Prima pagină » Actualitate » Răzvan Burleanu: ‘Este o zi neagră pentru România ‘. Moment de reculegere
Răzvan Burleanu: 'Este o zi neagră pentru România '. Moment de reculegere

Răzvan Burleanu: ‘Este o zi neagră pentru România ‘. Moment de reculegere

07 apr. 2026, 21:41,
Redacția BZI în Actualitate

Fostul antrenor al naţionalei Mircea Lucescu, în vârstă de 80 de ani, a murit marţi, la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală, unde era internat din 29 martie. Răzvan Burleanu, președintele FRF, a fost printre primii care și-a exprimat regretul.

“Este o zi neagră pentru România și pentru fotbalul mondial. Ne-a părăsit un om care a trăit prin și pentru fotbal în fiecare secundă a existenței sale. Mircea Lucescu nu a fost doar un antrenor, ci un profesor de viață pentru generații întregi de jucători. A fost un om care a iubit acest sport mai mult decât orice în viață, iar impactul său asupra fotbalului nostru este incomensurabil. În aceste momente de grea încercare, gândurile noastre se îndreaptă către familia îndurerată. Rămânem cu lecțiile sale, cu eleganța domniei sale și cu un gol imens care nu va putea fi umplut niciodată. Drum lin printre stele, Domnule Lucescu”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

„Fotbalul nostru pierde astăzi nu doar un tactician genial, ci un mentor”

„Federația Română de Fotbal își exprimă regretul nemărginit în urma decesului celui care a fost, este și va rămâne o legendă absolută: Mircea Lucescu.

Fotbalul nostru pierde astăzi nu doar un tactician genial, ci un mentor, un vizionar și un simbol național care a purtat tricolorul pe cele mai înalte culmi ale succesului mondial.

Mircea Lucescu a lăsat în urmă o moștenire colosală, greu de egalat în istoria sportului rege. Ca jucător, a fost esența eleganței și a inteligenței în teren. Emblematic pentru Dinamo București, club alături de care a cucerit 7 titluri de campion, Lucescu a strălucit și sub culorile echipei naționale. Momentul de referință rămâne Cupa Mondială din 1970, unde, din postura de căpitan al “Generației de la Guadalajara”, a înfruntat legende precum Pelé și Bobby Moore.

Însă adevărata sa dimensiune de geniu s-a văzut pe banca tehnică. Mircea Lucescu a fost antrenorul care a adus fotbalul modern în România, ducând echipa națională la EURO 1984 și punând bazele marii echipe a Corvinului Hunedoara. Succesele sale internaționale, trofeele europene cucerite, triumfurile cu Galatasaray și Beşiktaş în Turcia, perioada de la Şahtior Doneţk, în Ucraina, l-au plasat în panteonul celor mai titrați antrenori din istoria fotbalului mondial. În vara lui 2024 s-a întors la Echipa Națională pe care a iubit-o fără margini. Sub conducerea sa, România a reușit o campanie de excepție în Liga Națiunilor, șase victorii din șase meciuri, în urma căreia reprezentativa noastră a obținut locul în play-off-ul din martie, pentru accederea la Campionatul Mondial din vara aceasta. ()

Rămas bun, Mircea Lucescu! Îți mulțumim pentru tot ce ai dăruit fotbalului românesc! Dumnezeu să te odihnească în pace!”, se arată în comunicatul FRF.

Moment de reculegere

Federația Română de Fotbal anunță organizarea unui moment de reculegere în memoria lui Mircea Lucescu înaintea partidelor din următoarea etapă, în competițiile Superliga, Liga 2 și Liga 3, dar și în Superligă feminină.

De asemenea, FRF anunță că procesul de numire a unui nou selecționer va fi suspendat pe o perioadă nedeterminată.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Guvernul Tomac, în fața celui mai important test. Ce riscă Nicușor Dan dacă Executivul nu obține votul Parlamentului
Guvernul Tomac are nevoie de 233 de voturi pentru învestire. Un eșec în Parlament ar putea declanșa tensiuni politice majore și ar afecta direct începutul mandatului președintelui Nicușor Dan. Formarea noului Executiv reprezintă una dintre cele mai importante provocări politice ale momentului. Guvernul Tomac se află în plin proces de negociere cu partidele parlamentare, însă […]
Guvernul Tomac, în fața celui mai important test. Ce riscă Nicușor Dan dacă Executivul nu obține votul Parlamentului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
10 iunie 2026
10 iunie 2026