Prima pagină » Editorial » Războiul nuclear pentru o enclavă. Sau pentru o exclavă?
Războiul nuclear pentru o enclavă. Sau pentru o exclavă?

Războiul nuclear pentru o enclavă. Sau pentru o exclavă?

02 oct. 2026, 09:58,
Sorin Rosca Stanescu în Editorial

Pe neașteptate, un nou subiect zguduie cancelariile statelor NATO. Pe 30 septembrie – deci în urmă doar cu nouă zile –, Federația Rusă, de la cel mai înalt nivel, a amenințat statele NATO cu lovituri nucleare, nu numai tactice, ci și strategice, dacă se concretizează planurile urzite în scopul de a răpi Federației Ruse această zonă separată de teritoriul rusesc, numită enclavă sau exclavă, depinde din ce direcție analizăm lucrurile.
Nu există nicio confirmare oficială a intențiilor care ar fi fost vehiculate la vârful NATO și a planurilor militare concepute pentru ocuparea Kaliningradului. Este însă cert că serviciul secret al Federației Ruse dispune de unele informații în acest sens. Ceea ce a provocat o reacție cu totul și cu totul disproporționată.

Importanța strategică a Kaliningradului, cunoscut în istorie sub denumirea de Königsberg, oraș german fondat de Cavalerii Teutoni, este majoră. Prin poziția militară care îi permite Rusiei să-și proiecteze forța în întreaga regiune a Mării Baltice. Prin faptul că Kaliningrad găzduiește o importantă infrastructură militară care include aeronave, sisteme de rachete, apărare antiaeriană și trupe înarmate până în dinți. Prin accesul la Marea Baltică, la porturile și bazele militare din regiune.

Kaliningrad reprezintă una dintre erorile majore ale Conferinței de la Potsdam din iulie-august 1945, când teritoriul respectiv a fost atribuit Uniunii Sovietice. Moștenită apoi în 1991, odată cu destrămarea Uniunii Sovietice de către Rusia, situație care fusese deja confirmată cu prilejul reunificării Germaniei.

Importanța geostrategică a Kaliningradului, situat între Polonia și Lituania, două state NATO, justifică reacția vehementă a Kremlinului în ipoteza în care, într-adevăr, la nivelul comandamentului NATO, ar fi fost vehiculate scenarii militare de preluare a exclavei. Aparent, România, plasată geografic la o distanță considerabilă, nu este direct afectată în cazul unui conflict militar generat de o eventuală preluare forțată a Kaliningradului. În realitate, însă, putem suferi o serie întreagă de consecințe în calitate de stat NATO plasat într-o zonă extrem de sensibilă pe coasta Mării Negre și în imediata vecinătate a Ucrainei, un stat aflat într-un îndelungat și crâncen război cu Federația Rusă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pentru cauțiune. Ce prevede legea și ce se întâmplă cu vila din Mogoșoaia
Susținătorii lui Călin Georgescu au lansat online apeluri pentru strângerea unei eventuale cauțiuni, după arestarea sa preventivă. Mai multe persoane care îl susțin pe Călin Georgescu au început să promoveze pe rețelele sociale o campanie de strângere de bani pentru o eventuală cauțiune. În mesajele publicate online este vehiculată suma de 1,1 milioane de euro, […]
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pentru cauțiune. Ce prevede legea și ce se întâmplă cu vila din Mogoșoaia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
02 octombrie 2026
02 octombrie 2026