Prima pagină » Economic Local » Prof. univ. dr. Alin Andrieș, fost secretar de stat: „Eu sunt de părere că, atunci când vrei să crești veniturile, nu trebuie să crești taxele, ci numărul de plătitori”
Prof. univ. dr. Alin Andrieș, fost secretar de stat: „Eu sunt de părere că, atunci când vrei să crești veniturile, nu trebuie să crești taxele, ci numărul de plătitori”

Prof. univ. dr. Alin Andrieș, fost secretar de stat: „Eu sunt de părere că, atunci când vrei să crești veniturile, nu trebuie să crești taxele, ci numărul de plătitori”

02 aug. 2025, 02:00, 1 ,
Raluca COSTIN în Economic Local

Prof. univ. dr. Alin Andrieș, fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA) din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, explică ce se întâmplă cu economia din România, după ce, de la 1 august 2025, au intrat în vigoare mai multe măsuri de creștere a taxelor, care au ca scop reducerea deficitului bugetar. Interviul integral poate fi urmărit AICI:

Prof. univ. dr. Alin Andrieș, fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor, explică ce măsuri sunt necesare pentru reducerea deficitului bugetar din România.

„Este necesară o eficientizare a activității ANAF pentru a colecta mult mai bine, pe bază de taxe și impozite actual. Dacă vrei să intervii pe termen scurt, sunt câteva taxe prin care poți ajusta, astfel încât să poți colecta mai mult, în sensul că sunt două tipuri de taxe. Există taxa pe valoare adăugată, care odată modificat de la 1 august, colectezi la nivelul noilor taxe. Impozitul pe profit, impozitul pe activități, care se plătesc anual, înregistrează o schimbare și asta înseamnă că se vor încasa noile venituri, conform ultimelor niveluri de impozitare, începând de la jumătatea anului 2026, atunci când se plătește trimestrial, sau abia în 2027, dacă este o plată anuală. De aceea, pentru anul 2025, este necesitatea de a interveni, pentru a tempera acest deficit și cheltuielile publice. Eu sunt de părere că, atunci când vrei să crești veniturile, nu trebuie să crești taxele, ci numărul de plătitori. Acest lucru înseamnă că cei care nu plătesc să fie impozitați, pentru că evaziunea fiscală are un dublu efect nociv asupra economiei. Pe de o parte, reduce veniturile la bugetul de stat, pe de altă parte, distorsionează competiția, o entitate care nu plătește taxe și impozite. Este nevoie de reducerea evaziunii fiscale în zonele în care există”, explică prof. univ. dr. Alin Andrieș.

Pe de altă parte, antreprenorii din Iași afectați de noile măsuri fiscale iau în calcul creșterea prețurilor la produse și servicii.

Prof. univ. dr. Alin Andrieș, fost secretar de stat: „Din perspectivă economică, România a înregistrat, după aderarea la Uniunea Europeană, poate cel mai amplu proces de convergență”

Potrivit prof. univ. dr. Alin Andrieș, România a înregistrat o creștere economică după aderarea la Uniunea Europeană.

„Din perspectivă economică, România a înregistrat, după aderarea la Uniunea Europeană, poate cel mai amplu proces de convergență la nivelurile medii ale Uniunii Europene, înregistrând o creștere a produsului intern brut (PIB), cât și a produsului per capita. S-a înregistrat o creștere economică semnificativă, ceea ce a dus la o creștere a nivelului de trai mediu în România. Bineînțeles că această creștere economică nu a fost distribuită simetric, în sensul că, pe parcursul ultimelor două decenii, nivelul diferențelor între urban și urbanul mare, mă refer la zona metropolitană și mediul rural, a crescut semnificativ. În municipiul Iași și zona metropolitană au crescut calitatea vieții și veniturile. Dar, în zonele rurale, locurile de muncă sunt mai puține, iar beneficiile creșterii economice sunt resimțite mai puțin. A doua perspectivă este faptul că, în ultimii ani, constatăm, din perspectivă fiscal-bugetară, o creștere a cheltuielilor publice – poate componenta de sănătate a înregistrat în ultimii ani o creștere a nivelului cheltuielilor. De asemenea, în domeniul investițiilor ca structură au fost alocate, în ultimii ani, sume semnificative, atât prin programe naționale, cât și prin programe europene, atât în infrastructura de transport, în autostrăzi, drumuri, cât și în infrastructura energetică, dar și în infrastructura de apă și canal”, explică fostul secretar de stat în Ministerul Finanțelor.

