Președintele american Joe Biden și-a exprimat joi scepticismul față de comentariul președintelui rus Vladimir Putin că nu avea intenția de a folosi o armă nucleară în Ucraina, relatează Reuters.
UPDATE 23.15: Forțele armate ucrainene susțin că dețin controlul unui drum strategic din Lugansk: se dau lupte grele în orașele Svatove și Kreminna
Trupele ucrainene dețin în mare parte controlul asupra unui drum-cheie care leagă două districte ocupate de ruși din estul țării, au declarat vineri oficiali pro-Kiev.
După ce au ocupat zone de teritoriu într-o ofensivă-fulger, forțele ucrainene avansează lent spre est, în regiunea Luhansk, și urmăresc să elibereze orașele Svatove și Kreminna, ocupate de ruși, inforemază Rador.
Orașele sunt așezările principale din districtele cu același nume.
„Drumul de la Svatove la Kreminna este practic sub controlul forțelor armate ale Ucrainei. Soldații noștri avansează zilnic”, a declarat Serhii Haidai, guvernatorul regiunii Luhansk, pentru televiziunea națională.
Un oficial separatist susținut de ruși a raportat miercuri lupte grele în districtele Kreminna și Svatove, care se află în prima linie de când forțele ucrainene au înfrânt trupele ruse din regiunea vecină Harkov, în septembrie.
UPDATE 22.30: Britanicii susțin că armata rusă s-a baricadat pe toată linia frontului
Armata rusă a trecut la o poziție defensivă pe termen lung în majoritatea zonelor de pe linia frontului din Ucraina. Cu toate acestea, chiar dacă Moscova reușește să construiască aceste linii defensive, „designul său operațional va rămâne vulnerabil”, se arată în evaluarea de vineri a ministerului britanic al Apărării.
Pentru a recăpăta inițiativa, Rusia va trebui să regenereze trupe antrenate, care să poată rezista avansurilor ucrainene și să desfășoare propriile operațiuni ofensive pe scară largă, consideră serviciile militare secrete britanice.
În prezent, forțele rusești din Ucraina, cu efective extrem de reduse și slab antrenate, sunt capabile doar de operațiuni defensive.
Rusia și-a mărit probabil numărul trupelor la vest de râul Nipru cu soldați mobilizați, dar cu „un nivel extrem de scăzut de dotare”, potrivit sursei citate.
UPDATE 21.45: Dmitri Medvedev, mesaj pentru Elon Musk după ce a preluat Twitter: ‘Renunță la stația Starlink din Ucraina!’
Elon Musk, director al Tesla şi SpaceX, a preluat joi controlul Twitter după ce a finalizat achiziţionarea reţelei de socializare pentru 44 de miliarde de dolari. Adjunctul șefului Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, îi transmite lui Musk în acest context să renunțe la stația Starlink din Ucraina.
„Mult noroc Elon Musk în depășirea prejudecăților politice și a dictaturii ideologice pe Twitter. Și renunță la afacerea aia cu Starlink în Ucraina”, a scris Medvedev pe Twitter.
Nu este prima dată când cei doi vorbesc pe Twitter. Cei doi se țineau de glume când premierul britanic a demisionat.
UPDATE 20.10: Serviciul de Securitate al Ucrainei a reținut o femeie care spiona pentru Rusia
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a reținut, la Mikolaiv, o agentă a Rusiei care colecta informații despre Forțele de Apărare ale Ucrainei în raioanele din prima linie a frontului și le transmitea inamicului, anunță RBC.
Potrivit SBU, în sudul Ucrainei, femeia strângea informaţii despre bazele militare și mișcările de trupe ucrainene, în special deplasarea echipamentelor și localizarea aeronavelor ucrainene. În plus, agenta furniza coordonate privind infrastructura critică importantă din punct de vedere strategic, inclusiv din domeniul energetic.
Agresorii ruşi au folosit datele respective pentru a-şi stabili ţinte în vederea lansării de atacuri cu rachete și drone. Angajații SBU au acționat la timp și au reținut-o pe femeie în momentul transferului informațiilor obținute. Astfel, SBU a prevenit atacuri aeriene ale ruşilor în sudul Ucrainei.
UPDATE 19.15: Oficial militar: Ucraina a doborât peste 300 de drone de fabricație iraniană
Ucraina a doborât peste 300 de drone Shahed-136 de fabricație iraniană pe care Moscova le folosește pentru a paraliza infrastructura critică începând cu 13 septembrie, potrivit lui Iurii Ihnat, purtătorul de cuvânt al Comandamentului Forțelor Aeriene al Forțelor Armate Ucrainene, citat de CNN, anunță Mediafax.
Ucraina și aliații occidentali au acuzat Rusia că obține drone din Iran în timp ce se străduiește să își refacă propriile stocuri de muniție. Iranul a negat trimiterea dronelor către Rusia.
Într-un briefing pentru jurnaliști, vineri, Ihnat a declarat că Moscova „schimbă tactica pentru că nu mai are suficiente rachete. Rămân fără rachete Iskander. Alte tipuri de rachete sunt, de asemenea, puține”.
„În ultima vreme au lovit doar infrastructuri critice și infrastructuri energetice, fără a arăta interes pentru obiective militare”, a adăugat el.
Campania aeriană a Rusiei împotriva centralelor electrice ucrainene și a altor infrastructuri esențiale s-a bazat pe dronele de atac, care sunt proiectate să se prăbușească pe o țintă și să explodeze. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că mai mult de o treime din sectorul energetic al țării sale a fost „distrus” în ultima lună.
