Prima pagină » Local » Revolta primarilor din PNL Iași împotriva lui Alexandru Muraru: Reforma nu începe de la mame și persoane cu dizabilități

Revolta primarilor din PNL Iași împotriva lui Alexandru Muraru: Reforma nu începe de la mame și persoane cu dizabilități

08 sept. 2025, 09:35, 18 ,
Redacția BZI în Local

Tot mai mulți primari din PNL Iași se revoltă împotriva lui Alexandru Muraru, președintele liberalilor ieșeni. Primărița PNL din comuna Ciortești, Alina Apostol explică faptul că reforma propusă de liberali nu începe de la mame și persoane cu dizabilități.

Alina Apostol sublinează faptul că comuna Ciortești are puțini funcționari publici, iar pe unele posturi există nevoie acută de personal.

Scandal în PNL Iași: Primarul din Ciortești îl acuză pe Alexandru Muraru de populism și ipocrizie politică

Tensiunile din organizația județeană PNL Iași ating un nou nivel. Primarul comunei Ciortești, aflat la al treilea mandat și membru al partidului de nouă ani, lansează acuzații extrem de dure la adresa președintelui filialei județene, Alexandru Muraru. Edilul îl acuză pe acesta de ipocrizie politică, manipulare a mesajelor publice și lipsă de consultare reală cu aleșii locali, în contextul unei așa-zise „reforme administrative” promovate de la vârful partidului.

„Pentru mine, politica a însemnat un mijloc de a construi pentru comunitate, nu un vehicul pentru imagine personală, cum o înțelege, din păcate, domnul Muraru”, a transmis primarul.

Potrivit declarațiilor publice, edilul din Ciortești susține că reforma administrației, așa cum este ea prezentată de Alexandru Muraru, nu are susținerea reală a primarilor liberali și nici nu a fost votată în Biroul Politic Județean. Mai mult, primarul acuză faptul că în spatele discursurilor despre eficiență și reformă, Muraru ascunde o agendă personală și decizii luate „în birouri, fără consultare cu cei care chiar conduc administrațiile locale”.

Primarul mai subliniază că nu își dorește să facă parte din conducerea județeană a PNL cât timp aceasta este dirijată de Alexandru Muraru, despre care afirmă că „transmite mesaje false și este interesat doar de propria imagine”.

Această luare de poziție publică vine într-un moment delicat pentru PNL Iași, unde fracturile dintre conducerea centrală și aleșii locali devin tot mai vizibile. Falia dintre mesajele de la vârf și realitatea din teren riscă să compromită coeziunea internă a partidului. Vă aducem aminte faptul că lui Alexandru Muraru îi este ușor să vorbească despre tăieri de personal și impozitări absurde în contextul în care duce o viață luxoasă care se reflectă și prin vila de lux pe care acesta o deține în comuna Rediu.

Vila de lux a lui Alexandru Muraru, președintele PNL Iași

„Reforma nu începe cu mamele și persoanele cu dizabilități”

Declarațiile primarului sunt cu atât mai tăioase cu cât denunță modul în care liderul PNL Iași prezintă în spațiul public măsurile administrative propuse la nivel central. Potrivit acesteia, reforma adevărată ar trebui să înceapă de sus în jos, prin eliminarea privilegiilor parlamentarilor, reducerea diurnelor și desființarea instituțiilor inutile, cum este cazul ANFP (Agenția Națională a Funcționarilor Publici).

„De o săptămână ni se cer organigrame și date pe care ANFP deja le are. Dacă sunt nereguli, atunci ANFP-ul nu funcționează. Poate fi desființat, pentru că e o instituție decorativă, fără utilitate reală.”

Primarul din Ciortești oferă și un exemplu concret privind disproporția dintre realitate și cifrele aruncate public de conducerea PNL: într-o comună cu 3.600 de locuitori, 78 km de drumuri și peste 6.700 ha de administrat, doar 17 oameni țin întreaga administrație în spate. Cu toate acestea, conform cifrelor vehiculate de „reformatorii de la centru”, ar trebui să rămână doar 11.

