Război în Ucraina, ziua 503. Statele membre NATO vor intensifica acţiunile colective de apărare şi descurajare militară, cu ocazia summitului din Lituania, şi vor reafirma sprijinul necondiţionat pentru Ucraina.
Cele mai importante știri din ultimele 24 de ore:
- Australia va desfăşura în Germania un avion de supraveghere performant pentru a securiza ajutorul destinat Ucrainei
- Cel puţin 47.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi până la sfârşitul lunii mai 2023 în războiul din Ucraina, potrivit unei estimări efectuate de presa rusă independentă
- Ucraina a contractat circa 12.000 de mercenari străini, peste 700 ar fi români, potrivit Ministerului rus al Apărării
- Statele Unite şi Germania vor bloca, la summitul NATO, discuţiile privind admiterea Ucrainei
- Rusia avertizează că admiterea Ucrainei în NATO ar genera efecte negative pentru securitatea Europei
- Vladimir Putin s-a întâlnit cu Evgheni Prigojin
Statele membre NATO vor intensifica acţiunile colective de apărare şi descurajare militară, cu ocazia summitului din Lituania, şi vor reafirma sprijinul necondiţionat pentru Ucraina, deşi probabil nu vor stabili un termen clar pentru admiterea ţării în Alianţa Nord-Atlantică.
„În cursul summitului NATO, vom intensifica descurajarea militară şi apărarea, inclusiv prin investiţii suplimentare. Vom intensifica susţinerea pentru Ucraina şi vom aduce Ucraina mai aproape de NATO. Vom colabora mai strâns cu partenerii pentru a susţine ordinea internaţională bazată pe reguli”, a declarat luni secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.
„Vom face noi paşi majori pentru intensificarea descurajării militare şi a apărării, inclusiv prin trei planuri regionale, susţinute cu 300.000 de militari aflaţi în stare de disponibilitate ridicată şi prin capabilităţi majore în toate domeniile. Acest lucru transmite un mesaj clar că vom apăra fiecare centimetru pătrat al Lituaniei şi fiecare centimetru pătrat de teritoriu aliat”, a precizat Stoltenberg. Anterior, Stoltenberg a explicat că vor fi elaborate planuri detaliate de apărare pentru zona de nord a NATO – la Oceanul Atlantic şi în zona Arctică europeană -, în Europa Centrală – în zona Mării Baltice – şi pe flancul sud-estic – în zona Mării Mediterane şi a Mării Negre.
Război în Ucraina, ziua 503. Ţările NATO vor consolida apărarea colectivă şi vor discuta strategia privind Ucraina
Jens Stoltenberg a anunţat că liderii statelor aliate vor fixa un angajament „mai ambiţios” în materie de cheltuieli pentru apărare, cu investiţii de „cel puţin 2% din PIB anual”.
În plus, Alianţa Nord-Atlantică va intensifica parteneriatele de securitate cu ţări din zona Asia-Pacific. „Ni se vor alătura la summit liderii Australiei, Noii Zeelande, Japoniei şi Coreei de Sud, întrucât securitatea noastră nu este regională, este globală. Colaborăm mai apropiat în probleme precum securitatea cibernetică, securitatea maritimă şi noile tehnologii”, a declarat Stoltenberg săptămâna trecută.
Statele aliate urmează să aprobe un nou set de măsuri de asistenţă multianuală pentru Ucraina. Cu ocazia summitului de la Vilnius, va avea loc prima reuniune a Consiliului NATO-Ucraina, cu participarea preşedintelui Volodimir Zelenski.
Reuniunea de la Vilnius va fi marcată de disensiunile referitoare la decizia Statelor Unite de a furniza muniţie cu fragmentare Ucrainei. Germania şi Marea Britanie au părut să se distanţeze de iniţiativa Administraţiei Joseph Biden.
De asemenea, vor fi divergenţe referitoare la fixarea unui termen concret pentru admiterea Ucrainei în NATO. Administraţia Volodimir Zelenski cere insistent un termen clar pentru integrarea Ucrainei în Alianţa Nord-Atlantică, dar ideea întâmpină opoziţia mai multor state. Conform unor surse citate de site-ul Tagesspiegel.de, Germania şi Statele Unite vor bloca discuţiile privind fixarea unui termen clar de admitere a Ucrainei în Alianţa Nord-Atlantică. „Nu este momentul potrivit pentru invitarea Ucrainei să devină membră a NATO, pentru paşi concreţi în sensul apartenenţei ţării la NATO. Din acest punct de vedere, nu există niciun consens la nivelul aliaţilor”, a declarat luni după-amiază un oficial de la Berlin.
„Nu cred că există unanimitate în NATO asupra oportunităţii aducerii sau nu a Ucrainei în NATO acum, în acest moment, în mijlocul unui război. Spre exemplu, dacă aţi şti acest lucru, de fapt îl cunoaşteţi, noi avem angajamentul de a apăra fiecare centimetru pătrat de teritoriu NATO. Este un angajament asumat, indiferent de situaţie. Iar, dacă războiul continuă, atunci am fi cu toţii în război cu Rusia. Cred că trebuie să stabilim un parcurs raţional pentru ca Ucraina să se califice să devină membră a NATO”, a declarat preşedintele SUA, Joseph Biden, într-un interviu acordat postului de televiziune CNN.
Eventuala admitere a Ucrainei în Alianţa Nord-Atlantică ar genera efecte „negative” pentru securitatea Europei, iar Rusia va avea o reacţie „fermă”, a avertizat luni Administraţia de la Moscova.
În acest context, liderii statelor NATO vor trebui să găsească soluţii concrete, astfel încât să menţină sprijinul politic, militar, economic şi umanitar pentru Kiev, dar să evite intrarea Alianţei Nord-Atlantice într-un conflict militar direct cu Rusia. Una dintre teme se va referi la eventuala oferire de garanţii de securitate Ucrainei după încheierea războiului izbucnit prin invazia militară rusă.
Un alt subiect vizează accelerarea eforturilor pentru admiterea Suediei în NATO, în contextul în care Turcia şi Ungaria nu au ratificat încă tratatul de integrare.
nu mai intensificati nimica ! lasati deoparte inarmarile cu arme distrugatoare! Vrem PACE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Vorbeste cu putler el a aruncat primul cu piatra,popoarele civilizate doar se apara,nu putem sta impasibili la toanele faronilor de la moscova
PACE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! america nu a auzit de PACE?????? Vrem PACE . Cei care au impins Ucraina in razboi si intretin razboiul sa se duca sa lupte in prima linie pe front, razboiul ascunde niste interese foarte mizerabile pe sacrificarea ucrainei si nu putem noi sa intram in al 3-lea razboi mondial pentru niste interese ale nebunilor de pe planeta asta. Nicio tara nu poate fi obligata DE NISTE SENILI INCONSTIENTI sa intre intr-un razboi care nu este al ei.
pai cei mai senili pe care-i clamezi is la moskova mai celavecule vorbeste cu „tovarasii” sa-si retraga armatele si gata pacea
Daca vorbim de al 3-lea, ducas-ar pe pustia dureaza vreo 10 ani sau se termina imediat intr-o secunda dispare planeta.