Pe de altă parte, fostul ministru Eugen Teodorovici este de părere că măsurile fiscale aplicate de la 1 august 2025 afectează populația României.

Ce factori au contribuit la creșterea deficitului bugetar din România?

Specialistul susține faptul că România a ajuns în această situație privind creșterea deficitului bugetar și din cauza crizelor multiple din ultimii ani.

„În același timp, am constatat că, în ultimii 6 ani, România se află în perioada de deficit excesiv. Există regula ca deficitul bugetar să nu fie mai mare de 3 la sută din produsul intern brut. România a intrat, în anul 2019, în procedura de deficit excesiv, iar în urma crizelor suprapuse, atât criza de sănătate Covid-19, cât și criza generată de războiul din Ucraina, care a fost și o criză energetică, o criză sectorială, România a înregistrat deficite bugetare semnificative, anul trecut înregistrând cel mai mare deficit bugetar la nivelul Uniunii Europene. Acest deficit înregistrat în ultimii ani a condus la o creștere a datoriei publice, deși acum este undeva sub nivelul european. Nivelul de îndatorare nu poate fi menținut pe termen lung, ceea ce reduce capacitatea de a investi. A fost stabilit un program pe 7 ani în care deficitul să fie redus într-o manieră liniară, astfel încât să realizăm o consolidare fiscală, pe de altă parte să avem capacitatea de a menține investițiile – investiții care, în ultimii ani, au fost ridicate, peste 6,5 la sută din produsul intern brut. Acest lucru a constituit un obiectiv al Guvernului României. Anul acesta, pe parcursul primului semestru, se constată că deficitul este aproximativ similar cu cel înregistrat în anul 2024, ceea ce reliefează necesitatea de a schimba și a ajusta politicile fiscal-bugetare, astfel încât să se evite înregistrarea unui deficit bugetar similar cu cel de anul trecut și încadrarea în ținta stabilită pe parcursul celor 7 ani, de 7 la sută”, mai spune Alin Andrieș.

Alin Andrieș, fost secretar de stat: „Deficitul poate fi redus printr-un mix de politici care țin atât de venituri, cât și de cheltuieli”

Fostul secretar de stat adaugă faptul că mai există câteva metode de reducere a deficitului bugetar din România.

„Trebuie specificate următoarele elemente. Deficitul poate fi redus printr-un mix de politici care țin atât de venituri, cât și de cheltuieli. În sensul că deficitul, ca și definiție, este diferența între veniturile colectate și cheltuielile realizate, astfel că, pentru a diminua acest deficit, orice Guvern are la îndemână fie reducerea cheltuielilor, fie creșterea veniturilor colectate. Acum, cu privire la cheltuieli, este un proces mai îndelungat, pentru că sunt cheltuieli fixe. Și aici este o problemă în sistemul din România, deoarece cheltuielile fixe, de funcționare, reprezintă 80-90 la sută din total cheltuieli și din buget, ceea ce necesită un proces mai îndelungat de reducere a cheltuielilor de personal, fie prin reducerea numărului de angajați, sau a nivelurilor salariale. Trebuie o reformă mult mai profundă, care necesită timp. România a propus ca pachetele 2, 3 de măsuri să se axeze mai mult pe reducerea cheltuielilor în domeniul public”, susține prof. univ. dr. Alin Andrieș, fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 decembrie 2025
06 decembrie 2025