Cei care dețin locuințe și le închiriază trebuie să completeze și să transmită declarația unică (formularul 212) la ANAF până cel târziu pe 26 mai. Acest document este necesar pentru toate persoanele fizice care, în cursul anului 2024, au obținut venituri sau au înregistrat pierderi, fie din România, fie din afara țării, în nume propriu sau printr-o formă de asociere, în conformitate cu dispozițiile din Codul Fiscal.
Proprietarii de apartamente riscă amenzi mari dacă nu depun la ANAF acest document
Persoanele care obțin venituri din chirii și nu le declară la ANAF până la data de 26 mai riscă să fie sancționate cu amenzi ce pot varia între 50 și 500 de lei. Este o obligație fiscală importantă, iar nerespectarea termenului limită poate atrage consecințe financiare nedorite.
Totuși, nu toate formele de venituri din închiriere intră în această categorie. Nu sunt incluse în obligația de declarare veniturile obținute din arendarea terenurilor agricole, cele provenite din chirii plătite de firme sau alte entități care țin evidență contabilă, precum și veniturile din închirierea în scop turistic a camerelor din propria locuință. Potrivit prevederilor Codului Fiscal, mai exact articolul 84, alineatul 1, venitul brut rezultat din cedarea folosinței bunurilor personale este constituit din toate sumele primite în numerar sau în echivalent valoric pentru utilizarea bunului închiriat, în baza contractului dintre părți, pe parcursul unui an fiscal, indiferent de momentul încasării acestor sume.
Declarația unică (formularul 212) poate fi depusă în mai multe moduri. Cei care aleg varianta fizică se pot prezenta direct la sediul ANAF sau pot trimite documentul prin poștă, cu confirmare de primire. În acest caz, data înregistrării este considerată fie momentul depunerii la ghișeu, fie ziua în care a fost trimisă prin poștă.
Pentru cei care preferă varianta digitală, există posibilitatea de a completa și transmite declarația online, fie prin intermediul platformei „Spațiul Privat Virtual” (SPV), fie pe portalul e-guvernare.ro. În cazul depunerii prin aceste canale, este necesară semnătura electronică calificată. Astfel, contribuabilii pot alege varianta cea mai comodă pentru a-și îndeplini obligațiile fiscale fără a risca sancțiuni.
Poți avea datorii la ANAF fără să știi
Agenția Națională de Administrare Fiscală avertizează că persoanele care obțin venituri din surse precum dobânzi bancare, chirii, dividende sau alte câștiguri independente pot fi obligate să achite contribuția la asigurările sociale de sănătate (CASS). Cei care nu depășesc, într-un an fiscal complet, pragul de 19.800 de lei din astfel de venituri nu sunt obligați să plătească această contribuție. Însă, în momentul în care veniturile cumulate pe parcursul anului depășesc această limită, contribuabilul este considerat automat eligibil pentru plata CASS și are datoria să achite suma corespunzătoare.
Suma pe care trebuie să o plătească fiecare persoană variază în funcție de totalul veniturilor anuale. Astfel, pentru cei care înregistrează câștiguri cuprinse între 19.800 și 39.600 de lei, contribuția anuală este de 1.980 de lei. Dacă veniturile se situează între 39.600 și 79.200 de lei, suma crește la 3.960 de lei. În cazul în care câștigurile anuale depășesc valoarea de 79.200 de lei, contribuția fixă devine 7.920 de lei, chiar dacă veniturile sunt mai mari de atât.
Pentru a evita surprizele neplăcute sau penalitățile ulterioare, este esențial ca fiecare persoană să monitorizeze în mod regulat veniturile obținute din surse independente, cum ar fi investițiile financiare sau dividendele. De asemenea, este recomandat ca declarația unică să fie depusă până pe 24 mai a anului următor în care au fost realizate veniturile. În plus, consultarea unui specialist în fiscalitate sau verificarea informațiilor disponibile pe site-ul ANAF poate ajuta la o bună gestionare a obligațiilor fiscale.
Asta e valabil pt persoanele care AU DECLARAT venituri din chirii, adica vreo 5%. Pt restul de 95% nu e cazul sa se agite, ramane ca pana acum.
🥳🥳🥳
pt ca nu e de ajuns ca avem cea mai mare taxare pe venit din Europa si aproximativ 75% din veniturile lunare se duc la stat (44% taxa pe venit, 19% tva, taxe pe masini, apartamente, accize combustibil etc). Nu sunt destui bani la buget desi fiecare om doneaza 75% din venituri la stat. E nevoie si de veniturile din chirii.
Una dintre cele mai sărace țări, și cu toate astea, avem un nivel de trai foarte scump 😐
Să ghicesc: e vina rușilor, nu? 🙄
Nu merită să trăiești în România. Chiar nu ai nici un beneficiu dacă ești un om corect și muncitor.
România e paradisul hoților, escrocilor, combinatorilor, peștilor și prostituatelor.
In afara de taxe si impozite, marite continuu, statul roman face ceva concret pentru cetateni?
Asta vreau și eu să știu.
De ce anume beneficiază contribuabilul fără să plătească?
Fiindcă noi plătim orice. Nimic nu e gratis. Din contră, viața în România e scumpă.
Colac peste pupăză, mai dai și de oameni acri când ai de-a face cu instituțiile statului.