Raed Arafat a anunțat că, după ședința CNSU, s-a ajuns la mai multe decizii ce vor fi propuse Guvernului să le aprobe în ședința de miercuri. Astfel, vor fi eliminate o serie de restricții sau relaxate unele.
”S-a ajuns la implementarea unor măsuri pentru perioada următoare:
– se propune eliminarea interdicțiilor de circulație în timpul nopții
– crește intervalul orar de la 21:00 la 22:00 pentru toți agenții economici, magazine, restaurante, etc
– se elimină obligativitatea măștii în toate spațiile deschise și rămâne la spațiile deschise aglomerate: stații de autobuz, piețe, târguri, transportul în comun
– permiterea accesului în mall-uri, magazine mari, inclusiv pentru cele care nu sunt esențiale, se va permite și persoanelor testate cu un test PCR de 72 de ore sau antigen de 48 de ore
– la magazinele mai mici de 200 de mp nu va fi necesară prezentarea unor documente care atestă statusul de vaccinați sau trecuți prin boală, ci trebuie să stabilească numărul de clienți care pot să fie simultan în magazin, de exemplu o persoană pe 4 mp, adică 50 de persoane. Trebuie purtată masca.
– toate activitățile care erau limitate până la 30% vor fi permise până la 50%: teatre, cinematografe, activități sportive, dar respectând regulile de intrare pentru vaccinat, trecut prin boală sau testat”, a anunțat Raed Arafat.
Raed Arafat a vorbit despre ce se va întâmpla pe perioada sărbătorilor, despre cum și în ce condiții vor petrece românii de Crăciun și Anul Nou.
„De Crăciun, pe 24, 25 și de Anul Nou, pe 31 decembrie și 1 ianuarie nu vor fi restricții pană la ora la care vor fi deschise restaurantele, dar cu limită de 50 la sută a locurilor ocupate și cu prezentarea certificatului.
La unitățile de cazare, până acum erau permise pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală, acum se poate și cu testare”, a spus Raed Arafat.
Raed Arafat, avertisment despre mutaţia Omicron: ,,Tulpina va ajunge peste tot, nimeni nu va putea să o oprească”
Raed Arafat afirmat în cadrul unui briefing la Guvernul României, că mutaţia Omicron a coronavirusului „va ajunge peste tot”.
Raed Arafat a explicat că noua variantă de coronavirus, respectiv tulpina Omicron, despre care specialiştii au explicat că este cu mult mai contagioasă decât tulpina Delta, va ajunge peste tot.
Concret, noua tulpină va ajunge şi în România, mai devreme sau mai târziu, având în vedere numeroasele cazuri deja confirmate în multe ţări ale Europei.
„În final, tulpina va ajunge peste tot. Nimeni nu va putea s-o oprească, am văzut asta când a început pandemia în China. Singurul lucru care se face acum este întârzierea răspândirii și cumpărarea de timp până aflăm dacă răspunde la vaccin, nu răspunde la vaccin, dacă e mai ușoară, dacă impactul ei pe sănătate e mai grav. Deci, astea toate sunt acum lucruri care se analizează de către specialiști, pentru a veni cu concluziile lor în următoarele săptămâni”, a declarat Raed Arafat.
Totodată, Raed Arafat a declarat că nu se pune în discuţie, în Uniunea Europeană, închiderea graniţelor.
„Noi, la acest moment, aplicăm regulile pe care se aplică la nivel european. La acest moment nu se discută în Europa de închidere de granițe, dar se discută de limitare de acces pentru cetățenii din țările respective și persoanele care se repatriază să intre printr-un mecanism mai strict de carantinare”, a precizat şeful DSU.
Raed Arafat a mai explicat că vaccinul împotriva COVID-19 este în continuare soluţia pentru a opri următoarele valuri de îmbolnăviri.
„Vaccinurile sunt funcționale pe toate tulpinile care au fost până acum. Acum avem o tulpină care nu știm încă care este impactul ei. Deci n-ai cum să vii să spui păi pentru că a apărut tulpina atsa eu nu mă mai vaccinez. Va dura mult timp ca să ajungă această tulpină predominantă.
Și atunci vaccinul în continuare protejează și este soluția pentru a opri următoarele valuri. Să vedem cum ajunge tulpina asta, dacă va deveni predominantă… Poate între timp se vor găsi solușii tot prin modificarea vaccinurilor”, a mai spus Raed Arafat.