Prima pagină » Cancan » Producătorul muzical Șerban Cazan și-a cerut iubita de soție. Va fi nunta anului în lumea mondenă

Producătorul muzical Șerban Cazan și-a cerut iubita de soție. Va fi nunta anului în lumea mondenă

17 mart. 2025, 11:16,
Redacția BZI în Cancan

Producătorul muzical Șerban Cazan a făcut marele pas și și-a cerut iubita de soție, eveniment la care au asistat Smiley și Gina Pistol. Producătorul s-a așezat în genunchi, moment în care a întrebat-o pe Andreea Ilie dacă vrea să fie soția lui. Șerban Cazan i-a oferit iubitei un superb inel din aur alb cu diamant.

Șerban Cazan și iubita lui, Andreea, trăiesc de mai mulți ani o frumoasă poveste de iubire, iar acum relația lor a trecut la un nou nivel. Celebrul producător muzical a decis că este timpul să îi ofere iubitei sale inelul de logodnă, iar evenimentul, care a luat-o prin surprindere pe tânăra brunetă, a emoționat-o atât de tare încât nu și-a putut reține lacrimile, potrivit Unica.

Producătorul muzical Șerban Cazan și-a cerut iubita de soție

Șerban Cazan, unul dintre cei mai mari producători muzicali din România, și-a cerut iubita de soție, în fața prietenilor. Acesta a pregătit un moment special pentru partenera sa de viață, Andreea Ilie, în fața căreia a îngenunchiat și i-a oferit un superb inel cu diamant.

Momentul a fost unul aparte, cei doi fiind înconjurați de prietenii lor, oameni cunoscuți din industria de divertisment, precum Smiley și Gina Pistol. Cererea în căsătorie a avut loc într-un restaurant, unde Șerban Cazan și-a așteptat iubita nu doar cu inelul de logodnă, ci și cu un buchet uriaș de flori.

Producătorul s-a așezat în genunchi, moment în care a întrebat-o pe Andreea Ilie: „Vrei să fii soția mea?” Tânăra, extrem de emoționată, a spus un mare „DA”, în timp ce lacrimile au început să-i curgă pe obraji.

Șerban i-a pus inelul pe deget, după care s-au îmbrățișat fericiți, în aplauzele tuturor celor care au venit special să fie alături de ei în aceste momente.

Andreea Ilie a primit un inel cu diamant

După ce a acceptat bucuroasă să fie soția lui Șerban Cazan, Andreea Ilie a distribuit în mediul online o imagine cu inelul de logodnă primit de la partenerul său. Producătorul a ales un inel de aur alb cu diamant în centru.

„Pentru totdeauna începe acum! DA”, a scris Andreea pe rețelele sociale. Momentul a fost filmat și distribuit mai apoi pe pagina de Instagram a lui Șerban Cazan, iar felicitările nu au întârziat să apară.

„Felicitări!”, a scris Mira, alături de câteva emoticoane cu inimioare.
„Yaaaasss! Felicitări”, le-a transmis și Lidia Buble.
„Fericire, iubire, armonie”, a fost urarea Andreei Bănică.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Controverse uriașe în învățământ! După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia!
Criza în educație continuă după o decizie care schimbă structura anului de început la liceu. După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia. În timp ce autoritățile invocă scăderea numărului de absolvenți de gimnaziu și o optimizare a rețelei școlare, profesorii avertizează că vor rămâne fără ore, […]
Controverse uriașe în învățământ! După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
07 martie 2026
07 martie 2026