SUA declară că Rusia menține deschise liniile de comunicare după întâlnirea dintre secretarul apărării Lloyd Austin și ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu. Nu există niciun indiciu că Moscova dorește să folosească un eventual atac nuclear în Ucraina.
UPDATE 23.15: Alertă – Rusia a notificat SUA că va efectua exerciții ale forțelor nucleare
Federația Rusă a notificat SUA cu privire la planurile sale de a derula exercițiile ale forțelor nucleare, a anunțat marți Pentagonul fără să ofere detalii suplimentare despre testele care probabil vor include lansări de rachete balistice, relatează Reuters.
„Statele Unite au fost notificate că este vorba despre un exercițiu anual de rutină al Rusiei”, a spus generalul american Patrick Ryder într-un briefing de presă. „Deci, în această privință, Rusia își respectă obligațiile legate de controlul armelor nucleare și își respectă angajamentele de transparență prin notificările trimise”, a adăugat acesta.
SUA nu au „încă niciun indiciu” că Rusia a decis să facă uz de armă nucleară, chimică sau biologică, a declarat luni un înalt responsabil militar american, într-un moment în care Ucraina şi aliaţii săi occidentali se tem de o escaladare din partea Moscovei, potrivit AFP.
„Încă nu avem niciun indiciu că ruşii au luat decizia să facă uz de arme nucleare”, a declarat acest înalt responsabil, sub rezerva anonimatului.”Nu există nicio informaţie care să indice că au luat decizia de a folosi arme nucleare, biologice, chimice pe câmpul de luptă”, a adăugat el.
În acelaşi timp, şeful Statului Major al armatei ruse, Valeri Gherasimov, a purtat discuţii telefonice luni cu omologii săi american, Mark Milley, şi britanic, amiralul Tony Radakin, pe tema aşa-zisei „bombe murdare”, la opt luni după începerea ofensivei ruse în Ucraina. De duminică, Moscova agită ameninţarea acestei bombe radiologice pe care armata ucraineană ar dori să o folosească, o acuzaţie respinsă cu fermitate de Kiev şi de către aliaţii săi occidentali, notează AFP.
O bombă radiologică sau „bombă murdară” este formată din explozibili convenţionali înconjuraţi de materiale radioactive care sunt diseminate în praf în momentul exploziei.
UPDATE 22.00: Rusia se așteaptă la un atac din partea Ucrainei: apărarea la graniță urmează să fie întărită
Conducerea Rusiei spune că doreşte să trimită mai multe unităţi în regiunile de frontieră din apropierea Ucrainei şi să echipeze mai bine pe viitor noii recruţi, relatează marţi DPA.
„În mai multe regiuni, mai ales cele apropiate de graniţă ca Belgorod, sunt necesare măsuri pentru reacţii suplimentare, la care noi lucrăm atât cu regiunile, cât şi cu guvernul”, a declarat marţi primarul Moscovei Serghei Sobianin la o reuniune a guvernului, informează Agerpres.
La opt luni de la începutul războiului rus de agresiune împotriva Ucrainei, Moscova se confruntă cu creşterea bombardamentelor asupra propriului teritoriu.
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a declarat pe Sobianin coordonator regional în Ucraina la începutul acestei săptămâni.
Al doilea coordonator al lui Putin pentru invazie, prim-ministrul Mihail Mişustin, a promis mai mulţi bani pentru echipament.
În ultimele săptămâni s-au înmulţit plângerile că mulţi dintre soldaţii convocaţi de Putin au fost nevoiţi să obţină singuri propriile echipamente deoarece stocurile armatei nu le aveau sau erau insuficiente.
UPDATE 21.00: Războiul, povestit de un român din armata ucraineană: Putin vrea să folosească acest teritoriu pustiit ca un cap de pod pentru invadarea restului Europei
Octavian Magas luptă chiar din primele zile ale războiului în cadrul armatei regulate ucrainene. Este etnic român, originar din regiunea Cernăuți. A fost profesor de biologie și chimie la o școală cu predare în limba română, apoi șef al Secției de Învățământ al Administrației Raionale de Stat Herța. După declanșarea războiului s-a înscris printre primii din Cernăuți în armata ucraineană.