UPDATE 18.00: Vladimir Putin recunoaște oficial că armata sa are ‘probleme’ serioase în Ucraina: Serghei Șoigu, instruit să le rezolve ‘în detaliu’
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că, având în vedere experiența din Ucraina este necesar să se facă ajustări la construcția tuturor componentelor forțelor armate ale Federației Ruse, inclusiv a Forțelor Terestre.
La o întâlnire cu ministrul Apărării Serghei Șoigu, Putin a menționat că s-au făcut multe pentru a dezvolta Forțele Strategice de Rachete (RVSN), precum și pentru a dota Forțele Terestre și alte unități cu tipuri moderne de arme, inclusiv arme cu rază lungă de acțiune și arme de înaltă precizie.
„Toate acestea există, iar în condițiile ostilităților se arată din partea cea mai bună. S-au făcut multe pentru construcția Marinei. Cu toate acestea, pe baza experienței de a desfășura o operațiune militară specială (n. r.: cum numește Rusia invazia în Ucraina), trebuie să ne gândim și să facem ajustări la construcția tuturor componentelor Forțelor Armate, inclusiv a Forțelor Terestre”, a declarat Putin, relatează Interfax.
El l-a instruit pe Shoigu să rezolve aceste „probleme” în detaliu în cadrul departamentului și la nivel de experți.
UPDATE 17.15: Declarații surprinzătoare ale unui aliat al lui Putin după un bombardament ucrainean în Herson
Liderul cecen Ramzan Kadîrov, un aliat apropiat al președintelui rus Vladimir Putin, a declarat joi că 23 dintre soldații săi au fost uciși și alți 58 au fost răniți într-un atac cu artilerie ucrainean din această săptămână, transmite Reuters.
UPDATE 15.55: Harkov: Armata rusă ar fi avariat unul dintre cele mai mari radiotelescoape din lume
UPDATE 14.35: Generalul rus care trebuia să ocupe Kievul a fost pus sub acuzare
O investigație jurnalistică a scos la iveală dovezi și mărturii despre crime de război sistematice executate din motive strategice în localități din regiunea Kiev, unde au fost descoperite morminte comune și cadavre mutilate ale civililor.
Dovezi obținute de jurnaliștii de la AP și PBS au revelat un tipar de violențe asupra civililor (bătăi, tortură, execuții sumare) în cadrul unei operațiuni de curățare de elemente naționaliste ucrainene, efectuată sub comanda colonel-generalului Alexandr Ciaiko, ce primise misiunea să cucerească Kievul.
Mijloacele brutale folosite în localitățile capturate de trupele invadatoare ruse au făcut parte din strategia comandanților – și au fost sistematice: soldații au primit ordine să ucidă civilii din considerentul că ar putea fi potențiali informatori.
UPDATE 13.00: Ofensiva rusă s-a transformant în defensivă, anunță spionajul britanic: Forțele ruse sunt capabile doar de operațiuni defensive în Ucraina
UPDATE 11.15: Ucrainenii au dezvoltat o dronă cu care promit să dea lovitura
Ucraina a dezvăluit joi o nouă dronă, numită „SHARK”, de fabricație autohtonă. Aceasta a fost dezvoltată pentru a lucra în tandem cu lansatoarele de rachete HIMARS.
Compania Ukrspecsystems a scris într-o postare pe Twitter că drona este fabricată în Ucraina și că lucrul la aceasta a început după 24 februarie, în primele zile ale războiului.
În plus, ucrainenii subliniază că drona poate zbura până la 60 de kilometri în spatele liniilor inamice și că poate transmite date de precizie sistemelor HIMARS, pe care ucrainenii le-au folosit până acum împotriva sistemului logistic al armatei ruse.
UPDATE 09.50: Lupte grele în jurul orașului Bakhmut din estul Ucrainei. Rușii înaintează după ce au concentrat trupele speciale din Grupul Wagner
Ucrainenii și rușii duc lupte grele în preajma orașului Bakhmut din estul Ucrainei. Localitatea este controlată de ucraineni și are o valoare importantă din punct de vedere strategic și simbolic.
Militarii ruși bombardează intens orașul din estul Ucrainei și se apropie treptat de de periferiile localității.
Orașul a rămas în mâinile ucrainenilor în timpul războiului, în pofida obiectivului Moscovei de a captura întreaga regiune Donbas de la granița cu Rusia. Asaltul din jurul Bakhmut demonstrează dorința lui Vladimir Putin de a obține câștiguri vizibile după săptămâni de eșecuri clare în Ucraina, potrivit Sky News.
UPDATE 08.00: Inspectorii nucleari ONU se așteaptă să ajungă „foarte repede” la o concluzie cu privire la revendicarea unei bombe murdare
Șeful nuclear al ONU a declarat joi că trimite inspectori în două locații din Ucraina , unde Rusia a susținut că au loc activități legate de posibila producere de „bombe murdare” și se așteaptă ca acestea să ajungă la o concluzie „în câteva zile foarte repede”.
UPDATE 07.30: Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat că războiul din Ucraina face parte din lupta mai largă a Rusiei împotriva dominației vestice
„Ne aflăm la o frontieră istorică: în viitor este probabil cel mai periculos, imprevizibil și, în același timp, important deceniu de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial”, a spus el.
UPDATE 07.00: Putin a spus că i-a ordonat ministrului său apărării să-i cheme pe comandanții de vârf ai NATO săptămâna aceasta în legătură cu posibila detonare a unei „bombe murdare” în Ucraina
Putin a susținut că Rusia știa „despre un incident în care se pregătește o așa-numită „bombă murdară”” și că Rusia știa „unde, în general, se pregătește” într-un discurs de joi lângă Moscova. Nu a dat nicio dovadă a presupusului complot.