Prima pagină » Eveniment-Social » Programul „Masa caldă”, doar pe hârtie. Numai șapte școli din șaisprezece oferă elevilor suport alimentar

Programul „Masa caldă”, doar pe hârtie. Numai șapte școli din șaisprezece oferă elevilor suport alimentar

01 dec. 2023, 02:00,
Ștefana Șovea în Eveniment-Social

Deși au trecut aproape trei luni de la începerea anului școlar, programul „Masa caldă” este valabil doar pe hârtie în unitățile de învățământ din județ

Din șaisprezece unități de învățământ care beneficiază de program, doar șapte primesc suport alimentar, iar procedurile de achiziții sunt în diverse stadii în celelalte școli.

Programul „Masa cladă”, doar pe hârtie pentru elevii ieșeni

 sediul ISJ Iași

În județul Iași, șaisprezece unități de învățământ beneficiază de Programul „Masa Caldă”

La aproape trei luni de la începerea anului școlar 2023-2024, în unele școli ieșene, beneficiarii primesc mâncare doar pe hârtie.

Suportul alimentar constă, după caz, într-o masă caldă sau într-un pachet alimentar pe zi, după cum urmează: masă caldă preparată în regim propriu, masă caldă în regim catering sau pachet alimentar, în situația în care nu există posibilitatea asigurării mesei calde preparate în regim propriu sau de catering.

„Suportul alimentar constă, după caz, într-o masă caldă sau într-un pachet alimentar pe zi, după cum urmează: masă caldă, preparată în regim propriu, pentru elevii din unitățile de învățământ în care există cantină cu avize de funcționare, înregistrată sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, și spațiu adecvat de servire a mesei, masă caldă, în regim catering, pentru elevii din unitățile de învățământ în care nu există cantină pentru prepararea în regim propriu și pachet alimentar, în situația în care nu există posibilitatea asigurării mesei calde preparate în regim propriu sau de catering”, a transmis Antonina Bliorț, purtător de cuvânt al ISJ Iași.

Doar elevii a șapte școli ieșene din șaisprezece chiar primesc suport alimentar

un elev ce are lângă el două mere și un sandviș

Elevii a trei școli din județul Iași vor primi la începutul lunii decembrie suport alimentar

În județul Iași, șaisprezece unități de învățământ beneficiază de programul „Masa caldă”, respectiv 9.661 de elevi. Cu toate acestea, șapte școli chiar primesc suport alimentar.

La Școala Gimnazială Șcheia, Liceul Teoretic „Victor Mihăilescu Craiu” Belcești, Școala Profesională Dagâța, Școala Gimnazială Mironeasa și Școala Gimnaziala Moțca, elevii primesc un pachet alimentar ce constă într-un sandviș și un fruct.

Masă caldă primesc cei de la școlile gimnaziale Costuleni și Ciortești, iar la începutul acestei luni, respectiv 4 și 5 decembrie, se vor bucura de suport alimentar și copiii de la școlile gimnaziale Gorban, „Ion Neculce” Iași, dar și cei ai Școlii Gimnaziale „Ioanid Romănescu” Voinești.

„În acest context, în cinci unități din județul Iași, copiii primesc masă caldă în regim catering, în cinci unități – pachet alimentar și în alte șase unități procedura de achiziție este în derulare. Dintre acestea, șapte școli primesc, în momentul de față, suport alimentar, în alte trei o să primească de la începutul lunii decembrie, iar în celelalte șase unități de învățământ procedurile de achiziție sunt în diverse stadii”, adaugă Antonina Bliorț, purtător de cuvânt al ISJ Iași, în legătură cu programul „Masa Caldă” în școli.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Adrian Veștea rupe tăcerea despre desemnarea ca premier. De ce nici familia sa nu a știut decizia lui Nicușor Dan
Adrian Veștea afirmă că a păstrat secretă desemnarea sa ca premier la solicitarea președintelui Nicușor Dan. Desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru a generat numeroase reacții în mediul politic și în spațiul public. În contextul controverselor apărute după anunțul făcut de președintele Nicușor Dan, premierul desemnat a oferit noi detalii despre modul în […]
Adrian Veștea rupe tăcerea despre desemnarea ca premier. De ce nici familia sa nu a știut decizia lui Nicușor Dan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 iunie 2026
17 iunie 2026