National

Prognoza meteo ANM 27 noiembrie 2020. Cod galben de ceață

Publicat: 27 nov. 2020
ceață pe autostradă
ceață pe autostradă

Vremea este din ce în ce mai rece și iarna aproape s-a instalat în toață țara. Doar câteva zile ne mai despart de ninsori, însă temperaturile sunt din ce în ce mai scăzute în ultima perioadă. Ceața s-a abătut asupra întregii regiuni, iar vizibilitatea este din ce în ce mai redusă. Iată cum va fi vremea pe 27 noiembrie.

Meteo vineri, 27 noiembrie
Potrivit specialiștilor de la Administrația Națională de Meteorologie, vremea va fi rece la nivelul întregii țări. Temperaturile continuă să scadă în toată țara, însă vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, având în vedere că mai sunt doar câteva zile până vine iarna în mod oficial. Soarele va străluci pe cer, însă nu se va schimba nimic în termometre.

Avem și un cod galben de ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m, izolat 50 m în mai multe județe din țară. Ceața este tot mai întâlnită în această perioadă, motiv pentru care șoferii trebuie să fie mult mai atenți în trafic. Cantitățile de precipitații vor fi unele apropiate de cele normale pentru acest interval, însă deficitare în sudul țării.

În București vom avea un cer preponderent senin, însă vor apărea norii, în special spre seară. Temperatura maximă de va fi de 10 grade ziua, în timp ce temperatura minimă va fi de -2 grade Celsius.

Meteorologii anunță că nu vom avea o iarnă ieșită din comun, însă nu vom scăpa nici anul acesta de ger și episoadele severe de viscol, cu care ne-am obișnuit. Specialiștii susțin că o iarnă obișnuită nu este, neapărat, una blândă, așa că trebuie să fim pregătiți pentru orice.

De altfel, specialiștii anunță vreme rea și de Sfântul Andrei și de 1 decembrie. Vor apărea ninsorile la munte, dar și în multe dintre zonele joase.

„Până acum, în ultimele săptămâni, regimul de vreme a fost specific pentru sfârşitul de toamnă, astfel că ne putem aştepta ca cel puţin până la sfârşitul anului să evoluăm într-un regim normal. Repet ceea ce spun mereu: o iarnă normală în România nu este neapărat o iarnă uşoară, pentru că pot apărea episoade cu fenomene severe de viscol şi ger, care nu lipsesc din nicio iarnă, dar acestea pot fi prognozate doar cu o săptămână, maximum 10 zile în avans”, a spus Florinela Georgescu, directorul executiv al ANM.





Adauga un comentariu