Prima pagină » Bursa Barfelor » Profesorașul de la Cuza și-a luat-o pe cocoașă
Profesorașul de la Cuza și-a luat-o pe cocoașă

Profesorașul de la Cuza și-a luat-o pe cocoașă

22 apr. 2021, 02:01,
în Bursa Barfelor

Babele bârfitoare încep rubrica de astăzi cu una despre Hadrian Muianu, prefesoraș pe la facultatea de filfizonofie de pe la universitatea din dealul târgului. Cică omu’ ăsta e razna rău. De când a început pandemia de coviduț, nu a vrut în ruptu’ capului să facă ore cu studenții pe unda internetului. El zicea că numai față-n față se poate preda. Și uite așa, profesorașul a încasat lovele lună de lună, în condițiile în care a frecat-o la greu.

Numa’ că a venit și timpul decontărilor. De ceva timp, a fost supus evaluării atât de conducere, cât și de studențime. Muianu s-a ales cu o notă de tot râsu’, nici măcar de trecere. Până și studenții i-au dat o notă mică, că nici nu mai știau ce față are profesorașul. Babele au auzit că sunt ceva mișcări prin universitate și că oricând poate fi zburat din funcție. Până atunci, babele bârfitoare mai sapă după alți profesorași de pe la alte instituții.

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Câte voturi are nevoie și ce urmează dacă este respins
Guvernul Mureșan ajunge miercuri la vot în Parlament și are nevoie de 233 de voturi pentru învestitură. Cabinetul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan intră miercuri, 30 septembrie, în fața plenului reunit al Parlamentului. Ședința în care deputații și senatorii vor vota programul de guvernare și lista miniștrilor este programată să înceapă la ora 13:00. […]
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Câte voturi are nevoie și ce urmează dacă este respins

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
02 octombrie 2026
02 octombrie 2026