O altă cerșetoare din Iași a fost prinsă în fapt de polițiști, însă, de data aceasta, oamenii legii au avut parte de un moment comic
Cerșetoria reprezintă o problemă tot mai mare în municipiul Iași, iar de multe ori, persoanele care sunt amendate apelează din nou la mila trecătorilor. La fel a fost și cazul unei tinere de 25 de ani, care vine zilnic din orașul Podu Iloaiei, pentru a cere bani de la oamenii din municipiul Iași. Polițiștii au luat-o la întrebări, însă femeia nu s-a arătat afectată de acest lucru.
Cerșetoarea este cunoscută de polițiștii din Iași
Andreea G. are 25 de ani, dar până acum și-a făcut o reputație în municipiul Iași. Aceasta este cunoscută de polițiștii locali, deoarece a fost prinsă în timp ce tâlhărea oamenii sau cerșea pe străzi. Ea are numeroase antecedente penale, însă acest lucru nu a oprit-o să apeleze din nou la mila publicului. Pe 1 octombrie 2025, a fost depistată de polițiștii locali pe strada Bucium, în timp ce cerșea printre mașini. Aceasta are un carton pe care sunt scrise câteva cuvinte.
„Doamna respectivă este foarte cunoscută în tot orașul, de mulți ani se ocupă cu cerșit, tâlhărie, scandaluri – tot felul de lucruri ca să înșele oamenii. A mai fost prinsă în zona Gării, în timp ce căuta bătrânii prin buzunare, și i s-a făcut dosar penal atunci. Acum și-a mutat locul, a luat un carton și a scris o poveste pe el. Stă prin Baza 3, printre mașini, și cere bani de la oameni. Unii – am văzut că își fac milă de ea. Din ce am înțeles, ea ar avea și 3 copii, dar nu vrea să muncească. Ea nu este din Iași, ci din Podu Iloaiei, dar vine dimineața în Iași pentru a cerși. După, seara, merge acasă cu ce bani a făcut”, a declarat Silviu Luca, polițist local din Iași.
Ce reacție a avut femeia
După ce polițiștii au depistat-o, femeia de 25 de ani a fost amendată cu suma de 500 de lei. Oamenii legii i-au explicat cum a încălcat legea și au îndrumat-o să meargă spre domiciliu. Reacția ei a fost una surprinzătoare; le-a spus polițiștilor că își vrea cartonul înapoi, deoarece vrea să meargă din nou la cerșit.
„I-am aplicat o sancțiune de 500 de lei, conform Legii nr. 61/1991. Asta este tot ce am putut face, mai mult nu ne permite legea. Din punctul acesta de vedere, ar trebui lucrat, ca să putem rezolva mai eficient astfel de situații. După ce i-am spus femeii toate aceste lucruri, i-am adus la cunoștință drepturile sale. Ea, tot ce ne-a zis, a fost că: să îi dăm cartonul înapoi, că vrea să se întoarcă la treabă. Efectiv am rămas uluit de ce am auzit. În cele din urmă, a plecat de la fața locului, cu tot cu carton. Din păcate, nu puteam face mai mult”, a mai precizat polițistul local Silviu Luca.
Cerșetoarea de 25 de ani, cu siguranță va mai fi văzută pe străzile din Iași, iar polițiștii o vor amenda din nou.
Oamenii gresesc cu cersetorii astia.
Nu mai da domnule nimic, sa mearga la munca fiecare asa cum faci si tu.
Sa vezi ce se inunda orasul cu cersetori acum de Sf. Parascheva, vor veni buluc de peste tot din tara cu aceasta ocazie.
Un lucru este sigur, chestia asta cu cersetoria este o forma de inselatorie a oamenilor de buna credinta.
pai daca nu puteti face mai mult, propuneti parlamentarilor, , MAI sa faca legi in acest sens ca sa putteti mai mult–––––NE AGASEAZA ACESTI CERSETORI SI IN PARCARI LA KAUFLAND SAU LIDL– BAIETI TINERI , RISIT SA ITI ZGARIE MASINA DACA NU LE DAI,,, O SA II MITUIM CA SA NU NE FACA NIMIC……….
da, asa e…stai mereu stresat sa nu dai peste unul mai nervos sa ti zgaraie masina. unii, cred ca mai si blestema …ar putea face banuti frumosi din stransul sticlelor…minim 3000 lei pe luna
Intrebati popii si credinciosii despre cersetori, mila si pomana. Astia incurajeaza si intretin cersetoria.
doamna in cauza detine si un bmw seria 4 grand coupe din 2017-2018 semn ca merge bine businessul
Trebuie sa muncesc 10 min sa fac 5 ron, dar… ma trezesc la 6 dimineata, ma pregatesc, pornesc masina, merg cativa KM, consum benzina pentru asta si sa ii dau unuia care nu face nimic. NICIODATA.
faci si tu o fapta buna nenea, de ce esti asa rautacios?
Pe vremuri poliţia era dotată cu bastoane care erau foarte eficiente în astfel de cazuri.