Prima pagină » National » Reacția lui Ilie Bolojan după mitingurile de susținere din București și Oradea

Reacția lui Ilie Bolojan după mitingurile de susținere din București și Oradea

04 mai 2026, 12:24, 4 ,
Redacția BZI în National

Susținătorii premierului Ilie Bolojan au ieșit în stradă duminică seară, 3 mai 2026, în București și Oradea, cu doar două zile înainte de votul moțiunii de cenzură din Parlament. Manifestațiile au fost organizate pentru sprijinul Guvernului.

Mesajul premierului după manifestațiile de susținere

După mitingurile organizate în sprijinul său, Ilie Bolojan a transmis un mesaj public în care le-a mulțumit participanților.

„Vă mulțumesc celor care și azi, în piețe și în online, m-ați sprijinit. Așa cum am spus, înțeleg acest sprijin ca unul pentru modernizarea României, o țară fără privilegii, cu un stat eficient, care își respectă cetățenii. Respect pentru România!”, a transmis premierul.

Mii de oameni în stradă la București și Oradea

Duminică seară, în Piața Victoriei din București s-au adunat sute de persoane, venite la un miting organizat și promovat pe rețelele de socializare. Participanții au venit cu steaguri ale României și ale Uniunii Europene și au afișat mesaje de susținere pentru continuarea parcursului european al țării.

Mobilizarea a fost făcută online, iar în mediul virtual au circulat sloganuri precum „aprindem lumina” sau „deratizare”, expresii asociate cu declarații recente ale premierului.

„Am venit să susținem premierul, pe Ilie Bolojan, pentru că este cel mai capabil din ultimii 36 de ani. Știu că sunt drastice, știu că e greu, dar altele nu se poate”, a transmis o femeie care a venit în Piața Victoriei să își arate susținerea față de prim-ministru.

„Un gând de susținere pentru actualul premier și pentru partidul pe care îl reprezintă. Integritatea și coloana vertebrală pe care o are și pe care o dovedește”, a răspuns un alt bărbat, întrebat ce îl recomandă pe prim-ministru.

„Gândul de a convinge parlamentarii să spună nu la moțiunea de cenzură, pentru că Ilie Bolojan este premierul de care avem nevoie”, a adăugat o altă tânără, întrebată de ce a decis să iasă duminică seară în Piața Victoriei.

Oamenii prezenți au spus că au venit fie pentru susținerea directă a lui Ilie Bolojan, fie pentru ideea de reformă și schimbare în administrație.

De asemenea, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, s-a alăturat mulțimii strânse în Piața Victoriei. Edilul a stat de vorbă cu oamenii strânși în fața Guvernul și cu presa, în timp ce manifestanții strigau „AUR e tot PSD”. La manifestația din Piața Victoriei a fost prezent și Silviu Feroiu, consilier general PNL în Primăria Capitalei.

„Nu mai contează dacă sunt 10, 20, 100 sau 10.000 de oameni în stradă. Ceea ce contează cu adevărat este de ce ies acei oameni. Prea mult timp ne-am complăcut într-o asociere toxică cu Partidul Social Democrat. Prea mult timp am acceptat compromisuri care ne-au îndepărtat de valorile în care spunem că credem. Poate că momentul acesta, chiar și cu puțini oameni în stradă, este începutul unei resetări. Schimbarea nu vine din cifre. Vine din convingere”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

În paralel, o manifestație similară a avut loc și la Oradea, oraș asociat cu activitatea politică a premierului.

Manifestațiile au avut loc cu doar două zile înainte de votul moțiunii de cenzură din Parlament, inițiată de PSD și AUR împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Dezbaterea și votul sunt programate pentru marți, 5 mai 2026, și ar putea decide soarta actualului Executiv.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Adrian Veștea rupe tăcerea despre desemnarea ca premier. De ce nici familia sa nu a știut decizia lui Nicușor Dan
Adrian Veștea afirmă că a păstrat secretă desemnarea sa ca premier la solicitarea președintelui Nicușor Dan. Desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru a generat numeroase reacții în mediul politic și în spațiul public. În contextul controverselor apărute după anunțul făcut de președintele Nicușor Dan, premierul desemnat a oferit noi detalii despre modul în […]
Adrian Veștea rupe tăcerea despre desemnarea ca premier. De ce nici familia sa nu a știut decizia lui Nicușor Dan
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 iunie 2026
19 iunie 2026