Prima pagină » Actualitate » Programul „Rabla 2” va intra în vigoare de pe 1 iulie
Programul „Rabla 2” va intra în vigoare de pe 1 iulie

Programul „Rabla 2” va intra în vigoare de pe 1 iulie

11 apr. 2022, 22:46,
în Actualitate

Programul „Rabla 2” va intra în vigoare de pe 1 iulie, a anunţat, luni, preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, Emil Boc.

„Am discutat cu ministrul Mediului ca de la 1 iulie să intre în vigoare programul ‘Rabla 2’ (…). Suceava are deja un proiect pilot, Sfântu Gheorghe, de asemenea, îl derulează. În ce constă? Maşinile mai vechi de 15 ani să poată fi predate administraţiilor locale (…), vor primi pentru acea maşină mai veche de 15 ani 3.000 de lei. 1.500 de lei pune primăria, 1.500 de lei pune Agenţia Fondului de Mediu, prin Ministerul Mediului. Prin acest program mai luăm o grămadă de rable de pe domeniul public al oraşelor noastre şi facem loc maşinilor noi, nepoluante, verzi”, a spus Emil Boc după Comitetul Director al Asociaţiei Municipiilor din România.

De asemenea, fostul premier a informat că participanţii la reuniune au discutat despre creşterea preţului la materiale în contractele pe care autorităţile publice le au în derulare, din cauza războiului din Ucraina.

„Au crescut preţurile la materiale – uneori cu 10%, alteori cu 40%, cu 20% – şi nu numai la materiale, ci şi la activităţile conexe – transport şi aşa mai departe, iar această povară pune în pericol derularea proiectelor de investiţii din România. Am primit asigurare de la ministrul Dezvoltării că această ordonanţă este în pregătire şi va intra în circuitul de aprobare foarte repede, astfel încât să nu blocăm investiţiile publice din România (…) Cerem doar urgentarea aprobării acestui act normativ, care să salveze locuri de muncă şi investiţiile din România”, a adăugat Emil Boc.

Programele Rabla Clasic și Rabla Plus: Subvenția poate ajunge până la 51 de mii de lei

Cine vrea o mașină pur electrică va primi din partea statului un ajutor mult mai substanțial, care pleacă de la 46.500 de lei, cu o condiție, trebuie să dea la schimb o rablă. Pentru un autoturism hibrid statul va acorda un ecotichet și un eco-bonus în valoare de 21.500 de lei.

Subvenția pentru mașinile electrice poate ajunge până la 51 de mii de lei dacă se vor da la casat două mașini vechi, acesta fiind unul dintre motivele pentru care românii aleg astfel de vehicule. O altă modificare prezentă în aceste programe este și reducerea vârstei la care o mașină poate fi scoasă din uz. Aceasta trebuie să aibă o vechime de minim 6 ani și să fie înmatriculată tot de atât timp în România.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Incident naval în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României. O navă comercială a fost avariată, iar autoritățile analizează posibilitatea unui impact cu o dronă maritimă sau a exploziei unei mine. Un nou incident naval în Marea Neagră a fost semnalat în noaptea de 23 spre 24 iulie, în apropierea graniței maritime a României. […]
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 iulie 2026
25 iulie 2026