Local

Regretatul prof. univ. dr. Ostin Mungiu va fi incinerat la București! Familia i-a îndeplinit dorința lăsată prin testament – EXCLUSIV

Publicat: 13 oct. 2021
Prof.univ.dr. Ostin Mungiu
Ultima dorință lăsată în testament al prof. univ. dr. Ostin Mungiu a fost aceea de a fi incinerat la București

Cunoscutul profesor univ. dr. Ostin Mungiu de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi a trecut în neființă, luni, 11 octombrie, din cauza mai multor complicații la inimă.

Una dintre dorințele acestuia lăsate în testament a fost cea de a fi incinerat la București, lucru pe care familia îl va îndeplini.

Marele dr. Ostin Mungiu va fi incinerat la București

Familia prof. univ. dr. Ostin Mungiu îi va îndeplini ultima dorință a acestuia lăsată în testament, aceea de a fi incinerat în Capitală. Reamintim faptul că medicul a decedat în urmă cu doar 2 zile din cauza unor probleme cu sănătatea.

„Comunitatea academică a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași regretă profund trecerea în nefiinţă a Domnului Profesor Ostin Mungiu, dascăl cu vocație și un om de o aleasă noblețe sufletească. Dumnezeu să îl odihnească în pace!
„Așa cum spunea domnul profesor Mungiu într-un interviu acordat newsletterului Universității: „Un profesor trăiește atât cât persistă în memoria ultimului său student”, au transmis reprezentanții UMF Iași.

Cine a fost prof. univ. dr. Ostin Mungiu și ce funcții didactice a deținut

Doctorul Ostin Mungiu a fost căsătorit și a avut doi copii. Acesta absolvit în 1957 Liceul Internat „Costache Negruzzi” iar în 1963, Medicina Generală, UMF Iași.

Ca specializări, acesta a fost medic primar explorări funcţionale, medic primar farmacologie clinică, competenţă în farmacologie şi terapeutică și competenţă în terapia durerii. Acesta a absolvit doctoratul în medicină în anul 1971 specialitatea Farmacologie.

De-a lungul vieții, acesta a obținut mai multe funcții didactice importante, printre care:

1979-1983 – Şeful colectivului de şcolarizare a studenţilor străini de la I.M.F. Iaşi;
1983-1989 – Prodecan al Facultăţii de Medicină de la I.M.F. Iaşi;
1989-2004 – Membru al Senatului sau al Consiliului Profesoral de la Facultatea de Medicină în diferite legislaturi ( excepţie perioada 1996-2000);
Şef de catedră sau director de departament în perioada 1993-2007.

În ceea ce privește calitatea actuală a regretatului doctor, acesta a fost:

– profesor, şeful disciplinei de Farmacologie – Toxicologie – Algeziologie, Facultatea de Medicină, U.M.F. „Gr.T.Popa” Iaşi;
– profesor asociat la secţia de Kinetoterapie a Facultăţii pentru Stiintele Miscarii, Sportului si Sanatatii, Bacău, disciplinele Farmacologie şi Algeziologie.
– Farmacolog de clinica jumatate de norma la clinica de Oncologie.
– Cercetator asociat la laboratorul de Fiziologie a filialei Iasi a Academiei Romane.

Doctorul Ostin Mungiu a reglementat utilizarea morfinei pentru pacienții cu boli grave

Prof. univ. dr. Ostin C. Mungiu a depus o muncă în folosul oamenilor de aproximativ 6 decenii, aducând contribuții importante în ceea ce privește pentru vindecarea cancerului. Acesta a coordonat în anul 2002 singurul Tratat de Algeziologie din România, iar în 2005 a elaborat Legea opioizilor în scopuri medicale. Acest lucru a dus la conștientizarea medicilor în ceea ce privește importanța tratării durerii pacienților care sufereau de boli grave, prin introducerea morfinei.

„Mie nu-mi plac festivismele, asta deloc, deoarece sunt și voi rămâne un om realist. Pentru mine, totul a început de la «durerea» pe care ți-o oferă viața. Părinții mei au fost nevoiți să fugă din Basarabia… Tatăl meu m-a întrebat ce vreau să mă fac după terminarea liceului! Eu am spus că vreau să fiu diplomat sau să ma duc la Istorie… Tot el mi-a spus, având în vedere că discuția era în anul 1956, că dacă urmez Istoria, va trebui să număr porcii sau să fac politică. El mi-a spus să fac Medicină, pentru că așa ar fi mai bine. Și, drept urmare, din 1957, am rămas în Universitatea de Medicină din Iași”, a declarat profesorul Mungiu.





Adauga un comentariu