Anchetatorii au găsit fragmente de grenadă de mână în rămășițele celor uciși când avionul șefului lui Wagner, Evgheni Prigojin, s-a prăbușit în august, a declarat joi președintele rus Vladimir Putin, susținând că informațiile au arătat că „nicio influență externă” nu a doborât aeronava.
Comisia de Investigații a țării „a raportat în urmă cu câteva zile că fragmentele de grenade de mână au fost găsite în cadavrele victimelor”, a spus Putin în cadrul unei întâlniri a Clubului de Discuții Valdai din orașul rus Soci.
„Nu a existat nicio influență externă asupra avionului; este un fapt stabilit”, a susținut liderul rus.
Ancheta asupra accidentului este încă în curs
Putin a adăugat că ancheta asupra accidentului este încă în curs.
Accidentul care a ucis liderul mercenar și alte șapte persoane a avut loc la câteva luni după ce Prigojin a lansat o scurtă rebeliune care a reprezentat o provocare fără precedent pentru autoritatea lui Putin. Revolta a fost anulată brusc printr-o înțelegere prin care șeful Wagner și luptătorii săi să se mute în Belarus.
Speculațiile cu privire la eventuala soartă a lui Prigojin au început la scurt timp după marșul său asupra Rusiei și, în cele din urmă, s-a alăturat unui lung șir de critici ai lui Putin care au suferit o moarte prematură.
Nu există dovezi concrete care să indice implicarea Kremlinului și, oficial, cauza accidentului este necunoscută. Rusia a negat orice implicare în doborârea avionului.
Între timp, oficiali ucraineni și președintele american Joe Biden au sugerat că Putin ar fi putut fi în spatele accidentului.
Pavel Prigojin a făcut demersuri pentru a prelua conducerea Grupului Wagner
Fiul lui Evgheni Prigojin, Pavel Prigojin, în vârstă de 25 de ani, a făcut demersuri pentru a prelua conducerea Grupului Wagner.
El negociază cu Garda Națională rusă, Rosgvardia, pentru ca organizația de mercenari să se alăture din nou luptei în Ucraina, a declarat Institutul pentru Studiul Războiului, citând un canal Telegram afiliat grupului.
Vineri, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a cerut unui fost locotenent al lui Evgheni Prigojin să instruiască voluntari pentru a lupta în Ucraina. Putin îl are de mult în vedere pe „Căruntul”, căruia i-a propus să preia comanda grupării Wagner după revolta eșuată din iunie.
Andrei Troșev, supranumit „Sedoi” (n.r. Căruntul – în rusă), fost colonel şi care era foarte apropiat de Prigojin în cadrul Wagner, este considerat unul dintre fondatorii grupului şi este vizat de sancţiuni europene pentru „implicare directă în operaţiunile militare ale grupului în Siria”, conform unui document al UE de la sfârşitul lui 2021.
Întâlnirea de joi, la care a asistat şi viceministrul Apărării, Iunus-Bek Evkurov, ilustrează o dată în plus integrarea unor foşti combatanţi ai Wagner în armata rusă. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat imediat după reuniune că Andrei Troşev „lucrează deja în Ministerul Apărării”.
„Rosgvardia este direct subordonată administrației prezidențiale, ceea ce face ca îmbrățișarea publică a lui Troșev de către Putin și subordonarea grupului Wagner Ministerului rus al Apărării să fie demne de remarcat. Ministerul Apărării ar trebui să furnizeze echipamentul și proviziile pentru o forță mare, reconstituită sub Rosgvardia, în orice caz, deoarece Rosgvardia nu are infrastructura logistică pentru a face acest lucru pe cont propriu”, au spus analiștii din SUA.
Cu toate acestea, ISW a citat o sursă Wagner care susține că negocierile dintre Pavel Prigojin și Garda Națională au implicat grupul paramilitar și presupun păstrarea numelui, a simbolurilor, a ideologiei, a comandanților și a conducerii.
In ruZia lui putler paranormalul e la el acasa,cad oameni pe scari,de la geamuri,beau eaiuri cu noviciok,cad avioane 😂😂😂 o tara democrata condusa de o administratie democratica😂😂😂
Inainte de a se urca in avion le-a dat la fiecare cate o grenada sa se joace in timpul zborului, ca sa nu se plictiseasca.
Cracanel ne spune basme …
Inainte de a se urca in avion le-a dat la fiecare cate o grenada sa se joace in timpul zborului, ca sa nu se plictiseasca.
Cracanel ne spune basme .
Ei, daca asa spune Putin asa este !, cine sa il contrazica ? nu vedeti ca propagandistii lui sunt si mai nebuni ? una cere sa distruga imediat siberia toata cu bombe nucleare, altii cer sa invadeze imediat tarile Baltice , Finlanda si Polonia ca sunt teritorii istorice rusesti , altul zice ca dupa ce vor cistiga razboiul in Ukraina toti ukrainenii ramasi in viata vor trebui sa fie bagati in lagare de concentrare pentru ”reeducare”, altii cer sa atace imediat nuclear Anglia , altii America si toti in cor spun ca nu ei nu au atacat pe nimeni vreodata niciodata , ca ei nu duc nici un razboi ci ukrainenii iau atacat si vor sa ai omoare pe ei , kadirov a afirmat public ca dupa ce termina cu Ukraina va rade de pe fata pamintului Danemarca si Suedia pentru arderea koranului ……..
Gasca de la Kremlin nu e decat o mana de teroristi care terorizeaza planeta dar o sa o suga prin batista deja rubla e la cote istorice,ruZiei nu-i dau mai mult de 1 an si gata economia va da rateuri si se vor trezi si mujii din vodka