Prima pagină » Culinar » Rețete tradiționale de prăjituri delicioase din Ardeal – Islere cu nucă și Gomboți cu prune

Rețete tradiționale de prăjituri delicioase din Ardeal – Islere cu nucă și Gomboți cu prune

01 iun. 2022, 13:15,
BZI.ro, în Culinar

Cele două rețete de prăjituri delicioase din Ardeal vă vor lăsa gura apa. Gomboții cu prune și Islere sunt două dintre cele mai îndrăgite deserturi tradiționale. Găluștele cu prune se gătesc dintr-un aluat pe bază de cartofi, apoi sunt tăvăliți prin pesmet. Servirea acestora se poate face cu zahăr pudră vanilat și scorțișoară măcinată.

Dacă vă doriți niște fursecuri fragede și gustoase, rețeta de islere sunt alegerea perfectă. Acestea sunt prezente mereu pe masă în timpul sărbătorilor.Desertul este foarte aspectuos fiind îmbrăcat într-o glazură de ciocolată și decorat cu bucățele de nuci. O altă rețetă la fel de delicioasă este și negresa preparată ca la mama acasă.

Prăjituri delicioase din Ardeal. Iată cum se prepară rețeta de Gomboți cu prune

Gomboții cu prune sau găluștele cu prune sunt un preparat tradițional din Ardeal. Rețeta este ușor de preparat, iar ingredientele sunt la îndemâna oricui. Găluștele cu prune sunt foarte sățioase și pot fi servite ca felul doi, dar și ca desert. Pentru gătirea acestora veți avea nevoie de 10-20 de prune, în funcție de dimensiunea lor, două ouă, 800 grame de cartofi, 250 grame de făină, 100 grame de unt, 250 grame de pesmet și 100 grame de zahăr tos. Se vor pune la fiert cartofii în coajă cu puțină sare. După ce sunt gata, vor trebui lăsați timp de 10 minute la răcit, apoi vor fi cojiți, cât sunt călduți. Ulterior, vor fi dați prin răzătoarea mică sau vor fi pisați. Într-un bol se vor amesteca cartofii împreună cu ouăle, sarea și 200 grame de făină. Aluatul se va frământa cu mâna, iar dacă observați că la final este în continuare lipicios, puneți și restul cantității de făină. 

Modelarea gomboților se va realiza cu mâinile umezite. Se vor lua bucăți de aluat, se vor aplatiza în mână, apoi se va adăuga o prună în mijlocul acestora. La final, fructul va trebui acoperit în întregime de aluat. După ce ați terminat de făcut toate găluștele, se vor pune într-o oală mare cu apă și două linguri de sare. Când observați că începe să fiarbă, adăugați gomboții și îi lăsați timp de 10-15 minute la fiert. Trebuie să aveți în vedere faptul că aceștia nu trebuie îngrămădite în oală. Între timp, veți pregăti pesmetul. Într-o tigaie se va topi untul, fără să îl ardeți. Peste acesta se va turna pesmetul, se amestecă și se va lăsa la prăjit până ce își schimbă culoarea. La final, turnați și zahărul tos și amestecați. După ce gamboții vor fi fierți, se vor scurge de apă, apoi se vor tăvăli prin pesmet. Desertul se servește cât este cald deoarece se întărește după ce se răcește.

Islere, fursecuri fragede cu nucă

Un alt desert tradițional din Ardeal este rețeta de Islere cu nucă. Pentru prepararea aluatului veți avea nevoie de 250 grame de făină, 100 grame de nuci măcinate, 70 grame de zahăr pudră, o linguriță extract de vanilie și 200 grame de unt. Într-un bol se vor amesteca toate ingredientele cu ajutorul unui tel, până ce compoziția este omogenă. După ce este gata, se va lăsa la frigider timp de 30 minute. Aluatul se va împărți în trei părți egale, apoi se va întinde cu ajutorul unui sucitor. Să aveți în vedere că acesta va fi puțin sfărâmicios, de aceea nu este indicat să îl întindeți pe tot o dată. Foile vor fi decupate cu ajutorul unui pahar mai mic sau a unei forme. Rondelele se vor pune într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și se lasă în cuptorul preîncălzit timp de 15 minute. La final, vor fi fragede și vor avea o culoare aurie.

Pentru prepararea cremei veți avea nevoie de două ouă, 200 grame de unt, 140 grame de zahăr, 50 grame de cacao, două linguri de lapte sau apă și o linguriță de esență de rom. Într-o oală se vor mixa ouăle împreună cu zahărul, apoi se adăugă laptele sau apa. Se amestecă în continuare timp de 10 minute la baie de aburi până ce observați că se îngroașă. Ulterior, se va lua de pe foc și se va adăuga cacaoa. Se amestecă până ce crema se va răcori, apoi se pune untul în două reprize și esența de rom. Jumătate din rondelele de aluat se vor umple cu cremă, apoi cealaltă jumătate va fi așezată deasupra lor. La final, se va prepara și glazura pentru fursecuri din 100 grame de ciocolată, trei linguri de lapte și un cubuleț de unt. Aceasta se va găti la baie marină, apoi cu ajutorul unei lingurițe se va întinde ciocolată pe fiecare fursec în parte. Pentru decor, puteți opta pentru nuci sau flori comestibile.

Aceste două rețete de prăjituri delicioase din Ardeal pot fi preparate oricând. Sunt extrem de gustoase și sunt pe placul tuturor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *