International

Proteste fără precedent. Trupele din Rusia au ajuns în Kazahstan, după ce ţară a decretat stare de urgenţă – FOTO, VIDEO

Publicat: 06 ian. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Proteste fără precedent. Trupele din Rusia au ajuns în Kazahstan după ce ţară a decretat stare de urgenţă - FOTO VIDEO
Manifestanţii au pătruns în clădirea principală a administraţiei din Almatî, capitala economică a Kazahstanului, scena unor proteste fără precedent provocate de o majorare a preţului la gaz

Protestele din Kazahstan s-au amplificat,iar în întreaga ţară a fost decretată starea de urgenţă. Forţele de ordine au deschis focul asupra demonstranţilor iar preşedintele Kazahstanului, Kassîm-Jomart Tokaev, a cerut ajutorul Rusiei şi al aliaţilor săi pentru a reprima revoltele. O forță de „menținere a păcii” a fost trimisă în Kazahstan. Tokaev i-a făcut pe demonstranţi „terorişti” antrenaţi în străinătate.

Manifestanţii au pătruns în clădirea principală a administraţiei din Almatî, capitala economică a Kazahstanului, scena unor proteste fără precedent provocate de o majorare a preţului la gaz. Clădirea a fost incendiată. Internetul a fost oprit în toată țara, iar operațiunile bancare au fost suspdendate.

Rusia trimite militari în Kazahstan

Rusia şi aliaţii săi au anunţat trimiterea unui contingent de forţe de menţinere a păcii în Kazahstan.

O forţă comună de menţinere a păcii a Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) a fost trimisă în Kazahstan pentru o perioadă limitată, în scopul stabilizării şi al normalizării situaţiei, a anunțat această alianţă militară într-un comunicat difuzat pe Telegram de către purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, relatează Agerpres.

Zeci de protestatari au fost „eliminați”

Au avut loc noi ciocniri între forțele de ordine și protestatari în Almatî, iar poliția spune că zeci de demonstranți au fost „eliminați” în timp ce încercau să asalteze clădiri guvernamentale.

Mai multe vehicule blindate au intrat joi dimineață în piața principală din Almatî, unde sute de oameni manifestau împotriva guvernului pentru a treia zi. S-au auzit împușcături în timp ce trupele se apropiau de mulțime, potrivit martorilor citați de Reuters, dar situația din piață pare să se fi calmat mai târziu.

Operațiunile tuturor băncilor, cu excepția Băncii Naționale, și activitatea bursei de valori sunt oprite în Kazahstan, a declarat, joi, la postul de televiziune Khabar 24, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale din Kazahstan, Olzhas Ramazanov, transmite TASS.

„În conformitate cu ordinul executiv al șefului statului, starea de urgență a fost introdusă în toate regiunile Republicii Kazahstan în scopul sprijinirii securității populației. Agenția Republicii Kazahstan pentru Reglementarea și Dezvoltarea Pieței Financiare și Banca Națională a Kazahstanului, având în vedere operațiunile de combatere a terorismului efectuate de agențiile de aplicare a legii și luând în considerare eșecurile temporare în funcționarea internetului și pentru protecția vieții și sănătății angajaților instituțiilor financiare și consumatorilor de servicii financiare, informează despre suspendarea operațiunilor a tuturor instituţiilor financiare. Agenţia şi Banca Naţională îndeamnă cu tărie cetăţenii şi mass-media să aibă încredere numai în sursele oficiale de informare”, a spus secretarul de presă.

Operațiunile tuturor instituțiilor financiare din Kazahstan sunt suspendate doar pentru 6 ianuarie, a declarat pentru TASS Olzhas Ramazanov.

SUA îndeamnă autorităţile la „reţinere”

Guvernul american a îndemnat autorităţile din Kazahstan să dea dovadă de „reţinere” şi doreşte ca manifestaţiile să se desfăşoare acolo „în mod paşnic”, a afirmat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, a condamnat actele de vandalism, dar a criticat şi întreruperea internetului de către guvern.

„Solicităm tuturor kazahilor să respecte şi să apere instituţiile constituţionale, drepturile omului şi libertatea presei, inclusiv prin restabilirea accesului la internet”, a declarat Ned Price într-un comunicat, scrie Agerpres.

„Îndemnăm toate părţile implicate să găsească o rezolvare paşnică a stării de urgenţă”, a adăugat el.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a criticat, de asemenea, „afirmaţiile nebuneşti” ale Rusiei cu privire la presupusa responsabilitate a Statelor Unite în revoltele din Kazahstan. „Acest lucru este absolut fals” şi „face parte din strategia rusă de dezinformare”, a insistat ea.

ONU urmăreşte situaţia „cu îngrijorare”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al secretarului general, Stéphane Dujarric, în briefingul cotidian de presă.

Adauga un comentariu