Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări după ce un bărbat de 54 de ani a fost depistat conducând un ansamblu auto care tracta o semiremorcă fără înmatriculare valabilă.
La control, s-a constatat că semiremorca avea aplicată aceeași plăcuță de înmatriculare ca vehiculul tractor, dar nu figura în evidențele oficiale de înmatriculare.
Cercetările continuă pentru stabilirea responsabilităților legale.
„Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un bărbat care s-a prezentat la control conducând un ansamblu auto ce tracta o semiremorcă neînmatriculată.
În data de 19 iulie a.c., în jurul orei 22.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni -ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pentru a ieși din țară, un bărbat, în vârstă de 54 de ani. Acesta conducea un ansamblu rutier format dintr-un autoturism și o semiremorcă, aceasta din urmă având aplicată o plăcuță cu același număr de înmatriculare ca al vehiculului trăgător.
La control, existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a remorcii, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că aceasta nu figurează a fi înmatriculată în circulație de către un alt stat.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, a transmis Poliția de Frontieră.