Magas și unitatea sa s-au aflat într-unele din cele mai fierbinți zone ale Ucrainei, de la Mikolaev, în sud, la Izium, în Donbass. Magas a supraviețuit bombardamentelor intense ale rușilor, în vară, a văzut bucuria oamenilor din Harkov, eliberați de forțele ucrainene, dar și ostilitatea celor din zone rusificate. A trebuit și să treacă, la fel ca nenumărați alți militari ucraineni, peste pierderea unor camarazi și prieteni. Într-un interviu acordat în exclusivitate, Octavian Magas a povestit, pentru Veridica, cum a văzut și a trăit primele opt luni de război.
„Pe 24 februarie eram acasă, în satul Buda Mare, regiunea Cernăuți. Când am aflat ce s-a întâmplat, imediat mi-am trezit fiica din somn și i-am zis să plece în România, unde ea își face studiile superioare. I-am zis că a venit războiul și ar fi bine să părăsească cât mai repede țara. Eu am plecat în aceeași zi la comisariatul militar. Acolo mi-au zis să trec a doua zi dimineața controlul medical, ceea ce am și făcut. Am fost înscris foarte repede în brigada nr. 80 din Cernăuți. Pe 2 martie eram deja în drum spre regiunea Mikolaev. Acolo am stat la o fermă vreo 2 zile, apoi am tot trecut dintr-un oraș în altul, am dormit prin școli, prin ferme, prin diferite clădiri. Am staționat câteva zile în sudul țării, nu departe de o pădure. Eram un grup de 17 persoane și ne-am ocupat de săparea tranșeelor și de ridicarea unor fortificații necesare în scopuri defensive. Am dormit acolo o perioadă.
UPDATE 20.30: I-a trecut ‘gloțul’ pe la ureche: președintele Germaniei a fost nevoit să intre într-un buncăr în Ucraina, în timpul unei alerte aeriene
În timpul vizitei sale la Koryukivka, în nordul Ucrainei, președintele federal al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a trebuit să meargă la un adăpost din cauza unei alarme aeriene, potrivit informațiilor publicatee de presa germană, printre care SPIEGEL sau DPA.
După sosirea sa în orașul de nord-est de Kiev, a existat o alarmă aeriană, iar conversația cu populația civilă a trebuit să aibă loc într-un adăpost de raid aerian.
O alertă aeriană a fost anunțată în regiunea Kiev, transmite Administrația regională Kiev, pe canalul său de Telegram. Alerta a fot anunţată la ora 10:29. Administrația metropolitană a anunțat și ea o alertă aeriană, pe canalul de Telegram, la ora 10:28.
Cetăţenilor li s-a cerut să meargă în adăposturi şi să urmărească anunţurile ulterioare suplimentare.
Această vizită a fost prima pentru președintele german efectuată în Ucraina, de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina.
UPDATE 19.00: Rusia: ‘Kievul primește fonduri doar pentru distrugerea Ucrainei. Occidentul vrea împărțirea rămășițelor!’
Kievul primește bani din partea Occidentului doar pentru distrugerea Ucrainei, sponsorii săi nefiind interesați de restaurare, ci doar de împărţirea „rămășițelor” acestei țări, a scris, marți, pe canalul său Telegram, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, relatează Rador.
Astfel a comentat diplomatul rus declarațiile președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, potrivit cărora Occidentul nu a alocat un cent pentru implementarea planului pentru refacere rapidă a Ucrainei.
„Deocamdată, regimul de la Kiev primește fonduri doar pentru distrugerea Ucrainei. Când Occidentul va considera țara ca fiind suficient de distrusă, atunci va începe o altă poveste. Numai că nu despre restaurare, ci despre împărțirea rămășițelor” – a subliniat reprezentantul MAE rus.
