Dan Popescu, șeful Salvamont Sibiu: „Am fost atenționați în prima noapte, din dronă, ca deasupra noastră într-o poiană se află un urs la câteva sute de metri. Am început să facem un zgomot și după care ne-au confirmat din dronă că acesta s-a îndepărtat.”

Alex a parcurs o distanță mare

Copilașul a parcurs o distanță mare pentru vârsta lui, spun ghizii montani.

„A reușit să străbată prima muchie, care are aproximativ 700-800 de metri. A coborât, a urcat din nou altă muchie. Este un traseu greu, pentru că sunt foarte multe râpe”, spune Nicoleta Ocneriu, ghid montan.

Toată lumea crede că supraviețuirea lui Alex a fost un miracol.

Fost vânător de munte, George Pascaru organizează acum tabere pentru copii în natură.

„Deci el și-a găsit un loc, și-a găsit un culcuș unde a stat ghemuit, unde a avut un adăpost deasupra capului. E posibil ca să fi băut apă dintr-o baltă, unde a găsit el”, explică George Pascaru, organizator de tabere pentru copii.

Psihologii spun că, la 5 ani, copiii nu intră în panică, precum adulții, pentru că nu conștientizează atât de tare pericolele iar acestea nu îi copleșesc mental.

„Frica de moarte nu este atât de gravă, de angoasantă, de catastrofală, precum în cazul unui adult, psihologic vorbind, sunt mult mai echilibrați decât un adult în această situație, care poate fi foarte disperat”, spune Mihai Copăceanu, psiholog clinician.

Deocamdată, băiețelul nu a fost întrebat prin ce a trecut în pădure. Părinții vor să-l protejeze.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Incident naval în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României. O navă comercială a fost avariată, iar autoritățile analizează posibilitatea unui impact cu o dronă maritimă sau a exploziei unei mine. Un nou incident naval în Marea Neagră a fost semnalat în noaptea de 23 spre 24 iulie, în apropierea graniței maritime a României. […]
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 iulie 2026
25 iulie 2026