Pe 10 iulie, vineri, de la ora 11:30, Viorela Dimici, moderatoarea #PodcastBZI, o are ca invitată pe Raluca Petrilă, arhitect cu drept de semnătură și cofondatoarea gelateriei Cosi Buono, într-o ediție despre alegeri curajoase, antreprenoriat și echilibrul dintre pasiune și responsabilitate.
Cum ajunge un arhitect să construiască, în paralel, și un business de succes? Ce provocări apar atunci când îmbini un job full-time cu dezvoltarea unei afaceri și cât de mult te schimbă această experiență? Sunt doar câteva dintre subiectele abordate în cadrul interviului.
Raluca Petrilă va povesti despre momentul în care și-a descoperit adevărata vocație, deși în copilărie își imagina un cu totul alt drum profesional. Va vorbi despre influența artei în viața sa, despre moștenirea lăsată de bunicul său, unul dintre graficienii cunoscuți ai Iașului, dar și despre dorința de a-i păstra vie opera.
Discuția aduce în prim-plan și partea mai puțin vizibilă a antreprenoriatului: deciziile dificile, responsabilitățile financiare, sacrificiile personale și lecțiile învățate odată cu lansarea gelateriei. Invitata explică modul în care experiența de angajat și cea de antreprenor îi oferă astăzi o perspectivă diferită asupra oamenilor, echipei și dezvoltării unui business.
Un dialog sincer despre curajul de a ieși din zona de confort, despre gestionarea emoțiilor, disciplină și despre felul în care două domenii aparent diferite pot avea, de fapt, aceeași misiune: să aducă valoare și bucurie în viața oamenilor.
Noul episod de #PodcastBZI poate fi urmărit pe pagina de Facebook Sănătate BZI și canalul de YouTube BZI LIVE.
Urmăritorii noștri pot adresa întrebări la rubrica comentarii, accesând www.bzi.ro sau, în direct, pe https://www.youtube.com/@bzinews. Emisiunile BZI LIVE au un real succes, fiecare producție media strângând zeci de mii de vizualizări.