UPDATE 17.00: Zelenski bate obrazul Occidentului: ‘Ucraina nu a primit deocamdată niciun cent din partea Occidentului pentru restaurarea ţării. Vă rog să vă grăbiți!’
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că Occidentul ar trebui să înfiinţeze un fel de „Ramstein financiar” pentru restabilirea Ucrainei, dar până acum Kievul nu a primit nici măcar un cent în acest scop.
„Mulțumesc UE per ansamblu și fiecărei țări UE, în special pentru sprijinul deja acordat statului nostru. Însă este necesar să atribuim acestui sprijin un caracter mai sistematic. Cred că putem lua deja decizia creării unui „Ramstein financiar”, prin analogie cu „Ramstein-ul de apărare”, care funcționează deja”, a declarat Zelenski într-un discurs susţinut, marți, online, în timpul unei conferințe consacrate restaurării Ucrainei, care are loc la Berlin, informează Rador.
UPDATE 15.30: Şeful grupului Wagner, Evgheni Prigojin, l-a umilit pe Putin! I-a spus că soldații ruși se fac de rușine în Ucraina
Şeful grupului paramilitar rus Wagner Evgheni Prigojin şi-ar fi exprimat personal rezervele, în faţa preşedintelui rus Vladimir Putin, faţă de felul în care comandanţii militari ruşi gestionează Războiul rus în Ucraina, declară oficiali americani cotidianului american The Washington Post (WP).
Potrivit acestor surse citate de WP, omul de afaceri i-ar fi spus liderului de la Kremlin că comandanţii săi militari ar gestina foarte prost situaţia pe teren.
UPDATE 13.00: Klaus Iohannis, mesaj tranșant pentru Vladimir Putin: Răspunsul nostru și al NATO trebuie să fie unul decisiv
Președintele Klaus Iohannis a lansat un mesaj dur de Ziua Armatei Române. Șeful statului spune că România și restul statelor UE trebuie să răspundă dur la politica expansionistă promovată de Rusia.
„Alocarea bugetară de 2% din PIB pentru Apărare, stabilită în anul 2017, a facilitat creșterea investițiilor, dotarea cu tehnică și echipamente, precum și fondurile necesare pregătirii și instruirii pentru o mai bună interoperabilitate cu aliații.
UPDATE 11.40: Partizanii ucraineni lovesc la Melitopol: O bombă a vizat sediul FSB
UPDATE 09.55: Putin preia controlul total: Prezidează un consiliului coordonator militar creat chiar de el
UPDATE 08:00 SUA nu a văzut niciun indiciu că Rusia a decis să folosească arme nucleare în Ucraina, a spus un oficial american
Statele Unite nu au indicii că Rusia a luat vreo decizie de a folosi o armă nucleară, o armă biologică sau o armă chimică, a declarat un oficial militar american.
UPDATE 07.30: Toți bărbații care au rămas în Herson au fost invitați să se alăture unei miliții locale nou formate
Într-o notificare pe Telegram, autoritățile de ocupație au spus că bărbații au „oportunitatea” de a se alătura unităților de apărare teritorială dacă aleg să rămână în Herson din propria voință. Obligarea civililor să servească în forțele armate ale unei puteri ocupante este definită ca o încălcare a convențiilor de la Geneva.
UPDATE 07.00: Șeful Direcției de Informații pentru Apărare a Ucrainei a declarat că Rusia aduce noi unități militare în Herson
Șeful Direcției de Informații pentru Apărare a Ucrainei a declarat că Rusia aduce noi unități militare în Herson în timp ce se pregătește să apere orașul în fața contraofensivei ucrainene în avans. Kyrylo Budanov a mai spus că Rusia va încetini avansul trupelor ucrainene în sud cu doar aproximativ două săptămâni dacă va arunca în aer barajul hidroelectric Kahova de lângă Herson.