Prima pagină » National » Rareș Bogdan, nemulțumit cu privire la faptul că România este ținută în afara Spațiului Schengen: „Ce se ascunde aici?”
Rareș Bogdan, nemulțumit cu privire la faptul că România este ținută în afara Spațiului Schengen:

Rareș Bogdan, nemulțumit cu privire la faptul că România este ținută în afara Spațiului Schengen: „Ce se ascunde aici?”

13 dec. 2021, 19:20,
în National

Rareș Bogdan a anunțat că va trimite scrisori șefilor de stat și de guvern pentru a afla de ce este ținută România în afara Spațiului Schengen, asta deși țara noastră „îndeplinește criteriile tehnice și obligațiile asumate” de 10 ani.

„În ciuda faptului că România îndeplinește criteriile tehnice și obligațiile asumate, în ciuda rapoartelor de evaluare pozitive, în ciuda voturilor succesive din Parlamentul European, în ciuda poziției Comisiei, dreptul nostru a rămas pe hârtie”, a spus Rareș Bogdan într-o declarație de presă.

Europarlamentarul PNL a afirmat că salută votul din Consiliu dat în unanimitate pentru intrarea Croației, membră a UE din 2013, în Spațiul Schengen, dar a adăugat că nu înțelege ce se întâmplă în cazul României.

„Românii fac parte din UE din 2007, dar se află în situația de a privi cum eforturile de îndeplinire a criteriilor, și aș aminti aici doar investițiile de miliarde, rămân irelevante, cu toate că, instituțional vorbind, Comisia Europeană a afirmat în 2011 că îndeplinim cerințele de aderare. Ce se ascunde aici? Cine și de ce judecă discreționar, cu dublă măsură?”, a precizat Rareș Bogdan, șeful delegației EPP România din Parlamentul European.

Parlamentul European a adoptat în iulie 2021 Raportul anual privind Spațiul Schengen și a cerut respectarea Rezoluției din 2018 prin care se cere integrarea României și Bulgariei. Membrilor Consiliului European li s-a cerut „să ia imediat decizia de a elimina controalele la frontierele interne terestre, maritime și aeriene și să permită acestor țări să se alăture, cu drepturi depline, spațiului de liberă circulație fără controale la frontierele interne”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
24 august 2026
24 august 2026