„Oare pot eu susține o reformă ieșită din biroul unor oameni care au butoni cu inițiale și manșete brodate cu propriul nume?”, întreabă retoric edilul, cu trimitere directă la stilul elitist și rupt de realitate al liderilor județeni.

Tot mai mulți primari PNL se revoltă împotriva lui Alexandru Muraru, iar situația devine din ce în ce mai tensionată în contextul în care și primarii social democrați încep să se revolte.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Comentarii
  • Eu tare as vrea sa stiu baza/principiile de calcul pe care le-a aplicat Bolojan. Daca exista asa ceva.

  • ciobanu constantin

    Bravo primarului din comuna Ciortesti.Imi pare rau ca nu o sprijina mai multi primari.Stau cuminti ca vitele la taiere in fata unor politicieni rupti de realiate .

    • Măcar Muraru nu are dosare penale cum are Alexe tablă, degeaba se zburlesc primarii PNL, până una alta au ajutat un hoț nesimțit să ajungă președinte CJ. Mai ușor cu onestitatea doamnă primar.

      • Da’ Muraru ,in schimb, actioneaza in judecata romanii pentru antisemitism, pentru statui, pentru eroii neamului,….

  • Toti primarii PNL ar trebui sa se ridice si sa-l alunge pe acest specimen, un dusman al romanilor, un antiroman!

  • Desi sunt multi barbati pe acolo pare ca totusi “oăle” stau la o femeie! Felicitari doamnă, o fi bine, o fi rau… macar ati avut curaj sa-i spuneti mascotei ceea ce ganditi.

    • FANICA LARION

      Ouale vin de la cosort, care are nevoie de voce subtire pentru cantarile lui pe bani, in folosul comunitatii. De exemplu la Ciortesti se gaseste singurul tun anitgrindina din zona, dar si singurul sistem de irigatii mistico-celest – paparudele si rugaciunile de ploaie a consortului Ionut.

  • Muraru e un jegos! O slugă!

  • Muraru e marioneta lui Alexe “Tabla” Don Costelo!!!

  • PNL-ul nu se mai satura de Alexandru si Andrei…..unul sefulet de partidoi, altul ambasador (pe viata???) in USA ……. Baietei promoati de Fene si Adomn…….Rusine sa va fie!

  • Bravoooooo, Alina! Esti forta, ca neamul tau !

    • Fanica Larion

      In comuna Ciortesti si la Serbesti, exista demult o familie Ciocoiu. Acest neam aproape ca s-a stins stins. Insa de curand un nou neam Ciocoiu s-a ridicat. Ciocoii cei noi, sub numele de Aposotl, imbracati in sutana si in costum national..

  • Trebuie sa ne cautam alt partid sau alți conducători.Cu Tabla și Murariu la următoarele alegeți vom lua 1,5% din voturi.

  • Primărița cu perdele de 10.000 euro, adică 420 euro bucata

    • Ai cumpărat in viata ta o perdea de la magazin??? Eu am văzut primaria, am văzut si perdelele. Mergi si tu sa vezi curățenie si bun simt, nu si le-a luat pentru ea acasa! Altceva nu i-ati gasit de comentat, esti penibil

  • cladirea primariei trebuie sa arate ca o institutie publica nu ca un muzeu, cu mobilier de lux, covoare persane si asa mai departe.

  • Comentariu literar. Clasa VIII.

    Am citit fraza Alinutei pana aici si m-am oprit „Pentru mine, politica a însemnat un mijloc…” Pana aici suntem de acord cu ea. Ce urmeaza dupa e ipocrizie.

    Apoi. „Oare pot eu susține o reformă ieșită din biroul unor oameni care au butoni cu inițiale și manșete brodate cu propriul nume” Hoppa, aici cred ca e un exercitiu de autocritia. Foarte onest. Petru ca aceasta fraza o desrie perfect. Imi place.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
16 decembrie 2025
16 decembrie 2025