National

Raed Arafat a anunțat că se deschid unități mobile pentru creșterea numărului de paturi ATI destinate pacienților COVID-19

Publicat: 15 mart. 2021
Raed Arafat
Un pacient care urma să fie transferat de la Spitalul Universitar la Spitalul Foişor a decedat în urma unui stop cardiac înainte de a fi preluat de ambulanţă, iar alte două paciente au decedat după transfer, în secţia ATI a unităţii medicale, a anunţat luni şeful DSU, secretarul de stat Raed Arafat

Luni, 15 martie, dr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne și dr. Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, au anunțat că se deschid unități mobile pentru creșterea numărului de paturi ATI destinate pacienților COVID-19. Astfel, au fost identificate 50 de paturi suplimentare ATI în București și se deschid mai multe unități mobile în Capitală și în alte regiuni din țară.

După ce România a rămas fără locuri la Terapie Intensivă pentru pacienții de COVID-19 încă de duminică, atât Ministerul de Interne, cât și Ministerul Sănătății au luat măsuri.

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a anunțat că se instalează noi unități mobile în București și se redeschide unitatea de la Lețcani din Iași, pentru a veni în sprijinul pacienților infectați cu virusul SARS-CoV- și care se află în stare gravă.

„Există o scădere între noiembrie și acum (n.r. paturi ATI). Scăderea poate fi explicată prin faptul că spitalul din Lețcani din Iași a fost închis. Acum se lucrează pe redeschidere, ceea ce înseamnă o creștere a numărului de paturi ATI.

La București noi am adus prima unitate mobilă ATI la Sf. Ioan și se lucrează pe instalarea ei. Și mai aducem una la Victor Babeș. Vor fi trei, pe lângă cea de la Marius Nasta.”

Andreea Moldovan, secretarul de stat în Ministerul Sănătății: „La nivel de București avem un surplus identificat de aproximativ 50 paturi ATI și 140 de paturi terapie intermediară”

„Ceea ce dorim să facem a fost că pe lângă paturile actuale AȚI dedicate pacienților cu COVID să avem acces la paturi suplimentare în spitale unde infrastructură o permite.

Diferenta de supraviețuire și letalitate o face tocmai o îngrijire corectă în unități ATI.

La nivel de București avem un surplus identificat de aproximativ 50 paturi ATI și 140 de paturi terapie intermediară.

Cu ajutorul DSU se caută variante de medici ATI care pot fi detașați în unități COVID.”, a anunțat Andreea Moldova, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Raed Arafat: „Folosim elicopterele Ministerului Apărării, cum am făcut altădată”

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, anunță că avioanele SMURD sunt pregătite pentru relocarea pacienților COVID dintr-un oraș în altul, dacă va fi necesar.

”Încercăm prin centrul național de comandă și conducere a intervenției să găsim locuri acolo unde există, folosind mijloacele de transport, folosind avioanele SMURD, elicopterele Ministerului de Interne, elicoptere cu echipaj SMURD.

Folosim elicopterele Ministerului Apărării, cum am făcut altădată. Toate sunt la dispoziția noastră dacă este nevoie”, a asigurat Raed Arafat.

Raed Arafat a declarat duminică, la Antena 3, că impactul pe secțiile de Terapie Intensivă este foarte mare în această perioadă și a îndemnat populația să respecte regulile.

”Am transferat din diferite zone către zone care au locuri și care puteau să primească bolnavii. Detașăm mai mulți medici unde este nevoie”, a mai spus Arafat.

Raed Arafat vorbește despre restricțiile impuse în pandemie:

„Am analizat ce s-a întâmplat în alte țări, veți vedea pe partea de ore că au variat, unii la 21, Franța la 18, la noi era la 23.00 și acum a coborât ora. Aceasta duce și la limitarea unor activități, dacă la 22 trebuie să fii acasă trebuie să pleci la 21, poate că nu îți mai programezi întâlniri, vizite. Totuși, este un impact pe alte activități care sunt toate riscante.

Nu s-a dorit să mergem prea jos, orice măsură poate fi adaptată. Ce știm sigur este că nu dorim să se facă un lockdown total. În rest, măsurile se adaptează și zonal, și după incidența, și național dacă se agravează situația”, a declarat șeful DSU.





Adauga un comentariu