Rusia anunţă sâmbătă că-şi cheamă ambasadorul în Armenia la ”consultări” pe tema legăturilor Erevanului cu Uniunea Europeană (UE), la o zi după ce preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat această ţară din Caucaz împotriva unei apropieri de Bruxelles, relatează AFP.
”Ambasadorul Rusiei în Republica Armenia, (Serghei) Kopîrkin, a fost chemat la Moscova la consultări despre măsurile luate” în vederea ”unei apropieri de Uniunea Europeană (UE), care subminează cooperarea în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice (UEE)”, anunţă într-un comunicat Ministerul rus de Externe, scrie news.ro.
Diplomatul a fost chemat după ce preşedintele rus, Vladimir Putin, şi-a înăsprit tonul împotriva Armeniei la un summit cu aliaţii săi.
Putin avertizează asupra unui „scenariu ucrainean”
Vladimir Putin a declarat vineri, în Kazahstan, că ”scenariul ucrainean” a început cu o tentativă a Kievului de a adera la UE.
El creşte astfel presiunile împotriva Erevanului şi cere Armeniei să organizeze un referendum cu privire la această problemă ”cât mai rapid”.
El a apreciat că Armenia trebuie să aleagă între UE şi Uniunea Economică Eurasiatică condusă de către Moscova, pentru că ”este imposibil să le împaci pe amândouă”.
Declarațiile vin înaintea alegerilor din Armenia
El a făcut aceste declaraţii cu o săptămână înainte de alegeri în Armenia, un test pentru premierul Nikol Paşinian, care a cultivat relaţii atât cu Rusia, cât şi cu Occidentul.
Apropierea de Uniunea Europeană irită Kremlinul
Armenia a găzduit un summit european luna aceasta, iar UE a salutat ”un salt înainte” în relaţiile lor.
Armenia e alta saracie irelevanta, la fel ca Venezuela. Rusia trebuie sa sa se alieze cu tari cat mai puternice, nu cu rahati in ploaie.