Tribunalul București a reluat miercuri, 8 iulie, judecarea unuia dintre procesele intentate de grupul de contestatari din PNL împotriva conducerii partidului. Reclamanții solicită suspendarea hotărârilor adoptate la Congresul extraordinar din 21 iunie, inclusiv a noului Statut și a alegerii actualei conduceri liberale.
La termenul anterior, instanța amânase cauza după ce reprezentanții PNL nu depuseseră la dosar documentele contestate. De această dată, ședința a fost marcată de numeroase incidente procedurale și schimburi de argumente între avocații celor două tabere.
Judecătorii decid soarta Congresului și a noii conduceri
În debutul procesului, avocatul PNL, Valeriu Stoica, a invocat excepția tardivității și a cerut recuzarea judecătoarei Mihaela Luciani. Liberalii susțin că magistratul ar trebui să se retragă din dosar, invocând faptul că în perioada 2023-2025 a fost detașată la Ministerul Justiției, condus atunci de Alina Gorghiu, una dintre persoanele implicate în litigiu.
Instanța a decis ca solicitarea de recuzare să fie analizată de un alt complet, însă procesul a continuat, explicând că o astfel de cerere suspendă doar pronunțarea hotărârii, nu și desfășurarea judecății.
Pe parcursul ședinței, avocații contestatarilor au cerut extinderea obiectului procesului, solicitând suspendarea și a măsurilor prin care și-au pierdut funcțiile de conducere în partid. PNL s-a opus, argumentând că aceste solicitări nu existau în acțiunea inițială, însă instanța a admis completarea cererii.
Ulterior, Valeriu Stoica a solicitat un nou termen pentru a pregăti apărarea față de noile documente introduse în dosar. Judecătoarea a acordat doar o pauză de zece minute pentru studierea actelor.
Războiul din PNL se mută în tribunal
În pledoaria sa, apărarea PNL a ridicat mai multe excepții, susținând că litigiul este unul strict politic și că Legea partidelor obligă membrii să epuizeze mai întâi căile interne de contestare înainte de a se adresa instanței. De asemenea, avocatul liberalilor a afirmat că suspendarea hotărârilor congresului ar putea bloca procedura de validare a noului Statut.
De partea cealaltă, contestatarii au susținut că reuniunea extraordinară a fost convocată nelegal, iar alegerea conducerii s-a făcut în baza unui Statut care nu fusese încă validat de instanță. Ei au mai reclamat că unele hotărâri adoptate în cadrul Congresului încalcă dreptul la apărare și instituie sancțiuni considerate nelegale.
După mai bine de o oră de dezbateri, instanța a rămas în pronunțare asupra excepțiilor ridicate, însă decizia finală va putea fi luată doar după ce un alt complet va soluționa cererea de recuzare formulată împotriva judecătoarei.
Mai bine s-ar inscrie in pzd și gata!