Economic Local

Program special de Paște, în magazinele și supermarketurile din Iași. Doar astăzi mai puteți face ultimele cumpărături, până la ora 18:00. Programul normal se reia de pe data de 3 mai 2021

Publicat: 01 mai 2021
Coșuri cu cumpărături într-un supermarket
Ieșenii care vor să facă ultimele cumpărături de Paște mai au la dispoziție doar ziua de astăzi, când supermarketurile au program scurt de sărbători, până la ora 18:00. Magazinele și supermarketurile sunt închise duminică, 2 aprilie 2021. Iașul intră de astăzi în scenariul verde, cu o serie de reguli noi

Magazinele din Iași vor avea un program special de Paște în anul 2021, în contextul epidemiologic actual. Autoritățile au ridicat restricțiile de circulație în noaptea de Înviere, iar programul magazinelor a fost prelungit până la ora 20:00 în localitățile unde rata de incidență nu ar fi permis ca acestea să fie deschise după ora 18:00

Magazinele, supermarketurile din Iași au program special de sărbătorile pascale, în contextul epidemiologic. Magazinele Carrefour vor fi închise duminică și luni, 2 și 3 mai, iar astăzi au program scurt, între 07:00 și 18:00. De asemenea, magazinele Lidl vor fi închise duminică și luni inclusiv, pe data de 2 și 3 mai 2021, cu program scurt astăzi, între 7:00 și 18:00. Sâmbătă, 1 mai 2021, magazinele Kaufland vor fi deschise de la 06:00 la 18:00. Duminică, 2 mai, în prima zi de Paști, magazinele Kaufland vor fi închise. Luni, 3 mai, magazinele se deschid la ora 09:00, iar ora închiderii va varia între 16:00 și 17:00, în funcție de magazin.

În ceea ce privește magazinele Mega Image, vor fi deschise de la ora 06:00 până la 18:00, iar pe 2 mai sunt închise. Pe data de 1 mai, programul din magazinul Auchan este 07:00 – 18:00 și pe 2 mai este închis supermarketul. Cafenelele din Palas Mall sunt deschise de sâmbătă până luni, 3 mai, inclusiv. Astăzi au program scurt, până la 18:00, însă în restul zilelor sunt deschise până la ora 22:00. La trambulină și carusel este deschis până la ora 18:00, astăzi, iar duminică și luni, de la ora 14:00 până la 21:00. După sărbătorile de Paște, programul magazinelor va reveni la normal, în funcție de restricțiile legale în vigoare în fiecare localitate.

Scenariul verde din municipiul Iași este valabil de astăzi, patronii din domeniul HoReCa respectând noi reguli

Municipiul Iași intră în scenariul verde de astăzi, 1 mai 2021. În contextul în care în ultimele săptămâni în municipiul Iași se observă o pantă descendentă a infectărilor cu COVID-19, acesta va intra în scenariul verde. Astfel, odată cu scăderea ratei de infectare sub 1.5 la mia de locuitori, autoritățile vor lua decizia de a mai relaxa o parte dintre restricții. Acest lucru nu presupune renunțarea purtării măștii în aer liber, modificarea programului de lucru al magazinelor sau prelungirea posibilității de a intra mai târziu în casă. Scenariul verde presupune extinderea capacității unităților alimentare (restaurante, baruri etc. ) de a opera la o capacitate de 50 la sută în interior. În ultima lună, unitățile din domeniul HoReCa au fost deschise cu o capacitate de 30 la sută în interior. În continuare, purtarea măștii în aer liber este obligatorie.

HoReCa este unul dintre domeniile care își poate reveni din criză dacă se adoptă reguli noi pentru invitații la evenimente

Domeniul HoReCa este unul dintre cele mai afectate de pandemia COVID-19, fiind concediate în ultimul an din cauza pandemiei COVID-19 sute de persoane care munceau în restaurantele, cafenelele și hotelurile din Iași. Potrivit datelor oficiale de pe piața muncii, din cei 6.633 de salariați din hotelurile, restaurantele și cafenelele din Iași au rămas fără serviciu aproximativ 200 de angajați din HoReCa și alte peste 2.000 de persoane care lucrau în Iași în domeniile transporturi, industrie sau turism au rămas fără locuri de muncă în ultimul an. Odată cu debutul sezonului pentru evenimentele organizate în restaurantele din Iași, după sărbătorile pascale, reprezentanții HoReCa caută soluții pentru ca nunțile și cumătriile să fie organizate în siguranță, într-un număr mai mare față de cel acceptat acum. Astfel, una dintre variante este ca cei care refuză vaccinarea sau testele înainte de participarea la eveniment să stea pe terasă, iar ceilalți, în interior.





Comentarii
  • atata forfota, panarama, inghesuiala, carat de cumparaturi si treaba prin casa doar pentru o zi libera? chiar au ajuns angajatii niste sclavi? da-le dom’le toate cele 3 zile de Paste liber, ce-i asa greu? omu oricum si-a facut provizii pentru masa de Paste. ce si-a cumparat de haleala nu-i ajunge pentru 3 zile? musai sa deschizi magazinele si mall-urile a 2 a-zi de Paste?

Adauga un comentariu