Una dintre cele mai importante direcții subordonate municipalității ieșene și-a făcut raportul de activitate pe anul precedent. Numărul de documente legate de nașteri sau căsătorii a crescut substanțial față de anii precedenți. În Iași, numărul de nașteri a crescut cu câteva sute față de anii anteriori
Direcția Locală de Evidență a Persoanelor (DLEP) Iași a emis raportul de activitate pe anul precedent, un raport care prezintă o serie de creșteri la mai toate capitolele față de datele din urmă cu ceva ani. De exemplu, în ceea ce privește nașterile, în anul 2016 s-au înregistrat 11.247 nașteri. În anul 2017 au fost 11.372 nașteri. Pe parcursul anului 2019 au fost 11.870 nașteri, iar pe parcursul anului 2019 s-au înregistrat 11.678 nașteri.
„Din cele 11.678 acte de naștere înregistrate, 3.841 sunt transcrieri ale certificatelor de naștere emise pe teritoriul altor state sau obținute ca urmare a dobândirii/redobândirii cetățeniei române, iar 21 sunt adopții. La maternitățile ieșene s-au născut 7.816, în 70 de cazuri cel puțin unul dintre părinți este cetățean străin”, a menționat Marius Bodoga, directorul DLEP Iași.
În ceea ce privește căsătoriile, din cele 3.673 acte înregistrate, 2.006 au fost încheiate la sediul Oficiului de Stare Civilă. Alte 1.219 căsătorii au fost oficiate în zilele de sâmbătă și duminică, iar 6 la Penitenciarul Iași.
La capitolul decese, din cele 5.342 acte de deces înregistrate, 99 au fost înregistrate la autoritățile unui alt stat și a fost solicitată recunoașterea acestora pe teritoriul României. Au fost înregistrate și decesele a 20 de cetățeni străini. La DLEP Iași au fost înregistrate și sute de divorțuri.
„Au fost înregistrate 805 divorțuri, din care 58 pe cale administrativă, 336 la instanțele de judecată, 376 la birourile notariale și 35 survenite în străinătate”, a mai menționat Marius Bodoga.
Noi măsuri luate de Direcție la Iași
Pe lângă acestea, DLEP Iași a mai derulat și alte programe. Unul dintre acestea a fost și Caravana „Prioritate la identitate”, în scopul punerii în legalitate pe linie de evidență a persoanelor și stare civilă a locuitorilor din toate cele 26 de comune deservite de către DLEP Iași. Au fost puse în legalitate 1.465 persoane. A fost derulată și campania „Primul meu act de identitate”, prin care instituția a promovat în rândul elevilor aspecte specifice activității de stare civilă și evidența persoanelor în cadrul unor acțiuni derulate la sediul sau în cadrul unităților de învățământ.
„Principalele motive pentru care au fost eliberate acte de identitate au fost legate de expirarea termenului de valabilitate, schimbarea domiciliului și a numelui, pierderea, furtul, deteriorarea și eliberarea primei cărți de identitate. Prin intermediul stației mobile au fost efectuate deplasări la persoanele netransportabile, fiind puse în legalitate 2.079 persoane”, a mai menționat Marius Bodoga, directorul DLEP Iași.